Biblioteca mică avea o carte mititică (C-ului)

Rhys Carpenter :
„Teorema după care ... cu cît un poet oral pare să cunoască mai bine un eveniment depărtat, cu atît îl cunoaște mai puțin și cu atît e mai sigur că inventează.” *
_________________________________________

http://www.brynmawr.edu/library/exhibits/BreakingGround/carpenter.html

Se cunoaște povestea orfanului smuls din mijlocul străzii de niște călugări franciscani și aruncat (ascuns) într-o bibliotecă.
În toată această poveste, care nu are nici o legătură cu educația, cu genul My Fair Lady, copilul orfan a învățat să citească prima dată după niște cărți ștanțate, erau cărți scrise în Braille, pentru orbi.

Lui i s-a potrivit asta, ștanța: tiparul.
În întunericul uscat cu miros de lemn aceste cărți l-au atras prin asperitatea paginilor. În rest trebuia să șteargă peste tot, să aibă grijă de tot, era cel care împărțea și despărțea ceea ce ținea de bibliotecă. Călugării nu s-au catadicsit să-l învețe mare lucru, pentru ei era cel care suporta totul.

Și ca să scriem întreg adevărul, prima carte a fost Noul Testament. Ne aflăm la începutul unui nou mileniu, într-o țară în care tehnologia era doar pentru cei bogați.

Îmi este greu să explic în puține rânduri felul de autocunoaștere pe care acest tânăr l-a abordat în Braille sau poate chiar dacă dumneavoastră înseși vă veți purta degetele peste niște rânduri punctate în relief privind un orizont curat veți simți ceva. Ține de modestia cunoașterii, cred eu, nefiind orb, încă.

Mai târziu, tânărul enunța principiul conform căreia cecitatea lumii nu ține de simțuri, ci de dorință.

Această vizualizare s-a terminat brusc în momentul în care, matur și curajos, omul a învățat să citească și să scrie. A învățat singur datorită voinței căci după cum singur ne-a spus; vârsta nu are nici o legătură cu cunoașterea.

Undeva mai târziu, liber fiind, intră într-o bibliotecă și citind o carte, pe care bineînțeles o știa dinainte în Braille, vedea cum cartea, plină de imagini, de simboluri, de cruci și semiluni, de zvastici și de litere repetabile, căpăta sensuri necunoscute lui, neînchipuite.  De aici mai departe a înțeles marea sufocare lumii; înghețul unei conștiințe în religie, în politică, în ideologie. Lumea de atunci n-a mai fost la fel pentru el, nici măcar la fel de bună.


________________________

* M. I. Finley, Lumea lui Odiseu, ed. Științifică, 1968, pag.67 jos.