Către sud

≪Se spune că Filip ar fi murit în timpul arhontatului lui Pitodem la Atena și că, Alexandru, fiul lui Filip, care avea pe atunci vreo douăzeci de ani, o dată ajuns la domnie, a plecat în Pelopones. Acolo el convocă o adunare a grecilor peloponesieni, cărora le ceru comanda supremă a oastei împotriva perșilor, comandă acordată de ei mai înainte lui Filip. Toți au fost de acord, cu excepția spartanilor care i-au răspuns că nu le este în obicei să asculte de alții, ci să comande.≫

Așa începe „Expediția lui Alexandru cel Mare în Asia” scrisă de Arrian (Arrianus), așa începe și povestea noastră din sudul Greciei, de undeva din sudul peninsulei Mani.

Fericitul Anaxarh - Anaxarchus

Sur Anaxarchus.
Douleur n’et [=est] point mal. 

http://www.emblems.arts.gla.ac.uk/french/emblem.php?id=FCPa068#N2FCPa068

Anaxarchus sans faute ne commis
Par un tyrant à mourir condamné:
L’ors qu’il se veit dedans un mortier mis,
Et qu’on luy eut quelques cous ja donné,
Dit au bourreau, je ne suis estonné,
Frape plusfort, tu ne peux rien toucher
Sinon mon sac que je ne tiens point cher,
Aussi Dieu dit & sur tout il nous mande,
Que ne craignons ceux qui touchent la chair
Et sur l’esprit n’ont pouvoir ny commande

http://www.emblems.arts.gla.ac.uk/french/emblem.php?id=FCPa068#N2FCPa068

Diogene Laertios - X, 58

Anaxarh, născut la Abdera,  a fost elevul lui Diogenes din Smyrna, iar acesta al lui Metrodoros din Chios, care declara că nu știe nimic, nici chiar faptul că nu știe nimic. La rîndul său, Metrodoros a fost elevul lui Nessa din Chios, deși unii spun că a fost instruit de Democrit.

Anaxarh l-a însoțit în campanie pe Alexandru și era în floarea vîrstei în timpul celei de-a o sută zecea olimpiade. Și-a făcut un dușman din Nicocreon, tiranul din Cypru. Odată, la un banchet, fiind întrebat de Alexandru cum îi place serbarea, se spune că a răspuns: „Totul e minunat, o rege; un singur lucru lipsește, că nu s-a adus la masă capul unui satrap.” Era o aluzie la Nicocreon, pe care acesta n-a uitat-o niciodată.

După moartea regelui, Anaxarh fu silit, în timp ce naviga, să debarce împotriva voinței sale în Cypru. Nicocreon îl prinse și, punîndu-l într-o piuă, porunci să fie pisat cu pisăloage de fier pînă ce va muri; dar el, bătîndu-și joc de pedeapsă, pronunță binecunoscutele cuvinte:

„Zdrobește sacul care îl conține pe Anaxarh; căci pe Anaxarh nu-l vei putea zdrobi.”

Se spune că-n momentul cînd Nicocreon a dat poruncă să i se taie limba, și-a tăiat-o singur cu dinții și i-a scuipat-o în obraz. Iată ce am scris despre el:

     Dă-i, Nicocreon, dă-i zdravăn, pisează, că... sacul primește,
           Trage-i de zor; căci la Zeus oaspe-i de mult Anaxarh.
     Însă pe tine ca lîna te-o trage darac Persefona,
           Vorba aceasta spunînd: „Piei, morar ticălos!”

Pentru lipsa sa de suferință și modestia lui în viață a fost numit „Fericitul”. Avea putința de a face pe oricine să fie cumpătat în felul cel mai ușor posibil. Astfel, a izbutit să-l întoarcă pe Alexandru de la gîndul că era zeu: văzînd cum îi curgea sîngele dintr-o rană pe care o căpătase, își întinse degetul spre el și-i spuse:

Vezi, e sînge, nu sucul ce curge în vinele zeilor.

Plutarh ne informează că acestea le-a spus Alexandru însuși către prietenii săi. Cu alt prilej, bînd în sănătatea lui Alexandru, ridică paharul și spuse:

Unu-ntre zei va fi rănit de mîini muritoare.

Diogene Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, Polirom, 1997, pag.301.

Epifaniile de vară din timpul nașterii lui Alexandru cel Mare

piesă în fața sediului U.A.P. Timișoara

≪III. Se spune totuși că, după vedenie, Filip a trimis la Delfi pe Chairon din Megalopolis [după cît se vede unul din prietenii intimi ai lui Filip], iar Chairon s-a întors cu un oracol din partea lui Apollo [zeul Apollo, după cum se credea, dădea la Delfi oracole prin intermediul Pythiei, preoteasa templului, care, șezînd pe un trepied, era cuprinsă de un fel de delir și spunea vorbe fără șir, pe care preoții le tălmăceau, socotindu-le a fi oracole ale zeului Apollo.], prin care i se poruncea s-aducă sacrificii zeului Ammon [Amon, zeul suprem la egipteni, corespunzînd cu Zeus la greci, și cu Jupiter la romani.] și , dintre toți zeii, pe el să-l cinstească cel mai mult.

Se spune că Filip a pierdut ochiul cu care s-a uitat prin crăpătura ușii ș-a văzut cum zeul, luînd chipul unui șarpe, ședea lungit lîngă soția sa. Erathostene [istoric din sec. III î.e.n., născut la Cyrene, a scris Gallactica, o istorie a galatenilor, în șapte cărți.] spune că târziu, pe cînd Olimpiada petrecea pe Alexandru, care pornea în expediție i-a mărturisit atunci, între patru ochi, taina nașterii lui și l-a-ndemnat să vegheze ca cugetul și fapta să-i fie pe măsura obîrșiei sale. Alții spun, însă, că Olimpiada a cătat să se scuture de învinuirea c-a avut legături cu Ammon-Zeus și a zis: „Nu va înceta Alexandru să mă acuze către Hera?” [pretinzînd că este fiul lui Ammon-Zeus, Alexandru punea pe Olimpiada în conflict cu zeița Hera, soția lui Zeus.]

Alexandru s-a născut la începutul lunii hecatombaion [luna, care dura aproximativ de la mijlocul lunii iulie pînă la mijlocul lunii august] pe care macedonienii o numesc Loos, la șase zile după ce -a ars templul zeiței Artemis din Efes. Cu acest prilej, Hegeias din Magnesia [orator și istoric, contemporan cu Alexandru, a scris o istorie a vieții lui. Aulus Gellius, scriitor latin din sec. III e.n., ne spune că Hegeias era un mare amator de amănunte neînsemnate] a spus o vorbă atît de rece că putea să stingă vîltoarea focului: anume că pe bună dreptate a luat foc templul, căci zeița Artemis [printre alte atribuții, zeița Artemis avea sub ocrotirea sa și femeile care nășteau] avea treabă să-l moșească pe Alexandru.

Magii [membrii unei caste preoțești persane], care-ntîmplător s-aflau atunci în Efes, socotind că nenorocirea cu templul este semnul unei alte nenorociri și mai mari, s-au pornit s-alerge încoace și încolo, să-și dea cu pumnii în cap și să strige că mare nenorocire și năpastă a adus acea zi pentru Asia.

Filip, însă, care abia terminase de cucerit Potideia [cetate din peninsula calcidică, cu care Filip se afla în război.], a primit trei solii deodată: una îi vestea că ilirii au fost învinși de Parmenion [era un mare comandant de oști, care-l ajutat se mult pe Filip II, tatăl lui Alexandru, și care l-a sprijinit și pe Alexandru] într-o mare bătălie, alta că, la Olimpia [celebră localitate în Grecia, unde aveau loc, la început anual, apoi la patru ani odată, serbări la care participau cele mai felurite state grecești și străine. Serbările erau organizate în cinstea lui Zeus Olimpicul, Timaios, istoric grec, s-a servit de olimpiade, adică de anii în care aveau loc serbări, pentru a calcula timpul.], carul său de luptă a ieșit învingător, iar a treia îi anunța nașterea lui Alexandru. Filip era încîntat de toate aceste vești, dar prezicătorii îl înflăcărau și mai mult, zicînd că feciorul îi va fi neînvins, deoarece venise pe lume deodată cu vestea celor trei izbînzi.≫

Plutarh, Vieți paralele, IX, Alexandru și Cezar, ed. Științifică, 1967, pag. 23.
Notele dintre paranteze pătrate aparțin traducătorului N.I. Barbu.

Fascinația unei renumerații orientale

A painting by Andre Castaigne depicting the phalanx attacking the centre during the Battle of the Hydaspes

 http://en.wikipedia.org/wiki/Battle_of_the_Hydaspes

aproape de iluzie și mai aproape de distopie

Alexandru cel Mare ajunge aproape de India (326 î.e.n./Î.H.), în fața lui este marele râu Hydaspes (astăzi Jhelum cum am găsit pe Google). Bătălia împotriva regelui Porus, este primul contact armat între Occident și Orient (adevăratul Orient, nu cel apropiat).

Câștigător, pierzându-și calul în luptă, pe sublimul Bucefal, Alexandru trage la o parte cortina unei scene, unde are loc reprezentația primului contact între mari civilizații (cel puțin așa știu eu din cele citite). Au loc întâlniri între înțelepții indieni și filosofii greci, au loc dialoguri în care firul se desparte în patru sau în șaisprezece, sunt și traducători, care mai mult sau mai puțin sunt extrem de încurcați în a relata exact întrebările și răspunsurile -translatorii sunt de fapt comercianți, care cu mult timp înainte pătrunseseră fără violență în inima Asiei.

Problema lui Aristotel este cea mai simplă de tradus. Sigur că marele filosof era și el de față. Sigur că de față era și marele Alexandru.

Problema sună cam așa:
Câți ani are Olimpia acum - mama lui Alexandru, dacă împreună au acum patruzeci și opt de ani, știind că Alexandru a fost născut pe când mama lui avea treizeci și doi de ani?!

Nu am fost informat dacă preaînțelepții hinduși au răspuns la întrebare. Sigur cititorii știu și răspunsul și informația.

André Castaigne - Alexandru cel Mare

-

http://viticodevagamundo.blogspot.com/2010/05/alexandre-magno-356-323-ac-alexander-of.html

Plutarh - Vieţi paralele - Alexandru

« Voind apoi să ceară lui Apolo un oracol cu privire la expediţie, Alexandru s-a dus la Delfi. Şi, din întîmplare, a nimerit în acele zile în care nu era legiuit să se dea oracole. Alexandru, mai întîi, a trimis pe cineva să roage preotesă să de-i dea un oracol. Dar preoteasa nu voia, ci-i punea în faţă legea. Alexandru s-a dus el însuşi la ea ş-a luat-o cu sila la templu, iar ea, parcă învinsă de zelul său, i-a zis: "Eşti de neînvins, băiete". Alexandru, auzind aceste vorbe, i-a spus că nu mai are nevoie de alt oracol, căci acum l-a aflat pe cel care-l voia. » 1.)

În 336 Î.C. Alexandru cel Mare intră în Corint, Ligile greceşti reînoiesc tratatul semnat de tatăl său, Filip al II-lea: Alexandru este numit conducătorul expediţiei împotriva perşilor. Stabileşte planul şi se întoarce prin Phocida, urcă la Delphi. Surse contemporane cu Alexandru spun că iarna Pythia nu face oracole. În primăvara ce urma Alexandru vroia să treacă Helespontul, avea nevoie, cel puţin pentru trupele sale, de un moral ridicat. Alexandru cunoscut pentru modul aprig în care rezolva problemele personale intră în locuinţa personală a Marii Preotese şi o trage de păr cu intenţia de-a o duce la Templu, ea strigă: "Dă-mi drumul, eşti imbatabil!" Atunci Alexandru renunţă spunând: "Acum am răspunsul meu!". Această versiune a circulat printre soldaţi mai ales, aceştia văzând tot timpul un adevărat conducător în Alexandru, care nu precupeţeşte nimic în atingerea scopurilor.


În anii următori, la Gordium (Gordion), povesteşte Arrianus: « în legătură cu carul, că cel ce va izbuti să desfacă nodul cu care fusese prins jugul, acela va deveni stăpîn peste Asia.
(7) Nodul era făcut din coajă de corn şi fusese astfel înnodat încît nu i se vedeau capetele. Alexandru încearcă să-l desfacă; dar văzînd că se străduieşte zadarnic şi nevrînd să se dea bătut (mai mult de teamă ca populaţia să nu ia aminte la întîmplare şi să se răscoale), scoase sabia şi-l tăie, după care spuse: "L-am desfăcut". Aşa, cel puţin zic unii; numai Aristobul scrie că Alexandru a scos pana, în jurul căreia fusese făcut nodul (pana era bine înfiptă în oişte), şi a tras jugul afară.
(8) Eu unul mărturisesc că nu ştiu cui să dau crezare în ce priveşte modul cum a rezolvat Alexandru întîmplarea cu nodul; însă fapt sigur este că atît Alexandru cît şi cei care-l însoţiseră au plecat de acolo cu aerul că prezicerea privitoare la desfacerea nodului se împlinise. În aceeaşi noapte cerul a fost străbătut de fulgere şi de bubuitul tunetului, aşa că a doua zi Alexandru aduse jertfe zeilor drept mulţumire pentru semnele arătate şi pentru desfacerea nodului. » 2.)

http://www.mlahanas.de/Greeks/History/Battles/AlexanderGordianKnot.html

André Castaigne este un fin observator, felul în care desenează este eroic, felul în care surprinde patetismul acţiunii este foarte larg, toate personajele participă, toţi privesc cu luare aminte, aşteptărilor lor sunt în aşteptarea lui Alexandru cel Mare, încă se mai gândeşte ce să facă -să taie nodul sau să scoată pana?!


Totul este vizibil, legenda este fotografiată astfel, Zeul stă cu spatele la Alexandru, aşteaptă la rându-i.


În schimb în faţa Marii Preotese, oarecum frustrarea se citeşte, faţă în faţă -bătrâneţea cu tinereţea, staticul cu dinamismul, potenţa gânditoare cu elanul creator. Ce urmează se ştie, Pythia a dat răspunsul, deci se poate.

http://nl.wikipedia.org/wiki/Bestand:The_phalanx_attacking_the_centre_in_the_battle_of_the_Hydaspes_by_Andre_Castaigne_(1898-1899).jpg

În marile bătălii pe care le-au purtat macedonienii, fie împotriva perşilor, fie împotriva tracilor sau chiar a indienilor de peste Indus, falanga a fost arma secretă: disciplina marşului, paralelismul suliţelor, strâns uniţi, neînfricaţi, soldaţii lui Alexandru cel Mare au repurtat victorii fiind de fiecare dată numeric mult mai puţini.

André Castaigne surprinde perfect lupta, efortul, toate acestea când aparatul de fotografiat abia intra în lume. Imaginile pe care pictorul sau graficianul reuşeşte să le transpună dovedesc existenţa unei memorii fantastice, timpul parcă este dat înapoi şi o clipă se opreşte în vâltoarea luptei.

Pentru cei curioşi
https://sites.google.com/site/artistgalleryc/home/castaigne-andre


1) Plutarh, Vieţi paralele III, Alexandru, 14, ed. Ştiinţifică, 1966, pag. 369 mij.
2) Arrianus, Expediţia lui Alexandru cel Mare în Asia (Anabasis), Cartea a II-a, cap.3, 6-8, ed. Ştiinţifică, 1966, pag. 107.

A bea şi a nu bea apă

http://www.aloneuniverse.com/index.php?option=com_k2&view=item&id=291:alexander-the-great&Itemid=315

Arrianus - Anabasis Alexandrou - Expediţia lui Alexandru cel Mare în Asia

Cartea a VI-a

Capitolul 26

     Ajuns în acest punct al povestirii mele n-aş vrea să dau uitării una din cele mai frumoase isprăvi făcute de Alexandru fie prin acele locuri, fie chiar mai înainte, pe pământul parapamisadienilor * - dacă ne vom lua după câţiva povestitori.

     Iată cum par să se fi petrecut lucrurile; soldaţii îşi croiau drum prin nisip şi prin soarele care începuse să dogorească, într-o direcţie unde trebuia să dea de apă; dar până acolo mai era cale lungă de străbătut. Alexandru, deşi abia mai putea lupta cu setea, înainta anevoie, pe jos, în fruntea coloanei, pentru ca şi ceilalţi oameni să suporte mai uşor necazul, văzându-l că pătimeşte exact ce pătimesc şi ei (aşa se întâmplă întotdeauna).

(2) Între timp, câţiva soldaţi uşor echipaţi, care se depărtaseră de coloană în speranţa că vor da cumva de apă, ajunseră la o mică adâncitură de teren unde, dintr-un izvor firav şi sărac, se strânsese [puţină] apă. Soldaţii adunară apa într-o pungă de piele şi i-o duseră, într-un suflet, lui Alexandru, ca un lucru de mare preţ. Ajunşi aproape de el, soldaţii vărsară apa într-o cască, apoi se duseră la rege.

(3) Acesta le primi darul şi le mulţumi pentru el, apoi, în văzul tuturor vărsă apa jos. Gestul a avut darul să învioreze toată lumea, ca şi cum fiecare ar fi băut din apa vărsată de Alexandru.

Pentru stăpânirea de sine şi pentru înţelepciunea de care a dat atunci dovadă Alexandru, în calitate de comandant, nu mă pot stăpâni să-l laud - poate mai mult decât în oricare altă împrejurare.

___________________________________________________



Nota
*
Alexandru venea din Bactria (parte estică din Iran şi actualul teritoriu al Afganistanului) spre sud.
Parapamisa este un teritoriu în actualul Afganistan, în sudul acestuia.
În acest moment al povestirii Alexandru se află în Gadrosia (Gedrosia) parte sudică a provinciei Belucistan din sud vestul Pakistanului, la ţărmurile Oceanului Indian.

Flavius Arrianus, Expediţia lui Alexandru cel Mare în Asia, ed. Ştiinţifică, 1966, pag.337-338

Babilon

Flavius Arrianus, Expediţia lui Alexandru cel Mare în Asia, Cartea a III-a, Cap. 16

(3) Darius nu se înşelase. Plecat de la Arbela, Alexandru se îndreptă numaidecît spre Babilon. Ajuns în apropierea oraşului, îşi rîndui armata în ordine de luptă, însă babilonienii îi ieşiră cu toţii în întîmpinare, cu preoţii şi cu demnitarii lor, fiecare aducînd cîte un dar; din acest moment oraşul cu cetăţuia şi cu tezaurul lui îi aparţineau.

(4) Alexandru îşi făcu intrarea în Babilon şi dădu ordin populaţiei să ridice din nou templele distruse de Xerxes, între care şi templul lui Bel, zeul cel mai venerat de babilonieni.*

(5) [...] Apoi s-a întreţinut şi cu unii caldeeni, urmînd sfaturile lor cu privire la restaurarea templului din Babilon, şi, în cele din urmă, i-a adus şi el jertfe lui Bel, supunîndu-se indicaţiilor primite de la ei.

*
Nota traducătorului:
Xerxes a fost primul care, distrugînd  în 479 î.e.n. templul lui Bel (Marduk), a suprimat ideea regalităţii legată de Babilon, oraş care de la Hamurapi şi pînă la Darius I n-a încetat să fie considerat "capitala lumii".
________________________________________________

     Asistăm cu neputinţă la o sărăcire globală a dorinţei de trecut, de istorie, de înţelepciune în fapt.

     Nici măcar turcii conduşi de Mahomed al II-lea, în dorinţa lor de-a cuceri Constantinopolul, n-au fost aşa de incapabili, de nepăsători, de răzbunători chiar, ca această ocupaţie americană în ţinutul numit în antichitate Mesopotamia.

    Se ştie că sultanul Mahomed al II-lea a lovit un ienicer ce spărgea faianţa decorativă de pe zidurile Sfintei Sofia, spunându-i:

    "V-am promis oraşul, dar clădirile sunt ale mele!"

___________________________________________________
citatul din
Flavius Arrianus, Expediţia lui Alexandru cel Mare în Asia, ed. Ştiinţifică, 1966, pag.172