 |
Hiroshige Utagawa, Vedere a muntelui Haruna acoperit de zăpadăhttps://www.pinterest.com/collectiongv/utagawa-hiroshige/ |
≪Într-o zi, Chao-Chou a căzut în zăpadă și a început să strige: „Ajutor, ajutor!” Un călugăr a venit și s-a întins lângă el. Atunci, Chao-Chou s-a ridicat și a plecat.≫
Henri Brunel, Cele mai frumoase povestiri zen, Pro Editură și Tipografie, 2005, pag. 168.
Mai departe în carte textul se dizolvă, nu rezolvă ideea.
Am să copiez mai târziu povestea pe blog.Pe mine acum m-a interesat doar acest motto al acestei povești.
Imaginea de mai sus este în carte — alb-negru, dar datorită internetului, eu am găsit-o altfel.
Am să plec o vreme, la multă zăpadă, însă ideea expusă mai sus mă va urmări tot timpul.
imaginea are ceva...nu stiu...
RăspundețiȘtergerepe mine ma face sa ma simt inutil de mica in lumea asta mare...
cat despre motto,as zice ca ne putem ajuta singuri doar ca simtim nevoia de a sti ca putem fi ajutati.
bucura-te de zapada...si de ganduri :)
Ce bine că nu eşti înlănţuit, că poţi oricând să dansezi cu zăpada, că îţi îngădui, nu-ţi pui capcane. Îţi dă albul o energie vitală?
RăspundețiȘtergereAh Pandhora! Iernile la 2000 de metri sunt altfel, întocmai ca verile la malul mării.
RăspundețiȘtergereDacă despre libertate este vorba, atunci și apa când îngheață își pierde mișcarea, așteaptă doar.
RăspundețiȘtergere