La un moment dat
călătorul imaginar despică clipa din care privea înainte, se întoarse spre stânga şi peste umăr observă uşa care se deschise, încet, fără zgomot. Acolo
scriitorul la o măsuţă, în faţa unei ferestre, scria pe lumina ce inunda foaia; umbra stiloului aplecat desena o curbă întortocheată şi nesfârşită. Privi mai aproape, căci putea să facă asta, şi citi semnele care deja se înălţaseră şi în zborul lor scurt deveniră prizonierele hârtiei:
"Din adâncurile timpurilor - pe când pavajul acesta era iarbă, pe când era mlaştină, în vremea colţilor şi a mamuţilor, în vremea răsăriturilor mute - femeia aceea ponosită (căci făptura purta fustă) cu mâna dreaptă întinsă, cu cea stângă înfiptă-n şold, stătea şi cânta un cântec de iubire - iubirea care durase un milion de ani, cânta ea, iubirea care biruie tot, şi acum milioane de ani iubitul ei, mort acuma de veacuri, se plimbase, aşa fredona ea, se plimbase cu ea în luna mai; dar veacurile au trecut, lungi ca zilele verii şi scânteind, aşa îşi amintea, numai de astre roşii, şi el se duse; secera enormă a morţii pustiise dealurile acelea uriaşe şi când, în sfârşit, şi-a aşezat şi ea capul, capul ei cărunt şi străvechi, pe pământul care acuma nu mai era decât o zgură de gheaţă, i-a implorat pe zei să aşeze lângă ea un mănunchi de buruieni purpurii, acolo, pe înaltul podiş al morţii sale, mângâiat de ultimele raze ale ultimului soare; pentru că atunci feeria universului se va fi isprăvit." a.)
"Acesta este
scriitorul !" îşi zise el şi uimit că timpul poate trece şi în felul acesta, se întoarse spre dreapta; prin clipa despicată privi o fereastră mare. Fereastra era ţintuită de un zid şi zidul închidea o cameră. În fundul camerei, pe un pat răvăşit, într-un carnet
poetul scria şi el. Poetul era frumos şi în prima clipă avu senzaţia că este o tânără, şi citi peste cameră şi peste pat literele scrise cu capul în jos, căci putea să facă asta.
"Mişcarea şerpuită pe malul râpos a căderilor fluviului,
Prăpastia la etambou,
Repeziciunea rampei,
Enorma trecere a curentului
Îi mână prin luminile nemaipomenite
Şi prin noutatea chimică
Pe călătorii înconjuraţi de trombele văii
Şi ale stromului.
Sunt cuceritorii lumii
Căutând propria bogaţie chimică;
Sportul şi confortul călătoresc cu ei;
Ei aduc educaţia
Raselor, claselor şi animalelor pe Nava aceasta.
Răgaz şi vertij
În diluviana lumină,
În serile cumplite de studiu.
Căci din conversaţia printre-aparate-sânge, flori, foc, giuvaere-,
Din socotelile agitate la bordul acesta fugar,
- Vezi rostogolindu-se ca un dig dincolo de motricea cale hidraulică,
Monstruos, luminându-se fără sfârşit - stocul lor de studii;
Ei izgoniţi în extazul armonic
Şi în eroismul descoperirii.
În accidentele atmosferice dintre cele mai neaşteptate
Un cuplu de tineri se retrage în arcă.
- E oare străvechea sălbăticie iertată?
Şi cântă şi-n post se aşază." b.)
Pentru această clipă petrecută,
călătorul imaginar mulţumii umanităţii; mulţumii femeii, căci
femeie era scriitorul, mulţumii şi poetului care era
bărbat, apoi se topi în timp pentru a nu deranja nimic.
_____________________________________
a.) Virginia Woolf, Doamna Dalloway, Ed. Rao, 2008, pag.80-81.
b.) Arthur Rimbaud, Iluminaţiile, Ed. Paralela 45, 2008, pag.117.
