Lord Byron acum 200 de ani

http://www.civilization.ca/cmc/exhibitions/cmc/grecs/greeks01e.shtml

« Astăzi, -scria lordul Byron acum mai bine de două sute de ani *,
oraşul cel mai de seamă din Moreea [Peloponez] nu mai este Napoli din Romania [denumirea veche a oraşului Nafplio sau Nauplio (în engleză), prima capitală a Greciei independente de la 1821],
ci Tripoliţa [oraşul Tripoli de astăzi, aflat aproape în centrul Peloponezului], reşedinţa paşei şi sediul guvernului. Napoli se află în vecinătatea Argosului. În 1810 şi 1811 am avut prilejul să vizitez aceste trei localităţi, iar de la sosirea în Grecia, am străbătut de trei ori istmul Corint, fie de la Atica la Moreea, peste munţi, fie pe altă cale, spre golful Atenei şi al Lepantului. Drumurile sînt amîndouă la fel de pitoreşti şi frumoase, deşi nu seamănă deloc unul cu altul. Drumul pe mare este mai monoton. Cum însă nu pierzi niciodată din vedere ţărmul, şi de multe ori aluneci foarte aproape de ele, insulele Salamina, Egina, Paros etc., precum şi întreaga coastă oferă ochiului privelişti admirabile. »

Templul lui Poseidon de la Capul Sunion

Ajuns la Atena în acei ani, Byron vizitează Capul Sunion unde se aflau două temple: unul închinat zeului mării, Poseidon, celălalt mai în spate, închinat zeiţei Atena -acesta din urmă având astăzi vizibile numai fundaţiile.


Legenda spune că regele Egeu (Aegeus) a privit de pe acest promotoriul spre sud în aşteptarea fiului său Teseu plecat spre Creta, cu tributul uman închinat Minotarului aflat în labirintul de la Knossos (Cnosos), asta pentru ca atenienii să evite represaliile pe care Minos, fiul lui Zeus, rege peste un imperiu maritim, le-ar fi pus în practică în urma refuzului. Trebuie adus aminte că fiul lui Minos, Androgeus a fost omorât de atenieni sau chiar de însuşi regele Athinei (Atenei), Egeu, pentru că acesta câştigase toate premiile din cadrul jocurilor Panateniene.


Regele Egeu vede flamura neagră fluturând pe catargul triremei ce se întorcea din Creta, semn că fiul său Teseu a murit. La plecarea din Athina (Atena) această flamură neagră a fost ridicată pentru a semnala mai puternic sentimentul tragic al trimiterii celor şapte tineri atenieni şi şapte tinere ateniene spre Creta. La întoarcere, poate din cauza bucuriei, poate din alte motive, Teseu şi tinerii însoţitori uită să schimbe flamura neagră cu una albă, cum ar fi fost convenţia. Înnebunit de durere regele Egeu se aruncă de pe stâncile înalte în mare; de aici numele mării: Marea Egee.

Byron petrece ore în şir privind marea, apoi începe să-şi scrijelească numele pe unul din pereţii templului, ce arată ca o coloană dreptunghiulară. Până în secolul trecut, dorinţa de a se semna pe coloane, a feluriţilor vizitatori a luat o aşa amploare, încât lucrul acesta a fost interzis.

Monumentul lui Lysikrates

La Athina (Atena), Byron dădea nas în nas cu monumentul lui Lysikrates atunci când ieşea din mănăstirea capucină unde a fost cazat. Monumentul a fost încorporat în 1669 în zidul mănăstirii, dacă asta la rândul ei poate fi socotită blasfemie în sensul antic, atunci de ce Omer Pasha, în 1824 distruge mănăstirea, dar lăsând intact monumentul antic?


Istoria nu iartă, sfera culturală în care am fost educaţi îşi arată colţurile. Merg în Grecia să mă adap, să citesc acolo şi să-mi dau seama că lumea este oarecum altfel şi sfera este mult mai mare, când am să ajung să dau şi de colţurile acesteia, numai bine am să mor.


Byron se îndrăgosteşte la Athina, se întoarce la Londra şi scrie "Maid of Athens" (Fecioara din Athina), poemul a fost scris în 1810 şi este dedicat domnişoarei Tarsia Macri.


Într-o scrisoare către H. Drury, la 3 mai 1810, Byron scrie:

«  . . . I almost forgot to tell you that I am dying for love of three Greek Girls at Athens, sisters, two of whom have promised to accompany me to England, I lived in the same house, Teresa, Mariana, and Kattinka, are the names of these divinities all of them under 15 . . . .


Note: The last line of each stanza is written in Greek. This is Byron's translation: "My life, I love you!"»

Incandescenţa poetică care-l cuprinde pe Byron nu se va mai stinge decât odată cu moartea sa.
Fiind vorba de lordul Byron, este natural că s-au ţesut şi mituri, frumuseţea artistică a Eladei prin asta renaşte acum. Unul dintre ele povesteşte că ajuns la Delphoi (Delfi), a fost îndrumat şi către izvorul sacru Castalia, izvor din care preotesele Templului lui Apollo îşi luau apa pentru spălat şi pentru băut. În prezenţa celor prezenţi a băut din apa izvorului, pentru că această apă dă frâu liber creaţiei, imaginaţiei, sintetizării informaţiei, laconismului în expresie şi aflând apoi toate acestea, a sărit îmbrăcat în izvor.

În spatele monumentul lui Lysikrates este o stelă ce aminteşte vizita şi mai mult de atât, începutul unei mari iubiri faţă de Grecia, de fapt.

Strada Lysikratous ce dă spre Arcul lui Hadrian, mai departe Templul lui Zeus

Din piaţă, o stradă ne dezvăluie Arcul lui Hadrian, un alt împătimit al Greciei, nu englez, ci roman, nu lord, ci împărat, dar, vorba lui Herodot, asta este o altă poveste.
Despre Byron în Grecia vom mai scrie, la fel cum vom mai scrie şi despre împăratul Hadrian.

___________________________________________________
* Byron, Opere 2, Poezia, ed. Univers, 1986, la pag. 334 nota lui Byron la poemul Asediul Corintului pag.306,