marți, 9 decembrie 2014

Ficatul paznicului

    „Spre zei dau rugă să-mi dezlege chinul.
    De-atît amar de ani de cînd veghez culcat
    Pe casele atrizilor - biet cîine -,
    Am prins a ști și rostul stelelor pe cer.”

Eschil, Agamemnon, 1-30 *

Trezit. Treaz. Viu.

Orice incursiune în realul visului nu are sorți de izbândă decât în a afla cum a dormit pacientul, individul.

Și el a dormit pe ficat.

Partea aia pe care noi o numim dreaptă, pentru că lipsește inima, este partea pe care n-ai voie să dormi atunci când ai un transplant de ficat. Dormi pe inimă. Acolo este psyche (sufletul), oare de ce?

Mă doare inima?
Ești îndrăgostit!

Mă doare ficatul?
Ai băut prea mult!

Tocmai că în această conjunctură m-am născut a doua oară. Cu un nou ficat. Dar ce vise!
Viața mea de acum încolo va fi în a proteja ficatul... visul... visele.

În lipsa unei oboseli, nefiind indicată de medici, am apelat la înălțimi; oxigen scăzut, presiune fină și să vezi ce vise.
Avea dreptate medicul care-mi povestea că am primit ficatul unui tânăr ce-a văzut jumătate de lume.
Eu sunt cel mai avantajat, nici Facebook-ul nu este în fața mea, cu toate că miile de poze și miile de like-uri pe care le-am văzut pe pagina lui, nu fac nici măcar cât un vis al lui.

Cum am ajuns pe pagina lui de face_book?
Datorită unui vis!
Cum știu și parola?
Datorită altui vis.

Așadar, mă așez între Matterhorn și Mont Blanc și visez, așa la înălțime.
Să știi biografia unui om este una și să-i visezi visele este alta.
Așadar eu cu ficatul Lui suntem buni prieteni, asta și datorită unei imunități scăzute de care beneficiez de mic copil.

Am ajuns la performanța când trec prin vise ca acceleratul prin gară, îmi aleg visele, îmi celebrez visele.
Cum îmi simt ficatul?
Perfect, se pare că creierul meu dă logic bine cu poftele.
Aș putea acum să vă povestesc un vis, dar este târziu și trebuie să-l visez. Încă o dată! Să fiu din nou câine.

* Antologie lirică greacă, Univers, 1970, pag.155

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

mesajele anonime nu se citesc