Un cocoșat și-un crăcănat

Natura n-are nici un mijloc pentru a ne opri din nebunia noastră, ea înseși se oprește greu.

Eram în acele librării respectabile, care, la o carte cumpărată îți livrează o cană cu ceai; la două, bei o cafea și la trei întâlnești o fată. Eu am sărit rândul și-am întâlnit fata, eu cu bani puțini am devenit reținut, ea a comandat și pentru mine.

M-a citit ca pe un manual de clasa a II-a, cu greșeli, de tot felul.
Eu am rămas lipit de masă, nu mai vroiam să plec de acolo; era atât de frumoasă.

M-a întrebat dacă îmi place să citesc...
M-am uitat -locul meu era lângă marea vitrină exterioară ce dă în interiorul Mall-ului, asemeni peretelui unei cuști securizate dintr-o grădină zoologică, afară: nu era nimeni să mă ajute.

M-am uitat deasupra ochilor ei, citesc de plăcere.
Ce citești de plăcere?!

Nu-mi plăcea întrebarea ei, era ca și cum mă dezbrăca.
Tot felul!

Adică?!
Am citit de curând „Prințul fericit” de...
Și era fericit?

„Nu!”
A urmat o pauză, o jenă reciprocă, o cauzalitate de fapt ce își avea originea în... vă place cum scriu!

A trebuit să intervin. Tot cu o întrebare, așa credeam că-i firesc, natural adică.
„Ce școală faci?”
„Sunt studentă!”

„La Universtate?!”
„Da, de unde știi?”

„Felul tău advers m-a convins!”
„L-ai citit pe de Kock? mă întrebă ea repede.

„L-am citit pe prietenul lui Chateaubriand în original, în franceză.”
„Oooo! ironia fină mă doboară! Charles... de Kock era la fel...” și priveam cum se scurge...

Trebuia, poate era prea devreme, să licitez mai mult...
„... despre Selma...!!!”
„ ...Lagerlöf, știu tot!

Era prea de tot, am încercat altfel:
„Jean Paul Sartre?!”
„Oooo! Simone de Beauvoir...

Fata asta știe atât de mult că mi se scoală. Trebuie să-i arăt cine-i mai tare:
„Virginia Woolf?!”
„Farul, drumul din mintea celei ce împletește ciorapi de lână, drumul de a doua zi, drumul final...”

„Marguerite Cleenewerck de Crayencour?”
„Da, Marguerite Yourcenar, Alexis... ce minunăție...

Vin repede și eu:
„Hadrian...?”
„Asta nu mai importă, egal!”

Sculat deja.
„Dragă, nu știu cum te cheamă, dar vrea să ți-o pun!”
„Dragă, nu poți, sunt lesbiană!”

Falie

Nemesis temple, Rhamnous, Attica, Greece

Ar fi o similitudine între cel de deasupra și cel de dedesubt, între primul și al doilea, între optimist și pesimist.
Poate nu știți bancul în care doi frați așteptau cu nerăbdare cadourile de Crăciun. Dar în afară de faptul că erau frați, pe aceștia nimic nu-i apropia și nu-i făcea să semene unul cu altul. Asta pentru că unul era optimist și celălalt era pesimist, sau invers, nu mai știu.
Pesimistul era traversat și de stări angoasate, de insomnii și atunci când reușea să adoarmă se trezea brusc țipând asaltat de coșmaruri. Cel optimist era harnic și nimic nu-i făcea viața mai frumoasă decât să spele și să facă curat peste tot. Rupt de obosit, adormea și se trezea fără să-și amintească nimic, dar foarte vesel.
În Ajun, pesimistul deja își făcea probleme gândindu-se că dacă va primi un trenuleț electric, sigur se va electrocuta, sau dacă un căluț de lemn va dori să fie călărit de el, sigur va cădea de pe el. Optimistul privea doar bradul frumos, încărcat de luminițe și globuri. Nu se gândea la nimic.

Dimineața cadourile erau la locul lor, pentru fiecare. Părinții se străduiseră financiar să-i mulțumească pe fiecare. Datorită faptului că pesimistul era foarte greu de mulțumit, i-au cumpărat o dronă, outdoor și chiar indoor. Atașat de dronă era și un aparat de fotografiat HD. Toate se comandau wireless. Drona se putea înălța până la 200 de metri asemeni unui țânțar uriaș. Celuilalt, optimistului, nu i-au mai cumpărat nimic, n-au mai avut bani. Pe drum au văzut o balegă de cal, tare s-au mirat. Au împachetat-o frumos, au pus-o într-o plasă de cadouri și-au scris pe ea destinatarul.

Când au deschis cadourile, pesimistul a sărit speriat la vederea dronei. A țipat că-i este frică, că-l urmărește că-l pândește și mai ales că poate cade peste el. Optimistul, după ce a deschis l-a rândul său cadoul, a început să se uite cu mare atenție în jur, să caute. Pesimistul și așa speriat îl întreabă ce a primit și ce caută.
„Am primit o balegă de cal, acum doar caut calul!”

Am încercat să dau un exemplu în ceea ce înseamnă Nemesis.
Care parte din coloană a fost prima găsită, cea de deasupra sau cea de dedesubt?
Are asta vreo importanță?!
Regăsirea folosește cuiva?
Eu am văzut în această imagine un dialog între ceea ce a mai rămas din coloane.

Limbaj

Exprimarea, ca formă de exteriorizare, are o graniță.
Există în stânga (sau în oglindire în dreapta) - un obstacol liniar de care nu se poate trece.
Nu putem să acuplăm un limbaj trivial, cu exprimarea a ceea ce numim artă.
Sigur că secolele evului mediu ne-au învățat că ceea ce este artă rămâne așa, indiferent de ceea ce episcopul, contele sau regina au evaluat altfel. Chiar și Papa de la Roma a greșit, apropo de Capela Sixtină, și de Pieta, și de David (Florentinul)  și de canalele de irigație...

Devine simplu, într-o parte este granița, în cealaltă cutreierăm. În cealaltă întâlnim cuiul (holșurubul), de care ne împiedecăm exact atunci când credem că putem naviga cu pânzele deschise în arie maximă -eram atât de aproape (și de departe) de granița blestemată.

Unul din prietenii mei dă o petrecere. Sunt invitați doar două cupluri, el cu nevastă-sa fiind al treilea cuplu. Toate discuțiile decurg normal, autismul media este OK. La un moment dat când directorul de bancă caută toaleta, căci toată această chermeză are loc în curtea latifundiară a unei case de la periferia unui mare oraș, gazda, cel care dorea un credit preferențial, îl conduce acolo unde trebuie, ca mai apoi să prepare un cocteil exotic pentru doamne.

Când umbreluțele au fost poziționate în buza paharelor, servite reci, împrumutând repede răceala lichidului, tot gazda, tot el, își dădu repede cu părerea:

- Asta-i pentru pițipoance !

Atunci tocmai s-a-ntors directorul cu șlițul dezlegat, șeful de serviciu
tocmai moțăia pe masă, dar s-a trezit repede la auzul pițipoancelor, toate acestea conjugară într-o plecare precipitată, asemeni nectarului înghețat ce o luă la vale.

Personajul nostru nu primi creditul, toate formele birocratice fiind îndeplinite se loviră strict de două semnături, de acele semnături ale celor doi invitați.
În audiență, directorul pomeni de ultimul dialog -nu al lui, mai pomeni de faptul că știa că nevastă-sa este o cățea, dar -cu mare atenție, era cățeaua lui! El nu trebuia să bage din astea. El de fapt s-a prostit cu o glumă.

Dialog à la Hrabal

De zece zile nu mai avem bucătărie (ea există ca un volum, dar nefuncțional).
Mergem și mâncăm prin birturi. Ce nu s-a întâmplat de zece ani și chiar mai mult, se întâmplă acum: la o vârstă minunată de mers cu bicicleta, mâncăm în oraș. Car cu mine, în coșul din față, aparatul de fotografiat. Fac des poze, astăzi vă arăt una.

Măsura dialogului se referă la persoane, la numărul lor. Dialogul cel mai minunat este cel ce cuprinde trei persoane. Astăzi chelnerul a fost atras într-o discuție pe care cu greu o înțelegea, în schimb era foarte atent la ceea ce răspundea interlocutorul, întocmai ca în trafic și întocmai cu prioritatea de dreapta.