Claire Lalouette *
Îl priviră ca și cum tinerețea fugise de pe chipul acestui bărbat. Așa nebărbierit, cu părul netuns, individul avea vreo cincizeci de ani și-un pic. Legiștii au bănuit prima dată că s-a sinucis, apoi că a avut loc o luptă -semne erau peste tot, pe urmă că s-a automutilat singur, dar că a fost cel puțin încă o persoană -erau evidențe. Cel puțin a fost prins, cel mult că era mort, se putea răsufla ușurat, încă o misiune îndeplinită... poliție fericită!
Văduva a cerut să fie prezentabil, altfel cere custodia cadavrului și polițiștii ăștia, împreună cu cei de la medicina legală, l-au făcut asemeni unui faraon ce pășește în viața veșnică, la fel de tânăr ca fiul său. Așa a și fost de fapt, căci după toată lucrarea, omul căutat de toată lumea era cu mult mai tânăr, cam cu vreo cincisprezece ani, dacă nu douăzeci.
Cine era de fapt acest faraon în mijlocul unei societăți super-tehnologizate și de ce era atât de vânat?
Un individ prea-bogat pe care nevasta îl mâna la baie să se tundă, să se bărbierească, dar el în refuzul său a ajuns la concluzia că tocmai cu cât părul capilar și facial îi creștea cu atât înțelegea mai bine toate hățișurile și labirinturile lumii în care se născuse. Așa a pus la cale crima, dar pentru asta și pentru a nu fi bănuit de nimeni trebuia constant să se radă și asta îi inducea o stare de uitare. Stare care se atenua odată cu trecerea timpului și a lipsei de lamă. Și pentru a ajunge la adevărata înțelepciune a trebuit să fugă, să se depărteze și să se ascundă, toate acestea pentru ca părul său să-i trezească adevărata înțelepciune.
Care era de fapt adevărata înțelepciune? Sub ce faptă ar trebui dovedită aceasta?
Atunci îl îmboldi crima, dorința de-a avea dreptate, de-a desăvârși prin asta totul, de-a șterge totul.
Toate se reduc la promisiune, și cui poți face o promisiune? pe care dacă o respecți și o duci la capăt, în partea cealaltă, doamna te va primi cum se cuvine. De aceea alese doamna ca fiind Moartea și sinuciderea sa dovedea că se poate, că poți să înșeli statul, soția, amanta, prietenii (sau invers -prietenii, amanta) și mai departe să devii mult mai deștept prin asta.
Atunci când cei de la Incinerator o întrebară pe soție dacă dorește (ea având toate drepturile) să îl mai învie încă o dată; ea spuse că ar merge de trei ori, dar el (cel ce devenise preaînțelept), era la a șaptea oară, așa că dorește să devină văduvă cu drepturi depline și apăsă pe buton.
P.S. motto-ul este de inducere în eroare, dacă vreți!
* Claire Lalouette, Civilizația Egiptului antic, ed. Meridiane, 1987, pag.145.
Eşti ironic la maxim!
RăspundețiȘtergere:)
După ce vor citi această insemnare, mulţi dintre blogeri se vor tunde, se vor rade şi vor renunţa să mai vorbească de sinucidere.
Iar alţii vor renunţa să mai discute de spiritualitate şi vor deveni mai precauţi cu nevestele.
:))
cu nevestele mai ales, la amante nu se spune nimic, viața merge înainte!
RăspundețiȘtergerede Nefertiti a auzit cineva?
RăspundețiȘtergerefrint de natura sa duala, de animal si fiinta stelara, omul uita sa mai mearga. a sta in loc inseamna pierdere. a merge, a trece, inseamna a ajunge undeva. iar acel undeva, atit de diferit pentru fiecare, aduce liniste si profunzime. deci, nu perfectiunea este calea ci insusi drumul. in fapt, este un paradox. mergem pentru a ne gasi linistea, iar linistea o capatam doar daca mergem. greutatea paradoxului ne fringe atit de tare. cu cit ne "straduim" mai mult cu atit suntem mai striviti.
RăspundețiȘtergeream voie să mă aplec? să privesc întors nu numai ce-i în spatele meu, dar și trecutul?
RăspundețiȘtergereașa cum gimnaștii elaborează geometrii pe care nimeni nu le bănuia înainte, la fel și mintea lor, mai un pic și din contorsionismul fizic îl vom realiza pe cel pisihic și de aici valea...