Nemesis temple, Rhamnous, Attica, Greece |
Poate nu știți bancul în care doi frați așteptau cu nerăbdare cadourile de Crăciun. Dar în afară de faptul că erau frați, pe aceștia nimic nu-i apropia și nu-i făcea să semene unul cu altul. Asta pentru că unul era optimist și celălalt era pesimist, sau invers, nu mai știu.
Pesimistul era traversat și de stări angoasate, de insomnii și atunci când reușea să adoarmă se trezea brusc țipând asaltat de coșmaruri. Cel optimist era harnic și nimic nu-i făcea viața mai frumoasă decât să spele și să facă curat peste tot. Rupt de obosit, adormea și se trezea fără să-și amintească nimic, dar foarte vesel.
În Ajun, pesimistul deja își făcea probleme gândindu-se că dacă va primi un trenuleț electric, sigur se va electrocuta, sau dacă un căluț de lemn va dori să fie călărit de el, sigur va cădea de pe el. Optimistul privea doar bradul frumos, încărcat de luminițe și globuri. Nu se gândea la nimic.
Dimineața cadourile erau la locul lor, pentru fiecare. Părinții se străduiseră financiar să-i mulțumească pe fiecare. Datorită faptului că pesimistul era foarte greu de mulțumit, i-au cumpărat o dronă, outdoor și chiar indoor. Atașat de dronă era și un aparat de fotografiat HD. Toate se comandau wireless. Drona se putea înălța până la 200 de metri asemeni unui țânțar uriaș. Celuilalt, optimistului, nu i-au mai cumpărat nimic, n-au mai avut bani. Pe drum au văzut o balegă de cal, tare s-au mirat. Au împachetat-o frumos, au pus-o într-o plasă de cadouri și-au scris pe ea destinatarul.
Când au deschis cadourile, pesimistul a sărit speriat la vederea dronei. A țipat că-i este frică, că-l urmărește că-l pândește și mai ales că poate cade peste el. Optimistul, după ce a deschis l-a rândul său cadoul, a început să se uite cu mare atenție în jur, să caute. Pesimistul și așa speriat îl întreabă ce a primit și ce caută.
„Am primit o balegă de cal, acum doar caut calul!”
Am încercat să dau un exemplu în ceea ce înseamnă Nemesis.
Care parte din coloană a fost prima găsită, cea de deasupra sau cea de dedesubt?
Are asta vreo importanță?!
Regăsirea folosește cuiva?
Eu am văzut în această imagine un dialog între ceea ce a mai rămas din coloane.
Fiecare rest de coloană, parte din întreg, e acum un solilocviu.
RăspundețiȘtergereTu îi dai o restituţie de funcţii, de materie şi de sens făcută timpului.
Sorgintea sensului.
Întorci partea dintr-un întreg în întreg.
Camelia
RăspundețiȘtergereÎn felul meu; încă mai caut calul!
Credeam ca fiinta de la malul marii a plecat intr-un voiaj mai lung. Asta este.
RăspundețiȘtergereCit despre timp, nu mai am timp. Stau prea mult....in lumina.
Tu cu ce fel de ape te ocupi? Din cauza apelor esti optimist? Si daca tu ai exersat cu apele namolurilor poti sa spui daca sulfhemoglobina are efecte inflamatorii cardiovasculare? Ha, ha, ha ....se pare ca multi au facut cercetari tocmai in domeniul....balegilor.
Scorchfield, iartă-mă că te întreb, dar cine este această enigmatică de la malul mării de care tot zice de o vreme o fiinţă de pe-aici cu neîncetată zvârcolire şi gura nu'i mai tace?
RăspundețiȘtergereAsta ca să caut şi eu o înţelegere în neînţelesul ăsta al ei, să pot să râd în voie.
Acum doar mi-am luat avânt.
Căutarea calului se face după o regie a pieselor detaşabile, în felul tău? Glumeam, aşaşiaşa.
din itaca veștile vin răsucit;
RăspundețiȘtergereApele grele, astea-mi plac.
Am amintiri frumoase de la Ocna Sibiului.
Dar și din alte locuri accelerate.
Apa lui Heraclit? care suferind de hidropizie s-a uns cu balegă de vacă...murind puțin mai târziu din cauza asta.
Camelia
RăspundețiȘtergereNu ridic asemenea întrebări, probabil că se referă la tine. Dar tu ești din București după câte mi-am dat seama, așa că sigur la mijloc este o confuzie de nuanță.
Vreau și eu avânt!
Frica de drone, oare nu și pesimistul avea dreptatea lui?!
RăspundețiȘtergereAsta-i pe sub ușă strecurată!
Scorchfield, eu sunt din Timişoara, ceea ce voi rămâne toată viaţa mea; altfel, locuiesc într-un oraş care nu este nicidecum Bucureşti, ip-ul se înşală dacă aşa mă arată.
RăspundețiȘtergereCât despre avânt, ştiu eu că nu ţi-e impotent şi-l ai, şi chiar hotărâtor.
Altfel unele lucruri ar rămâne pentru noi numai vedere.
Oh, se zice ca dai in unul, tipa doi...oho, oho a reaparut fiinta care nu stie unde este, dar oare ne intereseaza?
RăspundețiȘtergereM-am gindit eu ca-ti place sa vislesti mult pe dunare sau pe linga dunare. Cit despre apele sarate te invit duminica - orice duminica - la slanic. Acolo, fac porumbeii holubari masuratori aviasanice medicale in atmosfere pure. Eu ma duc sa respir sare si sa fac miscare.
Anonim egal itaca si sensul timpului
RăspundețiȘtergereDragă anonimă, eşti ca un somn dulce pe care l-aş acoperi cu o muţenie, dar prea îmi place cum escaladezi, cum emani. Eşti un depozit de miracole, pentru cine e interesat; altfel, de o cumplită monotonie pentru mine, da'mi place patosul tău.
RăspundețiȘtergereContinuă!
Îmi place cum ne iubim!
RăspundețiȘtergereEa a început să mă iubească prima, eu n'am nicio vină, Scorchfield.
RăspundețiȘtergereTare, Miracolul monoton, patosul stimulant, amnezia selectiva, agresiunea continua, etc, etc draga fiinta de la marginea marii faci tot posibilul ca sa fii bagata in seama. Esti o furnicuta tare harnica, dar stai linistita nu sunt interesata de niciun greiere. Mai ales acum, vine iarna si implicit hibernarea. Deci, ochelarii x ray ajuta la dezbracarea modelelor, dar cui ii mai pasa de asta? Cam atit pentru asta-seara, am obosit si m-am plictisit.
RăspundețiȘtergereTare, Miracolul monoton, patosul stimulant, amnezia selectiva, agresiunea continua, etc, etc draga fiinta de la marginea marii faci tot posibilul ca sa fii bagata in seama. Esti o furnicuta tare harnica, dar stai linistita nu sunt interesata de niciun greiere. Mai ales acum, vine iarna si implicit hibernarea. Deci, ochelarii x ray ajuta la dezbracarea modelelor, dar cui ii mai pasa de asta? Cam atit pentru asta-seara, am obosit si m-am plictisit.
RăspundețiȘtergere