miercuri, 20 aprilie 2011

Efectul Cioran

Efectul Coriolis,
Efectul Bernoulli şi alte efecte ca defecte ale umanităţii.

Iată cum alături de noul descoperit efect Cioran, pentru înţelegere trebuie să le amintim măcar pe cele trei care dau graţie şi amplitudine celui grabnic apărut.

Turbulenţa caracteristică planelor aflate în viteză prin fluide apare în spate, în urma sau umbra mişcării, aceasta se opune mişcării şi chiar face ca traiectoria să nu mai fie bine definită dacă acest efect Coandă nu este luat în calcul.

Rotaţia pe care fluidele o fac în jurul cavităţii, care face ca fluidul să se scurgă din volumul în care era prins şi care are legătură directă cu rotaţia pământului poartă numele de efectul Coriolis, se poate vedea când daţi drumul să se scurgă apa din vană scoţând dopul acesteia.

Lichidul aflat într-un tub se grăbeşte în locul acolo unde diametrul tubului se micşorează şi invers, îşi încetineşte mişcarea dacă tubul se măreşte în diametru. Altfel spus, efectul Bernoulli ne arată că dacă un şlep trage două barje în paralel, acestea au tendinţa să se apropie şi de aici accidentul.

Acum în urma seriei din ce în ce mai pesimistă privind manuscrisele lui Emil Cioran, care ne-a arătat încă odată că după astfel de evenimente, urmarea lor dezechilibrează, denaturează, defavorizează ceea ce ar fi trebuit dimpotrivă, să ne bucure, să ne facă mai conştienţi, rămânem mai turbulenţi ca niciodată. Ar fi de aşteptat ca această turbulenţă să fie activă, să propage forţe care distrug ceea ce este perisabil, consumabil, temporar în cultura noastră naţională. Nu se întâmplă asta, pentru că am uitat să vă spun că cele trei efecte de mai sus se arată minunate numai în fluide cu un grade de vâscozitate mici, ori noi suntem în pragul unei culturi cu o vâscozitate mare, lentă, devenim leneşi în gândire. Lăudăm grozav prin asta ţinuta impecabilă a celor ce latră la televiziuni despre cultură, mai ales în ultima vreme despre Emil Cioran, nişte leneşi.

De fapt ori cum o dăm, ne rotim pe loc încercând să ne strecurăm, să evadăm din volumul, balonul, sau chiar borcanul care a căzut brusc peste noi de douăzeci de ani, săpăm o găurică ca să ducem pe acolo şi nu putem. Nu putem pentru că vâscozitatea nu ne lasă, abia ne întoarcem pe scaun să vedem ceva pe prompter în timp ce vocea celuilalt tremură de lenea ideii, nimic nou, nimic nou de frontul de vest, de fapt cam pe acolo Cioran îşi ducea războiul personal. S-a dus dracului şi rotaţia şi spirala şi scurgerea.

Dar noua democraţie a mărit unghiul de cunoaştere, ne-am plâns îndelung că suntem înghesuiţi în tub şi nu putem vedea larg, cu ochii larg deschişi ceea ce se-ntâmplă în lume ca să ne putem şi noi emancipa, şi noi să zvâcnim, "aş" vorba lui Caragiale, ne magnetizăm.

Nimic nu ne mai dă viteză, tubul cunoaşterii şi-a mărit prea mult diametrul, din leneşi în mai leneşi, adulăm mai bine, căci cu asta suntem învăţaţi de mai demult; pentru că nu vrei să gândeşti şi se pare că ăla de la TV, la emisiunea de cultură o dă bine cu boabele, cu ghiocul, şi-ţi şi ghiceşte un orizont ţie nimicule, căci se leagă de societate, de politică, de fraţii lui ca mai apoi să joace cu ei la chermeze de lansare pe orbită a noilor maculaturi celebre, ce mai apoi se vând, unii spun că din cauză de faliment, se vând cu 5 lei.

Toate acestea sunt efectul Cioran în societatea românească şi m-am folosit de alte celebre efecte pentru a înţelege eu prima dată ce se întâmplă; vreau ca emisiunile de cultură să aibă menţiunea cu peste 15 ani. Numai aşa cineva va reflecta dacă nu ar trebui să fie făcute altfel. Nu facem altceva decât îi puturoşim şi pe copiii mici care vrând nevrând apucă să vadă toţi unsuroşii dându-şi cu părerea, chiar şi despre Emil Cioran.

19 comentarii:

  1. Hmm. Aici cred că problema fundamentală este una de limba română. De gramatică. Se face o confuzie între verbele a şti şi a fi. Problema vine de la verbul a fi, ăsta e pişicher. Pentru că a fi este un atribut al nostru, al ego-ului nostru. Şi este foarte măgulitor să fii - să fii ceva mare, ceva important. Dar faptul că eu am auzit de Einstein şi ştiu că E = mc^2 nu înseamnă că eu sunt ca şi el. Ceea ce este amuzant pentru mine e faptul că însuşi ţelul acestor oameni este unul fals. Un miliardar colecţionează picturi celebre. Prin asta el are impresia că e oarecum artist sau sensibil la artă. Nu numai că nu e, dar nici măcar nu înţelege ce înseamnă artist. Nici măcare ţelul lui, scopul pentru care cumpără picturi, nu este unul profund. Dar a auzit el că e bine să fii sensibil la artă...

    Adică nu doar că nu au ajuns acolo, dar nici măcar nu au nimerit direcţia.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Nu înţeleg ce rost mai are să trăiesc în istorie -scria Emil Cioran în "Pe culmile disperării", să am idealurile epocii, să mă preocupe gândul culturii sau problemele sociale. Sunt plictisit de cultură şi de istorie; mi-e aproape imposibil să mai particip la frământările lumii istorice, la idealuri şi aspiraţii temporale. Istoria este ceva ce trebuie depăşit."

    Ori în toate aceste eu încă mă mai bat cu Emil Cioran, târziu apare Nietzsche şi ne trimite la culcare...

    _______________
    Emil Cioran, Pe culmile disperării, Humanitas, 2008, pag.75

    RăspundețiȘtergere
  3. In interviul cu Liiceanu, Cioran marturisea cat de extaziat era in fata unui betiv din satul lui, Rasinari. Spunea Cioran ca lui i se parea ca taranul ala, insotit de un violonist care ii canta pe ulitele satului, i se parea "singurul tip care si-a dat seama, care a priceput. Toata lumea era la camp, toata lumea facea ceva, si el, singurul, se distra" (citat din Andrei Oisteanu - Narcoticele..., citand din emisiunea-interviu)

    Comentariul meu nu se vrea polemic, insa cred, ca si altii, ca Cioran a gasit in disperarea cel mai bun pretext pentru estetica lui. Initial, cred, simtul tragic al fiintei a fost autentic, apoi s-a lasat furat de exprimarea ei, de punerea ei in forma, care i-a iesit, recunosc, exceptionala.

    Cat despre recenta turbulenta a manuscriselor lui Cioran nascuta in societatea romaneasca, e doar un vartej intr-un pahar cu apa tulbure.

    RăspundețiȘtergere
  4. Trăim acest prezent în felul în care această democraţie s-a deschis acum douăzeci şi ceva de ani, altfel pentru marea majoritate dintre noi, Emil Cioran n-ar fi existat şi pentru mulţi nici n-a existat. Manuscrisele ajungeau altundeva.

    Felul în care Emil Cioran polemizează cu cititorul, stilul nefiind original, face ca scrierile lui să aibă într-adevăr o estetică aparte, "excepţională"; precum ai scris.

    "Mă simt un om fără sens şi nu-mi pare rău că n-am nici un sens. şi de ce mi-ar părea rău, când de haosul meu nu se poate alege decât haosul?

    În mine nu există nici o voinţă înspre formă, spre cristalizare, sau un ideal.

    De ce nu zbor, de ce nu-mi cresc aripi? Nu este dorinţa mea de zbor o fugă de existenţă? Şi n-aş fugi în acest zbor cu toată existenţa, cu tot ce e fiinţă?

    Simt în mine atâta fluiditate, încât mă mir cum de nu mă topesc şi nu curg. Aş vrea ca fiinţa mea să se transforme într-un fluviu cu ape tulburi şi năvalnice..."

    P.S. Sublinierea în bold îmi aparţine
    P.P.S. Liviu noi putem polemiza la nesfârşit, tot prieteni rămânem :)

    ___________
    Emil Cioran, Pe culmile disperării, Humanitas, 2008, pag.98 mijloc

    RăspundețiȘtergere
  5. Vezi tu, sunt convins ca orice om cu capul pe umeri a trecut prin crizele lui Cioran. Sa te scuturi de viata ca de niste purici e un impuls etern. Sa te zbati si in asta sa gasesti o voluptate si o motivatie care sa te arunce in bratele scrisului, e o insusire mai rara - de unde si cazul extra-ordinar al lui Cioran.
    Sa stii ca am fost si eu mare fan Cioran. Si eu am fost incantat de curajul lui de a face lumina din viata ca fundatura. Acum entuziasmul a mai disparut, am ramas doar cu placerea formularilor lui si nu mai trec in spatele lor, in trairea autorului.

    Evident ca ramanem prieteni, doar nu o sa ne desparta diferendele provocate de un român care a devenit faimos in franceza? :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Pentru restul comentatorilor de aici,

    referitor la discutia despre prietenie de mai sus:

    Eu nu l-am intalnit pe autorul acestui blog si habar n-am cine e.

    RăspundețiȘtergere
  7. Liviu, nici eu nu ştiu cine eşti!
    :)

    Iată deja cum începe o Teoremă despre prietenie în care şi reciproca este adevărată:


    Tu nu mă şti, eu nu te ştiu...

    RăspundețiȘtergere
  8. :)
    Efectele unor legi fizice şi aplicabilitatea lor în cazul culturii naţionale. Interesantă extrapolarea!
    De ce nu?! Odată extras legicul dintr-un fenomen oarecare, nimic nu ne opreşte să-l căutăm şi să-l identificăm, la fel de funcţional, în alte domenii.

    E adevărat. Acum e la modă, mai mult ca oricând, să preluăm bazându-ne pe analiza favorabilă a altora, fie ei oameni pricepuţi sau diletanţi cu priză în massmedia.

    Cât priveşte "moleşeala gândirii", s-a întâmplat să port discuţii cu persoane considerate "culte" şi să am surpriza ca discursul lor să fie un şir de idei preluate din lecturi, fără să întâlnesc un produs original al gândirii proprii. Citiseră mult, memoraseră enorm, dar puţini aveau calitatea de a opera cu acele informaţii.

    RăspundețiȘtergere
  9. Aici sunt ideile mele, gratuit le împart la toată lumea şi dacă ele sunt greşite, vina îmi aparţine.

    :)

    RăspundețiȘtergere
  10. :))
    Păi la ce te-ai fi aşteptat?
    "Hoţul cu o vină şi păgubaşul cu o mie..."

    (Ştii prea bine că în comentariul precedent vizam pe alţii, nu pe domnia ta!)

    RăspundețiȘtergere
  11. :) Am înţeles de la prima citire, era doar remarca personală.

    Sunt destul de tânăr (sau aşa cred :) ) pentru a fi "domnos"!

    Persoana a II-a este cea mai nimerită pentru cei ce comentează pe acest blog :))

    RăspundețiȘtergere
  12. Blue Freedom:

    Ideile preluate din carti inca mai inseamna ceva: acorda "copiatorului" o sansa de a lansa ceva original. Ideile preluate de la tv sau de pe forumurile ziarelor de mare tiraj sunt cele daunatoare. Mai bine ma plictisesc ascultandu-l pe unul perorand despre Platon (chiar si eronat), decat pe altul despre criza Iri, Moni si arestarea lui Vantu :)

    RăspundețiȘtergere
  13. scorchfield:

    offtopic: cum faci sa bolduiesti si sa dai cu italic in comentarii? Trebuie sa rezolv problema asta pana la Paste :))

    RăspundețiȘtergere
  14. Dacă ai observat, de cele mai multe ori am folosit persoana a II-a, singular în discuţiile cu tine.
    Acum am utilizat "domnia ta" ca să accentuez faptul că abordarea mea se sprijină pe respect şi apreciere faţă de autor. E o formulare care susţine argumentul, dacă vrei.
    :)
    Oricum, n-avea nimic de-a face cu vârsta, cel puţin nu cu aceea din buletin, fiindcă în blogosferă contează mai mult vârsta intelectuală, decât cea biologică.
    Şi cum n-am văzut încă poza care ţi-a fost făcută săptămâna trecută...
    :))))

    RăspundețiȘtergere
  15. deci deschiderea se face cu "<"i">" şi închiderea cu "<"/"i">" pentru italic, se scot ghilimele, am scris aşa pentru că intră altfel "interpretorul php" în acţiune şi dă eroare!

    textul cuprins între deschidere şi închidere va avea proprietatea de italic

    pentru bold se schimbă doar litera, adică "b"

    RăspundețiȘtergere
  16. Te salut, Liviu.
    :)
    Da, ai dreptate!

    RăspundețiȘtergere
  17. ...şi probabil că nici n-o s-o văd...
    :))))))))

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc