Timpul? un coridor

Pteroma

Între cele două rânduri de coloane dispuse perimetral planului unui templu grecesc se află pteroma. Un coridor ce lasă umbră, un loc de adăpost chiar. Uneori, templul are lateral interior direct zidul naosului, coloane fiind doar la intrare şi în partea din spate.
Templul lui Hephaistos din Athina (Atena) are acoperişul pteromei deteriorat, dar se văd bine traversele de marmură rămase, în schimb acoperişul templului este aproape intact.
De pe colina pe care este construit templul se vede toată Agora antică a Athinei, în spatele coridorului aşa cum este fotografiat, se află Stoa lui Attalos reconstruită, în spate se află tot oraşul modern.
Am avut impresia că mişcarea plutea în aer, dar era vorba de timp, de expresia pe care monumentul o poate face în orice clipă, să fie privit în alt timp.
Şi cum zgomotul este cel care ne trezeşte, mi-am mutat privirea şi mersul în altă parte, căutând sursa acestui zgomot viu. Un alt coridor.

Templul lui Hephaistos - Athina, vedere laterală din spate

Două păsări şi-au luat zborul. Fâlfâitul aripilor trezi brusc tot aerul dimprejur, toată atmosfera templului prinse viaţă, era un alt timp. Privitorul îşi potrivi timpul, îl îngheţă în fotografie, luă cu el această veselie şi exuberanţă naturală. Natura înconjurătoare părea că nu-i pasă de timpul trecut, templul conta aici, nu oamenii. Templul se confunda cu însăşi mediul, cu pământul, cu acel zeu htonic care echilibra  permanent zbaterile interne ale planetei, zeu ce mai târziu se va numi Hephaistos: patron al focului intern, sacru, dar şi civilizator.


Păsările au zburat, în acea secundă, timpul lor nu era şi al meu, secunda mea era zecimea lor, privirea mea era rotaţia lor, veselia lor era trezirea mea.


Templul lui Hephaistos se află în mijlocul unei oaze de verdeaţă, o colonie de broaşte ţestoase îi mai dă târcoale, păsările se antrenează printre coloane, oamenii tăcuţi îi dau ocol, totul într-un aer domol.

Plimbarea de dimineaţă la templu