“Să nu te izolezi de lume.
Nu-ţi ratezi viaţa când o pui in lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii.
...
Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.”
Albert Camus, Caiete
Ceaţa e apa care năluceşte. Ochiul negrăbit e ochiul aşteptător, căruia i se ating tot felul de priviri; cel al ceţii e cu privirea ÎN, un gol care îşi aşteaptă cuprinsul pe care apoi îl dizolvă. Sau în care se pierde.
Ceaţa e apa care năluceşte.
RăspundețiȘtergereOchiul negrăbit e ochiul aşteptător, căruia i se ating tot felul de priviri; cel al ceţii e cu privirea ÎN, un gol care îşi aşteaptă cuprinsul pe care apoi îl dizolvă. Sau în care se pierde.
Doar să presupunem că se evaporă. Ori tocmai această trecere ține de căldură, de principiile termodinamice. Oarecum poezia dispare când pricepi.
RăspundețiȘtergereDrămuim priceperea al cărei clivaj ar dezvălui straturile, dacă'i aşa, pândim trecerea, cu ochii ciuliţi.
RăspundețiȘtergere