luni, 5 ianuarie 2015

Estetica antică a morții pe trepte

≪Concepția antică potrivit căreia moare tânăr acela pe care-l iubesc zeii este fără îndoială unul din lucrurile cela mai adevărate și mai greu de îndurat care s-au spus vreodată. E aici o judecată asupra vieții de pe urma căreia aceasta nu-și poate reveni.≫
Cioran, Caiete, 29 iulie 1968 *


Primul templul dedicat lui Apollo a fost construit pe la mijlocul secolului VII î.e.n. acolo deja mușca din mit; Zeul însuși trasează coordonatele, cei doi arhitecți care-l ajută; Trophonios și Agamedes își vor primi răsplata la urmă. După o noapte de sfat cei doi îi cer a doua zi Zeului ceea ce puțini muritori ar fi cerut. Apollo acceptă în ultimă instanță și îi adoarme pe treptele templului, definitiv.

Templele grecești, în marea lor majoritate, au doar trei trepte, ansamblul se numește krepis.
Treptele se numesc anabathmoi.
Sub trepte se află euthynteria, care uneori se vede datorită excavațiilor arheologilor.

Să dormi pe trepte, însemna cumva să te alungești asemeni lor, destul de dificil să o faci pe trei trepte fără să vii la vale. În imagini eroice, cei care mor pe treptele bisericilor, fără număr acestea, le intersectează, le întretaie, asemeni secantelor.

Între sărbători (când vremea era destul de caldă), am văzut un om beat ce dormea alungit de-alungul unei trepte a bisericii catolice din P-ța Bălcescu (La Hovari), sub cap avea un fel de servietă de piele și mâinile le ținea ușor pe piept, am crezut că-i mort, dar sforăia de mama focului și nu-și dorea nimic.


The Temple of Apollo Epikourios at Bassae, Xeni Arapoyianni, 2010, pg.56-57
Nu trebuie să-i uităm pe tinerii Cleobis și Biton din Argos, prezenți și ei la Delphi (statui), pentru care mama lor Cydippe, preoteasă a Herei, a cerut Zeiței să-i facă cei mai fericiți din lume. Dorință și a arhitecților Trophonios și Agamedes.

Atunci Hera privește spre ei, ei care deja se culcaseră pe treptele templului fiind obosiți. Din clipa aceea Cleobis și Biton nu se mai trezesc niciodată, luându-le viața, zeița i-a făcut fericiți.

povestea aici:
http://scorchfield.blogspot.ro/2011/11/prin-tunele-la-delphi.html


____________________ * Cioran, Caiete II, Humanitas, 2010, pag.340 mijloc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

mesajele anonime nu se citesc