Megarienii, împărțiți-despărțiți

Olympia Museum, Greece

Unicul loc în ceea ce poate fi despărțit și este împărțit, este Megara; cetate aflată în istmul Corint, în gâtuirea pe care continentul balcanic o face cu Peloponezul. Dar, înainte de asta merită să povestim întâlnirea dintre Cel ce împarte cu Cel ce desparte.

Văi adânci, sau strâmtori, piscuri semețe sau trecători, fac geografia fizică să rupă din monotonia unei descrieri liniare, să trezească interesul pentru un anumit teritoriu. Asta numai pentru faptul că acest loc desparte și împarte teritorii, și mai ales civilizații, iluzoriu de descris în amănunțime.

În locul larg și infinit de netrecut; Cel ce împarte îl aștepta pe Cel ce desparte.
Disputa a apărut undeva de undeva foarte departe și, în felul nostru de a povesti chiar s-ar putea să fie la marginea lumii. În schimb și-au ales un loc neutru, o cale pe unde istoria și mitul s-a aglomerat și s-a încâlcit încât adevărul și memoria să nu scadă câtuși de puțin.

Cel ce împarte a sosit primul.
Privind, ar fi vrut să fie o vale cu două râuri ce se unesc, să-l ajute cumva relieful. Ar fi vrut să vadă două piscuri ce se întrec în înălțime, sau două insule ce se lărgesc în larg, lipsite de nisip, stâncoase și tăioase, ar fi vrut să măsoare adâncimile peșterilor, nicidecum locul acesta inundat și râvnit de două mări.

Cel ce desparte a sosit mai apoi.
Nici o ipoteză. S-au înțeles din priviri. Să taie și cel ce taie să se numească Cel Ce Desparte și cel ce guvernează locurile despărțite să se numească Cel Ce Împarte.

Fiindcă îl așteptau două supernove ce se certau asupra unui cuadrant stelar, Cel Ce Desparte a fugit repede, promisiunea sa în schimb a rămas în aer.

Cel Ce Împarte nu a putut să se manifeste unitar asupra celor două teritorii. Războaie îndelungi au făcut ca locul acela, strâmt și plat, mlăștinos și otrăvitor să fie traversat de armate și de o parte și de alta. Eroi precum Tezeu (Teseus), au potolit furia celor ce jefuiau și omorau călătorii, răspunzând cu același efect; creveții lui procustes.

Cel Ce Desparte este în continuare greu de găsit.
Cel Ce Împarte cu ajutorul oamenilor a reușit să-și satisfacă dorința, un canal a unit două mări, a scurtat căi de navigație, a îmbunătățit turismul, dorința de cunoaștere.
Oamenii, ca un progres, se roagă perpetuu la Cel Ce Împarte, natural, apoteotic.
Fără a fi fiul Celui Ce Desparte, Cel Ce Împarte, are probleme din ce în ce mai mari: oamenii vor să împartă.
Într-o noapte a visat că oamenii vor să fie Cei ce despart!

Megara, o cetate foarte apropiată Athinei (Atenei) ca distanță geografică a ales să fie aliată Spartei (la fel ca insulele -foarte apropiate Athinei, Salamina și Egina). Coloanele alese să reprezinte tezaurul de la Olympia sunt dorice (spartane), nicidecum corintice cum ar fi lesne de înțeles, și nici ionice, peste Egeea, cum ar fi dorit Athina.

Nu ceea ce împărțim are valoare, ci ceea ce despărțim. În acest ultim caz valoarea dispare, teritoriile se dizolvă, istoria se rescrie. În cazul despărțirii, ca o recompensă, împărțirea vine mult mai târziu. Este ca un fel de dar, fără efect, generațiile ce au suferit și-au pierdut rugile (dorințele) prin strănepoți analfabeți referitor la evenimentele dureroase. Un confort apare și felul acesta duce la uitare. Un testament fără efect, posedarea unui teritoriu jefuit, uitat, deposedat.

De aici putem să începem să ticluim o nouă civilizație, până apare Cel Ce Desparte: Primul.
Al doilea, cel ce împarte darurile nu ne mai interesează. Până și un futut de canal l-a tras în două mii de ani, ca să nu mai ciripim că și fiului lui și-a trimis apostolii să le-o tragă Corintienilor (pe unde merge canalul) după ce Mucius, consul de Roma le-a tras-o rău de tot înainte, anal-viitor canal.

P.S.
Geometria cvasi-dimensională a cutiei în care se află pedimentul templului de la Megara merită a fi despărțit.

El și Ea sau Ea și El

Palmete în minunata coloană ionică de la Delphi

Toate reprezentările umane suferă de o repetiție, a umbrei cu lumina, a curbei cu linia dreaptă, a deschiderii cu întoarcerea și putem continua la nesfârșit. Distingem clar, ceea ce aparține bărbatului și ceea ce aparține femeii, mai apoi repetiția face parte din artă, din bunul gust sau chiar din manierism.

Așa cum oamenii sunt feluriți și modul acesta de despărțire îi face mai uniți, pentru că sunt oameni, așa și felul de a reprezenta izvorul, palmeta; planta ce se străduie să trăiască în cele mai grele condiții, cum ne vine ea în jurul unei coloane (cazul de față - ionice). Dacă izvorul acesta desăvârșește coloana corintică, cea ionică păstrează repetiția în umbră, ține de estetică, de felul în care relațiile bărbat-femeie țin de intimitate.

Nu cred că trebuie să explic cum era privit Corintul de apostolul Pavel - a scris și o epistolă. Faptul că apostolul bate câmpii nu ne interesează acum, dar merită a evidenția faptul că datorită unui lux căpătat repede în urma treceri prin istm, Corintul era de fapt un fel de Las Vegas al Greciei antice. Chiar și romanii conduși de-un consul pe nume Mummius au avut ceva împotriva acestei minunate cetăți; distrugând-o total.

A vedea cum marmura desăvârșită de anticii sculptori greci ține de o nuanță a cunoașterii: acea subversivă, a supraviețuirii.

Despărțirea de continent - Corint

Anticul Corint (Korinthos), oraș comercial asemeni Tyr-ului fenician, oraș bogat asemeni Babylon-ului și desfrânat asemeni Sodomei, dar un oraș cosmopolit și cultural, orașul care l-a primit și în care a murit câinele Diogene din Sinope.


Nefiind avertizat la timp de cezariana executată magistral asupra istmului, Canalul Corint m-a lăsat mut, există acolo o perpendicularitate a marii autostrăzi cu apa canalizată la fel de precisă ca dungile albe de pe mijlocul căilor de rulare rutiere. Un cuțit de tort a trasat în secțiune un trapez isoscel pe a cărui latură mică de aproape opt metri, apa este atât de înfricoșată încât ascultă de fiecare remorcher.


Ne aflăm deja în Peloponez și de aici până la Kalamata sau Mani, ne trebuie ani pentru a străbate povestea Atreizilor, a lacedemonienilor, a olimpicilor... șirul este mult mai lung. În față, spre sud, Peloponezul oferă celui ce dorește să-l cunoască o simbioză culturală, în care omul devine parazit și prin pașii lui mai distruge puțin treptele de la Micene (Mycenae), aleile de la Olympia sau înălțimea Acrocorintului, astfel alaiul de turiști, unii avizi de cunoaștere, alții nepăsători, purtați de autocare în cadrul biletului plătit, alterează un spațiu ce se dezbracă mai tare în fața dorinței lor. Asistăm la o înfocare a locului ce se dorește a fi violat, o supoziție inconștientă de renaștere, de fugă în fața unei degenerări locale, astfel sunt invitați turiștii, cu bani, cu dorințe, cu idei, cu memorii.


Canalul Corint n-a apărut la 1800 toamna-iarna sau din dorințele unor tirani antici locali, el a apărut atunci când civilizațiile pure decad; civilizații ca cele miceniene sau spartane. Prin pur, înțeleg nealterat, necuprinzător, handicapat din punct de vedere al globalizării, al perceperii schimbării, conservator, potențial, metafizic.


Canalul Corint este drept, locul găsit de artificierii francezi este ideal, chiar taie vechiul drum antic pe care corăbiile mergeau pe roți de la est la vest, mai rar invers; când au venit romanii lucrurile s-au mai schimbat. De aceea scriu în final că autostrada bate canalul, miile de mașini care străbat zilnic calea rutieră, fac ca perpendicularitatea maritimă să fie pusă în umbră. Atunci când m-am oprit să filmez canalul, un remorcher abia ajungea în Egeea, în spatele meu zeci, sau chiar sute de mașini îmi fluturau tricoul. Dorințele trecutului, mistuite de prezentul dornic de cunoaștere, de nuditate, de dezgolire.

Siracuza

Am vrut să vă povestesc despre o cetate, undeva în Sicilia de astăzi, Grecia Magna cum se numea atunci insula şi mai mult.
Am vrut să vă arăt bogăţiile ei, să citez din istoricii antici, să virtualizez, să emanicipez o viziune.
Am vrut să mă aplec, fără să mă cocoşez, să citesc harta, ruta, linia întortocheată ce duce la cetate.
Am vrut să vă spun de Hieron care a murit în condiţii suspecte la 90 de ani. A murit atunci, adică acum 2230 de ani aproximativ, la vârsta de 90 de ani.
Am vrut să arăt cum romanii la aflarea veştii, l-au desemnat pe consulul Marcellus să atace şi cu orice preţ să cucerească cetatea; să astupe orice formă de cultură, de conducere politică, de conduită morală.

Dar vă arăt ceea ce mai târziu, alt consul roman pe nume Mummius a reuşit să distrugă Corintul şi imaginea reprezintă coloanele ce au rămas din Templul lui Apollo (templu dealtfel reconstruit de romani în vremea lui Augustus) .