vineri, 6 mai 2011

Yukio Mishima - un erou japonez

Marquerite Yourcenar scrie cel mai bine despre Yukio Mishima, este uşor de înţeles, este fragil de neînţeles, dar acum contează mult mai mult cele scrise de ea: eseul despre Mishima începe cu trei motto-uri, lucru mai rar. Yukio Mishima se poate vedea în acest rar interviu, pentru cei ce doresc mai mult se poate accesa YouTube. Las să vedeţi dacă aveţi răbdare şi să citiţi.


video

motto şi începutul eseului


Pornirea este deliciul etern
William Blake,
Căsătoria Cerului cu iadul.

Dacă sarea îşi va pierde gustul,
Prin ce îşi va căpăta iarăşi
Puterea de a săra?
Evaghelia după Matei,
cap. IV, versetul 13.

Mori în gînd în fiecare dimineaţă,
Şi n-o să te mai temi de moarte.
Hagakure
(Codul de conduită ala samurailor),
sec. al XVIII-lea.

     E întotdeauna greu să judecăm un mare scriitor contemporan: ne lipseşte distanţarea. Iar dacă aparţine unei alte civilizaţii, este încă şi mai greu, căci intră în joc ori atracţia exotismului, ori neîncrederea în acelaşi exotism. Şansele înţelegerii greşite sporesc cînd, cum e cazul lui Yukio Mishima, elementele propriei culturi şi acelea ale Occidentului, pe care le-a absorbit cu lăcomie, adică banalul şi straniul din perspectiva noastră, se îngemănează în felurite proporţii înăuntrul fiecărei opere, avînd efecte şi reuşite diferite.

Şi, cu toate astea, tocmai acest amestec îl transformă pe autor, în multe din operele sale, într-un autentic reprezentant al Japoniei, şi ea atît de violent occidentalizată dar marcată, dincolo de orice, de unele trăsături imuabile. Modul în care la Mishima particulele tradiţional japoneze au urcat la suprafaţă şi au explodat în moartea lui fac din el, dimpotrivă, martorul şi – în sensul etimologic al cuvîntului – martirul Japoniei eroice cu care putem spune că s-a contopit în răspăr.

Marquerite Yourcenar, Mishima sau viziunea vidului, Humanitas, 2003, pag. 7

     Lucrurile ar fi bine dacă s-ar opri aici, pentru că, cel puţin în Europa, în lipsa marilor războaie, în lipsa marilor vendete, bărbatul devine jucător de paintball. Vine apoi şi extazul femeilor care în absenţa lui - a bărbatului, străbat şi ele eroici kilometrii întregi de Mall, scările rulante oricum sunt de complezenţă. Nu vom mai avea martiri multă vreme şi graba cu care sanctificăm pe bandă rulantă arată de fapt sfârşitul, ultimul volum de aer tras de pieptul celui care moare de bătrâneţe: civilizaţia aşa cum o cunoaştem din cărţile de istorie, care oricum şi ele se vor rescrie ca să asezoneze alzheimer-ul social.

    Nuclearul, aşa cum îl percepem, devine din nou o ameninţare şi asta nu pentru că Japonia a uitat tradiţia, ci pentru că lecţia îi este dată tot timpul, fără prejudecăţi, elevului care învaţă cel mai bine, asta în speranţa totală că puterea exemplului îi va duce şi pe ceilalţi la cel puţin o treaptă superioară, chiar dacă elevul cel mai bun a coborât două sau trei prin asta.

     Acum preocuparea cea mai populară devine tot mai acerbă în sânul minunaţilor noştri concetăţeni la aceea de-a trăi, nimic mai mult. Este revoltător să şti, chiar mai mult o simţi, că nu te mai poţi revolta. Repetăm lecţia elevului cel mai bun, noi fiind acum codaşii clasei europene. De unde vine asta, simplu, bărbaţii acestei ţări sunt numai în umbra privitului, adică buni de puşi în ramă şi nu la soare. Este o virtute ca fiind bărbat să lâncezeşti, am trecut deunăzi prin faţa magazinului (ce se dorea pe vremuri a fi a la Mall) şi am întâlnit încă schimbători de valută. O vreme aceştia au dispărut, dar tipi mişto doar cu maieu, cu pachete de muşchi ce alertau duduiţele, plimbau prin mâini în tactul mersului, sute de euro.

     Închei doar cu un citat din acelaşi eseu, scris în 1980, pe vremea când acest popor era la şcoală:

"Se naşte inevitabil un echilibru instabil între interesul pe care-l purtăm omului şi acela pe care-l purtăm cărţilor sale. A trecut vremea cînd te puteai bucura de Hamlet fără să-ţi pese prea mult de Shakespeare: curiozitatea grosolană pentru anecdoticul biografic este o trăsătură a epocii noastre, îngroşată violent de metodele unei prese şi ale unor media ce se adresează unui public care ştie din ce în ce mai puţin să citească."

Marquerite Yourcenar, Mishima sau viziunea vidului, Humanitas, 2003, pag.8

5 comentarii:

  1. De aflat cine a fost cu adevărat Yukio Mishima (cel mai mare scriitor al Japoniei, şi cel care a spus asta a fost chiar Yasunari Kawabata)!

    RăspundețiȘtergere
  2. :)
    Nu am citit încă niciun sctiitor japonez, însă am auzit numai lucruri bune despre stilul lor:)

    RăspundețiȘtergere
  3. este timp, după Bac, din câte am înţeles :)

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc