Orizont viu

Dansatoarea vieții

Greece, Messenia, Kalamata Museum

În ordinea dorințelor, în final, suntem ceea ce suntem. Știu că sună biblic, testamentar, dar faptul că suntem unde ne aflăm ni se datorează. Celelalte evenimente mai mult sau mai puțin fericite au gradul lor de deviere și de toleranță, așa cum la rândul nostru ne aflăm în mijlocul celor pe care-i înțelegem, îi acceptăm și-i tolerăm în final.

Corpul nostru devine ceea ce starea noastră interioară o determină și aici nu mă refer la cei cuprinși de boală sau de evenimente în care constrângerea devine cotidiană. În libertate, ajungem ceea ce ne dorim, sigur că mulți tânjesc după un efort care i-ar fi dus mai sus.

În dansul nostru viu, suntem muzica pe care o auzim și pe care o ascultăm ca fiind viața noastră.

Solstițiu de vară

Mimoza

În ziua cea mai lungă un frig neașteptat se lăsă mai ales seara. Mimoza strălucea în crepuscul, iar pitulicea nu îndrăznea să mai părăsească cuibul. Puii sunt prea mici pentru a fi lăsați prea mult în frigul neașteptat.
Dorm la cinci-șase metri în linie dreaptă de cuib. Undeva în diagonală prin stânga patului doarme una dintre cele mai frumoase și curate sălbăticiuni, pitulicea. Visele mele se amestecă cu ale ei, sau invers; ceva mai încolo, mimoza înflorește cu putere.

Ficatul paznicului

    „Spre zei dau rugă să-mi dezlege chinul.
    De-atît amar de ani de cînd veghez culcat
    Pe casele atrizilor - biet cîine -,
    Am prins a ști și rostul stelelor pe cer.”

Eschil, Agamemnon, 1-30 *

Trezit. Treaz. Viu.

Orice incursiune în realul visului nu are sorți de izbândă decât în a afla cum a dormit pacientul, individul.

Și el a dormit pe ficat.

Partea aia pe care noi o numim dreaptă, pentru că lipsește inima, este partea pe care n-ai voie să dormi atunci când ai un transplant de ficat. Dormi pe inimă. Acolo este psyche (sufletul), oare de ce?

Mă doare inima?

Ești îndrăgostit!

Mă doare ficatul?

Ai băut prea mult!

Tocmai că în această conjunctură m-am născut a doua oară. Cu un nou ficat. Dar ce vise!

Viața mea de acum încolo va fi în a proteja ficatul... visul... visele.

În lipsa unei oboseli, nefiind indicată de medici, am apelat la înălțimi; oxigen scăzut, presiune fină și să vezi ce vise.

Avea dreptate medicul care-mi povestea că am primit ficatul unui tânăr ce-a văzut jumătate de lume.

Eu sunt cel mai avantajat, nici Facebook-ul nu este în fața mea, cu toate că miile de poze și miile de like-uri pe care le-am văzut pe pagina lui, nu fac nici măcar cât un vis al lui.

Cum am ajuns pe pagina lui de face_book?

Datorită unui vis!

Cum știu și parola?

Datorită altui vis.

Așadar, mă așez între Matterhorn și Mont Blanc și visez, așa la înălțime.

Să știi biografia unui om este una și să-i visezi visele este alta.

Așadar eu cu ficatul Lui suntem buni prieteni, asta și datorită unei imunități scăzute de care beneficiez de mic copil.

Am ajuns la performanța când trec prin vise ca acceleratul prin gară, îmi aleg visele, îmi celebrez visele.

Cum îmi simt ficatul?

Perfect, se pare că creierul meu dă logic bine cu poftele.

Aș putea acum să vă povestesc un vis, dar este târziu și trebuie să-l visez. Încă o dată! Să fiu din nou câine.

* Antologie lirică greacă, Univers, 1970, pag.155

Imaginea măslinului viu

Natură moartă

Smochine, pere și struguri

Natura era de fapt vie; o dungă nesăbuită de soare despărți aerul în două, totul pentru a demonstra existența creației. Cine este de vină atunci pentru existența strugurilor translucizi și a luminii revărsate pe masa din lemn de eucalipt? Smochinele mici și negre (și extrem de dulci) sunt adevărate? Bolul alb este din zăpadă? Perele ce țin culorile în echilibru sunt din ceară? Atunci de unde atâta natură moartă?!

Viu

„Viu!” spuse ea şi se duse; în jurul ei totul prindea viaţă. Răspunse chemării şi prin asta învie. Nu-i timp de pierdut.