sâmbătă, 7 mai 2011

Drumul spre fericire

Vechea cetate a Timişorii - pasaj ce trece prin zidul acesteia

Căutarea oamenilor fericiţi s-a amânat; înainte de prânz, două telefoane, unul după altul, ca trenurile expres întârziate, au traversat gara liniştii mele într-o sâmbătă destul de friguroasă pentru luna mai. Aşa că n-am mai ieşit din casă, atât cât să las seara nişte bani la supermarket; am mai tras cu ochiul prin cărucioarele celorlalţi, am citit doar etichetele de pe sticlele scumpe de vin - aici este ideea de cultură (sic!). Oameni fericiţi, sincer n-am văzut. Acum nu despre asta doream să povestesc, ci despre drumul pe care-l poate face cineva spre fericire, drum care este un drum cam de căcat şi plin de întuneric sau în întuneric poţi călca oricând într-un căcat.

A trebuit să duc maşina la reparat, de fapt un bun prieten mi-a luat-o ca să-i facă el un face-lift general şi să-i dea o vopsea; trebuia să o vopsesc demult. Mi-a lăsat în schimb maşina lui, a luat-o pe a mea şi a lăsat-o pe a lui. Maşina lui, o Dacie de prin anii '80, şi cu butelie de gaz în spate. Am refuzat categoric că o voi conduce, am refuzat să iau vreun act de la el; totuşi el mi-a lăsat cheile în perspectiva că se întîmplă ceva pe stradă şi trebuie să o mut, am acceptat mut.

La prânz, la ora telefoanelor care mă anunţau că am de lucru în această sâmbătă, soarele dădea semne că va reuşi să înfrângă frigul anunţat, însă spre după-masă norii s-au interpus şi un vânt ce-a epilat lalelele de ultimele petale m-a făcut să închid ferestrele şi să dau drumul la căldură. Ori nicicând să mă duc pe jos la micile cumpărături ce fac duminica mai veselă, aşa că am luat cheile de Dacie şi-am urnit-o din loc; bineînţeles că mi s-a oprit motorul de câteva ori până să reuşesc să ghicesc marşarier-ul iar schimbătorul de viteze are raza de acţiune ca a unui bombardier strategic. La primul semafor mi s-a oprit motorul.

Am condus această maşină fără frică, amintirea că timp de zece ani am condus la fel maşina lu' tata, care era chiar din anii '70, mi-a trezit o mare remuşcare vis-a-vis de fericire; m-am gândit imediat la prietenul meu, la fericirea lui. Am parcat în schimb cu frică, în stânga şi în dreapta mea mă umbreau turismele de zeci de mii de euro şi Dacia mea nu are servo nici pe direcţie, nici pe frână.

La întoarcere maşina părea că mă ascultă, până când, fără să vreau, din a treia am ajuns la prima şi motorul supraturat s-a supărat pe mine, în jurul meu mirosea deja a benzină; acest miros, venit pe neaşteptate mi-a străpuns amintirea, acolo unde a ajuns străpungerea a izvorât nostalgic fericirea. Nostalgic pentru acea fericire nu mai există, nu mai există acei ani şi totul se leagă de fapt de posesia anilor ce-ţi dau vârsta meritată fericirii momentane: căci fericirea ţine strict de momentul în care are loc străpungerea.

Am descris fenomenul de fericire ca fiind ceea ce-mi face aprigă viaţa şi această maşină, ca un cal nestrunit, neînţeles de mine a reuşit să mă educe şi să-mi arate ce este fericirea. Efortul meu de-a mă întoarce în trecut a fost tardiv, fericirea nu este acolo, în faţa ta în orice moment, în urma unui stimul pe care de cele mai multe ori îl trecem cu vederea, ea poate apare sau dispare. Absenţa fericirii nu este nefericirea cum limpede se crede, absenţa fericirii dă naştere angoasei, nefericirea este doar poleiala acesteia din urmă şi toată dorinţa celor nefericiţi este de-a avea o maşină nouă, tare şi frumoasă; cei angoasaţi crează.

13 comentarii:

  1. Nu-mi mai amintesc ce e fericirea.
    Ciudat e că nici nefericirea nu mai pot s-o descriu.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  2. nu exista fericire...doar momente fericte...si?cat timp dureaza un moment?stie cineva?

    RăspundețiȘtergere
  3. Blue Freedom

    Nimic mai presus de fericire; cauza dispariţiei este tocmai raftul de sus unde o plasăm, prea înaltă înălţimea la care putem să ajungem să prindem fericirea!

    :) Ai încercat să te ridici şi în vârful degetelor de la picioare pentru a ajunge până sus?!

    :)

    RăspundețiȘtergere
  4. pandhora

    :) acest pesimism se datorează faptului că sâmbăta seara nu ai ieşit deloc din casă?!

    sau aberez eu!

    :)

    RăspundețiȘtergere
  5. :))
    de iesit am iesit si noaptea tarziu am revenit :))
    urasc ploaia...totusi pasarile canta...noroc ca locuiesc intr-un cartier de case si le aud...eu imi imaginez ca asta insemna vreme buna...mi s-a spus ca este exact pe dos :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, întotdeauna!
    Mă refer la faptul că întotdeauna mi-a plăcut mai mult să mă caţăr decât să cobor.
    :)
    Dar cred că acum nu prea mai ajută.

    RăspundețiȘtergere
  7. Da. Expresivă postare. De mult n-am mai meditat la ce e fericirea, ar trebui să mă reapuc...

    Înţeleg că între hypermarketurile,,noastre''( sau ,,cetăţile''...) sunt numai aprox. 50 de km?:)

    Şi pe mine mă doare inexpresivitatea şi lehamitea( lipsa de chef, de avânt, de bucurie) a oamenilor din jur.

    RăspundețiȘtergere
  8. Masina mea, ca sa raman pe aceeasi frecventa cu postarea ta, este invalida de multa vreme. Deci merg cu mijloacele de transport in comun de vreo juma de an. Acum multi ani gandul ca trebuia sa urc in autobuz sau metro imi zbarlea parul de neplacere, sau nefericire :) Azi ma bucur fantastic de mult in tihna unui scaun de RATB, fara responsabilitatea si incordarea sofatului din masina proprietate personala pe strazile Capitalei.
    Ca sa nu mai zic de intalnirile-studiu cu fiintele calatoare prin pamant, aka metro.

    RăspundețiȘtergere
  9. Liviu,

    Cu mijloacele de transport, cel puţin la mine în oraş (n-avem metrou) se pierde mult timp; în schimb da, din maşină nu se vede mare lucru în aceast minunat mondo umano.

    :)

    P.S. eu mai dau geamul jos şi mai fac poze măcar !

    RăspundețiȘtergere
  10. Scorchfield:

    :)) si eu faceam poze din mers!!!

    RăspundețiȘtergere
  11. Eva

    Aşa este, "cetăţile" sunt la 50 de km, aşteptăm autostrada! :)

    RăspundețiȘtergere
  12. De când visez s-ajung la Timişoara în 20 de minute, hihihi... Să sperăm că vom avea autostradă.

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc