luni, 2 mai 2011

Locul unde s-a tăvălit un cal

pentru Liviu Drugă

Au trecut şi n-a venit nimeni.
Au fost mulţi şi n-a intrat nici unul.
Au petrecut şi-au devenit liberi.
Când au plecat, ... de ce n-a rămas vreunul?!

Atingerea locului

Toate războaiele s-au împotmolit pe acea câmpie, locul ce era atât de întins, locul unde rătăcirea era la ea acasă, locul unde s-a tăvălit un cal.
Oamenii au sesizat de-a lungul timpului existenţa acestui loc şi generaţii întregi au marcat în felul lor această formă metaforică de creaţie: locul unde s-a tăvălit un cal. Dar câmpia aceasta, despre care primii istorici povestesc că ar fi fost pe rând în Grecia, în Asia-Mică, mai precis în Turcia de astăzi, în Balcani sau în Insulele Britanice, pe rând pe continentul American sau chiar în Japonia la o intersecţie de drumuri, toate aceste locuri aduc aminte, în felurite chipuri de: locul unde s-a tăvălit un cal.

Felul în care calul se tăvăleşte se datorează deparazitării, forma prin care praful, nisipul sau chiar roua ierbii îl poate curăţa, dar dacă tăvălirea durează înseamnă că animalul suferă. În cei peste 20 de metri de intestin subţire aerul se blochează undeva de un obstacol; colica, dacă persistă poate duce la moarte, intervenţia chirurgicală fiind necesară. Calul a mâncat ceva şi în lăcomia sa nu şi-a dat seama că acea mizerie îi va dăuna, de aceea va căuta locul unde se va tăvăli. Ori tocmai locul acela, vânat nu numai de el, înseamnă ceva. Cu urechile care la fel ca radarele moderne pot prinde din orice unghi unda, cu nasul şi cu gura, calul adulmecă locul, terenul unde acolo se va tăvăli.

Coincidenţa îi dă omului de ştiinţă, satisfacţia cercetării, a compunerii unei noi realităţi, a unei noi formule, în fapt, ea –coincidenţa nu există, ea este o premoniţie, un şablon pe care animalul îl poartă în potrivirea cu locul, căci de fiecare caută de fapt locul său. Special ca în căutarea unui cimitir al elefanţilor ar fi exclamat unul dintre primii cercetători în acest domeniu. Mai târziu nimic nu s-a mai conjugat cu toate datele statistice ce corelau locurile, cu bolile cailor, cu căutarea lor şi în final cu tăvălirea. Această ştiinţă -se dorea a fi aşa, încă nenumită, a murit.

Artiştii care au emanat adevărate opere de artă pe locul unde s-au tăvălit caii, evenimente surprinse chiar de ei, au murit, memoriile scrise pomenesc aceste lucru prea succint, mai degrabă se opresc la felul în care au compus opera artistică, nu şi motivaţia; dacă ea chiar a existat cu adevărat.
O altă coincidenţă a marcat istoria acestor evenimente ce ţin de cabaline. Coincidenţa în care citind de întreţinerea calului, la cursurile de călărie, am aflat de colica acestuia. Eu mai mult fiind pasionat de umanitatea calului, nu de bolile acestuia. Dar aşa a fost atunci să fie, călărind o iapă sură, fără pedigree, fără cine ştie ce talente ascunse, la pas de trap pe dealurile ce ascund cartierele de blocuri ce se văd de pe şoseaua naţională ce vine de pe Valea Oltului şi intră în municipiul Sibiu, Hipodrom. De acolo, mai departe ajungem într-o câmpie ce împrejmuieşte Şelimbărul şi chiar dacă ici colo mai urcăm câte-un deal pierdut, impresia de gol rămâne. Atunci eu, impresia asta am avut-o; de locul minunat unde te-ai putea rătăci, confundat sigur în mintea mea de adolescent cu o întinsă câmpie.
M-am lăsat uşor, pe gâtul gros al iepei, ţinându-mă şi de căpăstru, dar şi de părul des ce-i ridica gâtul. M-am lăsat uşor până am atins cu degetele mâini stângi pământul. Teama de-a nu mă accidenta a coincis cu falsitatea accidentului pe care doream să-l provoc. Când am căzut, chiar m-a durut, dar ascuns în mine, am icnit doar şi iapa merse mai departe. Sigur absenţa greutăţii i-a trezit primele semne de întrebare asupra mersului ei şi s-a întors. S-a întors şi pentru că eu sufeream şi m-a mirosit şi m-a lins cum n-am crezut vreodată că poate face cel puţin un câine, dar am tăcut şi nemişcat am devenit neprovocat. M-a împins cu botul, ca să mă întoarcă, să mă silească să mă scol, dar eu nimic. S-a dus mai încolo şi s-a întors, din nou a repetat împinsăturile şi nimic.
S-a îndepărtat mai mult, iar eu nedorind să o pierd m-am sculat şi-am alergat după ea. La un moment dat, parcă cuprinsă de un frison s-a lăsat pe iarbă şi s-a tăvălit în faţa mea; o dată, de două ori, de mai multe ori şi acest şoc m-a speriat cred că mai tare pe mine decât pe ea. Atunci am sărit şi-am luat-o de gât, culcată cum era, cu riscul de-a mă lovi cu capul ei, am luat-o şi-am strâns-o tare, până mi-au dat lacrimile. Stând aşa, clipe lungi, am ridicat capul şi-am privit în jur; monumentul de la Şelimbăr, pe locul unde se pare că a fost ucis Mihai Viteazul era foarte aproape.
Acum fără a prelungi discuţia, mai rămâne doar să scriu că locul unde se tăvăvăleşte un cal este locul unde a murit eroul. Pe întinse domenii ale pământului, mii de monumente fac acest lucru datorită tăvălirii vreunui cal, artiştii creatori s-au ferit să spună acest lucru prea apăsat, poate că orgoliul creaţiei sau neştiinţa revelaţiei, dar nimeni nu poartă nici o vină, nici eroul, şi nici artistul; martor este calul.

17 comentarii:

  1. observ ca e vorba de calul alb care a murit, ca pe cel cu albastru (la cap) il vad bine-merci in iarba :)

    RăspundețiȘtergere
  2. calul alb a trecut la fel ca şi Gandalf, de la sur la alb, predispoziţie clară spre puritate :)

    RăspundețiȘtergere
  3. :)
    Un loc de pelerinaj pentru artişti... Ciudată asociere!

    Statuia din prima imagine e...remarcabilă! Îmi place.

    RăspundețiȘtergere
  4. Inca un post in stilul tau, instersectional-interpretativ. Daca nu cel mai bun, sigur printre cele mai bune de pana acum.

    Sunt sigur ca, daca macar 10 la suta din bloguri s-ar apleca atat de atent asupra detaliilor, lumea netului ar fi mult mai spectaculoasa, iar caii culturii ar alerga mult mai liberi si mai jucausi printre www-uri si http-uri.

    Multumindu-ti pentru dedicatie, mai zic un singur lucru: in fatza animalelor (domestice, evident) sunt mai mult neutru, cu o singura exceptie - calul. Doar de cateva ori pana acum am stat in preajma unor cai de rasa si de fiecare data am simtit ca exemplarele alea impuneau de la sine un respect naucitor.

    O postare frumoasa si educativa, care ne arata asa, din fuga calului, cat de complexa e lumea ideilor in care alergam.

    RăspundețiȘtergere
  5. Blue Freedom

    Libertatea este asociere; am învăţat lucrul acesta călătorind, am aflat de la cei întâlniţi lucrurile cele mai năstruşnice din lume, asta m-a făcut pe mine să scriu la fel, să caut la fel. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Liviu

    Am încercat să ridic ideea (locul unde s-a tăvălit un cal) -care nu-mi aparţine, la rangul de ştiinţă, cea inventată de Jarry, aceea a coincidenţelor: ştiinţa patafizicii.

    Am trăit în preajma cailor, de aceea ideea preluată de la tine de pe blog m-a fermecat, însă a durat ceva timp ca să o rumeg asemeni cabalinelor; de la stânga la dreapta şi invers. :)


    Mulţumesc!


    http://liviudruga.blogspot.com/2011/04/locul-unde-s-tavalit-un-cal.html

    RăspundețiȘtergere
  7. Hmmmm.
    Trebuie mai înainte să studiez linkurile pe care le-ai postat. E prima oara când aud de această ştiinţă.
    Aşa... în goana calului, mi-au trecut prin minte câteva idei, dar nu-s pregătită să pun miza pe ele.
    Însă, după ce reuşesc să citesc acele studii, mi-ar plăcea să discutăm, dacă vei avea disponibilitatea necesară. Pare foarte interesant.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Blue Freedom

    Cred că am dat de înţeles pe acest blog că nu sunt mistic, sau legat de vreo sectă, sau maniac, sau nebun (aici mă răzgândesc uneori) :)

    Ideea de coincidenţă adevărată, mi-a fost dată de câteva ori în viaţă şi m-a învăţat multe şi mai ales nu regret deloc, mai mult sunt în starea în care una dintre coincidenţe se perpetuă, dar asta este altă poveste :)

    Iar Alfred Jarry este chiar un tip tare prin ceea ce scrie, intenţionat n-am scris la trecut verbul a fi!

    http://www.filos.ro/revista/num_ant/luni9/5.html

    un link de folos :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Mulţumesc pentru link.
    :)
    Nu, nu e vorba despre sectanţi, maniaci sau nebuni. De unde până unde astfel de gânduri?!
    Nebunia...da, există o aşa zisă nebunie pe care o numim frumoasă. Aceea îmi place şi mie.
    :)
    Citesc, chiar acum am început şi revin să despicăm firul.

    RăspundețiȘtergere
  10. Am citit o parte din articolele găsite. Oricum, sunt destul de puţine.
    Interesantă concepţia acestui Alfred Jarry.
    Sigur, încă mai am până să-mi cristalizez o părere, dar îmi pare că duce simbolistica într-un plan inaccesibil minţilor rutinate.
    Ori e genial, ori - după cum se spune că l-ar fi catalogat Andre Gide, tipul a fost doar "un farsor ciudat, care miroase a afectare".
    Nu pot să formulez momentan nimic în plus, dar am câteva teme de meditaţie şi simt că ele se leagă.

    Revin, după ce mă mai informez.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Corect, însă mai propun ca alături de informare să vină şi experimentul, coincidenţa informării sau cum scrie "menel, tekel, ufarsin" dacă sigur îmi aduc aminte :)

    RăspundețiȘtergere
  12. :))
    Ar trebui să caut subiecţi pentru experiment??
    :)))))))
    Ştiu, altceva voia să sugereze ceea ce ai spus.

    Patafizica asta îmi provoacă zâmbete. Pentru că, inevitabil, o asociez cu:
    http://www.youtube.com/watch?v=FDUxWKbeCBo

    RăspundețiȘtergere
  13. "mene, mene,tekel,upharsin"
    adică : "numărat, numărat, cântărit, împărţit".
    Ce legătură are cu experimentul?
    Iartă-mă, dar nu reuşesc să pricep.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Lucrurile la fel ca şi faptele, cu cât se împart mai mult şi se împart, cu atât înţelegerea devine mai profundă. Un exemplu din fizică pentru lucruri ar fi "atomul", din rândul faptelor trecute aleg "mitul".

    RăspundețiȘtergere
  15. E o alegere inspirată.
    :)
    Arhetipurile sunt structurate pe miturile esenţiale şi sunt sedimentate ca pietre de temelie în psihicul nostru.

    RăspundețiȘtergere
  16. La vremea mea am semănat multe fulee de galop pe câmpurile alea, dintre Sibiu și Șelimbăr...

    RăspundețiȘtergere
  17. Pe la Veştem ai ajuns?! :)
    Măcar în gara aceea uitată şi plină de mărăcini?!

    Întrebările vin ca reverberanţa memoriei şi nu doresc vreun răspuns; mă bucur că locurile acelea nu vă sunt necunoscute, deci am şi martori ! :)))

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc