As you set out for Ithaka hope the voyage is a long one, full of adventure, full of discovery. Laistrygonians and Cyclops, angry Poseidon—don’t be afraid of them: you’ll never find things like that on your way as long as you keep your thoughts raised high, as long as a rare excitement stirs your spirit and your body. Laistrygonians and Cyclops, wild Poseidon—you won’t encounter them unless you bring them along inside your soul, unless your soul sets them up in front of you. Hope the voyage is a long one. May there be many a summer morning when, with what pleasure, what joy, you come into harbors seen for the first time; may you stop at Phoenician trading stations to buy fine things, mother of pearl and coral, amber and ebony, sensual perfume of every kind— as many sensual perfumes as you can; and may you visit many Egyptian cities to gather stores of knowledge from their scholars. Keep Ithaka always in your mind. Arriving there is what you are destined for. But do not hurry the journey at all. Better if it lasts for years, so you are old by the time you reach the island, wealthy with all you have gained on the way, not expecting Ithaka to make you rich. Ithaka gave you the marvelous journey. Without her you would not have set out. She has nothing left to give you now. And if you find her poor, Ithaka won’t have fooled you. Wise as you will have become, so full of experience, you will have understood by then what these Ithakas mean. |
Translated by Edmund Keeley/Philip Sherrard http://www.cavafy.com/poems/content.asp?id=74&cat=1 |
(C.P. Cavafy, Collected Poems. Translated by Edmund
Keeley and Philip Sherrard. Edited by George Savidis. Revised Edition.
Princeton University Press, 1992) Imagini din Baraka |
“Să nu te izolezi de lume. Nu-ţi ratezi viaţa când o pui in lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii. ... Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.” Albert Camus, Caiete
sâmbătă, 21 septembrie 2013
Ithaca - C.P. Cavafy
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
asa este intru totul!
RăspundețiȘtergereMultumesc. Un fel de itaca este si experimentul facut de follini, femeia de 27 de ani, designer a stat aproximativ 4 luni intr-o pestera cu un computer, 2 soricei, companion si probabil material de cercetare. Cind a iesit a aproximat intervalul la doua luni. Detaliile sunt putine, isi decora peretii pesterii, schimbari ale ritmului veghe-somn, ziua de 25_28 ore, apoi de 48 de ore, perioada de somn de zece ore dar si dublu. O musca este studiata intens pentru genele bioritmului. La mamifere, inclusiv om, studiile publicate sunt reduse. Iti poti inchipui ca starea noastra de constienta ar putea depinde de niste gene si particule de ARN secretate periodic de niste neuroni, in functie de cantitatea de lumina primita de retina? Iti dai seama ca toate filozofiile, psihologiile si sociologiile vor fi in pericol de minimalizare. Deci, o itaca se afla in creierul nostru si ne spune mereu timpul si spatiul. Oricum, multumesc.
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergereDoamnă M,
RăspundețiȘtergereNu sunt sigur dacă mai apuc în această viață să-mi duc la îndeplinire visul: să-mi fac o barcă, să o duc spre Egeea, ca mai apoi să caut Ithaca (Ithaki în grecește).
itaca si sensul timpului
RăspundețiȘtergereSunt oameni de litere care scriu că literatura actuală ar fi fost altfel (mai săracă chiar) dacă n-ar fi existat Dostoievski. Le dau dreptate. În schimb mă gândesc ce ne-am fi făcut fără Homer.
Izolarea senzorială adoarme simțuri diurne și le dezvoltă pe cele nocturne.
Aș fi citit un poem despre un om care împingea în întuneric o piatră mare spre vârful unui deal!
Da, da, sisif...
RăspundețiȘtergereOare de ce insista poetul pe aromele senzuale...de ce este asa importanta olfactia in drumul omului prin lume....si ce trebuie sa invete din piramide?
Sa nu-l uit pe michel siffre...el a facut trei experimente, la virste diferite, in pesteri....a stat cite doua luni....si lui i s-a parut ca trecut mai putin timp....nu ti se pare ciudat ca tot apare aceasta senzatie, a trecerii mai lente a timpului? Oare noua din prea multa lumina sa ni se para ca timpul trece mai repede? Si daca este adevarat ca zona asta din creier este legata de toate functiile principale ale organismului uman oare nu cumva ne acceleram trairile, parcursul catre itaca?
RăspundețiȘtergereFără să mă lăbărțez, rescriu ceea ce se știe demult; faptul că lumina este cel mai puternic catalizator. Arde la propriu, dar și la figurat.
RăspundețiȘtergereSe cercetează „polarizarea fotonului”, informația instantanee care o trimite, informație care merge mai repede ca lumina (ca el însuși -foton), un paradox.
În întuneric, senzația de urcare nu este atât de accentuată ca în lumină (când vezi vârful dealului). Eu însumi am urcat lent în întuneric (cum ar fi în peștera Racoviță -Cheile Carașului-Comarnic). La întoarcere mă împiedecam, abia atunci am realizat coborârea. (Peștera are podeaua din pământ -umed, - nu cu pietre care să te oprească -sute de metri).
Herodot îi pomenește pe egipteni (în Istoriile lui), ca fiind primii oameni care au dezvoltat matematica, astronomia, anatomia etc.
RăspundețiȘtergereÎnsuși Pitagora a călătorit în Egipt și ar fi intrat chiar și în Piramide.
Coloșii lui Memnon cântau pe vremea aceea, Hadrian pomenește de ei.
Nu stiam chestia asta cu fotonul si desi pare ca inteleg totusi nu inteleg nimic. Ce este atunci informatia?
RăspundețiȘtergerePolarizarea fotonului se referă la spinul lui.
RăspundețiȘtergereInformația este (sunt sigur că ști):
LA STEAUA
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmărește încă.
Mihai Eminescu
(1886, 1 decembrie)