O seară înaintea iernii

Nu există un prilej pentru a sărbători venirea iernii.
O păpădie spre sud, alăptată de-un soare căzut, a înflorit.
Seara abia mai rezista ploii reci și naturii pierdute din logica ei - a înfloririi.
Mă gândesc că mâine va fi cheală.

Peisaj de iarnă

http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Hendrick_Avercamp_-_Winterlandschap_met_ijsvermaak.jpg

Din cauza lui Avercamp, Olanda a câștigat medalia de aur la patinaj viteză la Olimpiada de la Soci (2014).

Când alții fac fotografii cu aparatul tău

Eugen

Câine pe zăpadă

Peisaj de iarnă cu câine lipsă

Într-o zăpadă orbitoare, câinele pare suspendat și doar umbra sa îl mai leagă de pământ.
Pentru că are această alură atât de vie și atât de sălbatică, fiind de fapt atât de minunat, l-am scos din cea de-a doua imagine.

Pârtieeee!

Fidelis

Pe spinarea balenei Moby Dick

Fidelis, cuvânt respectat într-o epocă imperială, preluat apoi de toate lojele și partidele politice, enunțat ca patriotism, astăzi el se revede într-o oglindă strict casnică, familială. Fidel, cine-i fidel? Nu despre cel din Cuba vreau să scriu acum -cu toate că-i admir fidelitatea, fie ea deviantă (asta-i repede).

Fidel ar fi, să-ți fi tu însuți cititor, povestitor, dar și antrenor, dornic de viteză, de vânt.
A venit vremea când secunda este prețuită și paharul măsurat, toate se comprimă, anii trec repede.
Iubesc sportul, și cred că mai presus de el este doar conștiința, restul; cele citite, văzute, învățate, pot fi uitate repede într-un alzheimer ivit pe neașteptate, la toaletă te duce doar sportul, sau sportivul/sportiva.

Nu uitați  de mens sana in corpore sano, mă repet de fapt.
Trebuie să-ți înghețe puțin degetele, să ai febră musculară, să dormi buștean -ca niciodată, să dorești -ca niciodată, să vorbești -tot ca niciodată... poți asta în vârf de munte sau pe o plajă.

Habar n-am de ce am scris asta acum. Poate din pricina emoției călătoriei ce va urma. Eu nu am de fapt astfel de emoții, eu am impresia că doar ceva s-ar întâmpla. Vreun fulger poate în plină ninsoare.

... altă amintire

Cam așa stăm

Piața Iosefin

Piața Bălcescu (fostă La Hovari)

str. 1 Decembrie 1918

Iarna și mersul pe bicicletă

Imaginile sunt luate la câteva secunde bune, accidentul este exclus, felul în care ne parvine informația dă toxicitate; acest fel este convertit, este întocmai ca un virus injectat în mintea noastră pentru a lucra în spiritul în care a fost creat.


Mie îmi place mașina de lângă mine, este ca un rechin pe cale să înghită biciclistul. Credeți că nu s-a întâmplat așa?

Azi la Timișoara...

Nu știu dacă nu eu l-am speriat!

Căldura mare mon cher!

Și la cumpărături se merge cu lopata!

Un câine cadou? Un salvator anonim?

O sculă multifuncțională!

...voi reveni cu vești din trafic

O realitate albă

Smochine-n iarnă

Pentru smochine iarna a venit prea repede, ar fi trebuit să se coacă demult, sau poate că n-au putut și au rămas verzi. Oricât încearcă de ani de zile, smochinul nu reușește să ducă fructele până la capăt, dar vina nu-i aparține.

Aclimatizarea durează, singurătatea dovedește exilul, smochinul visează la țările lui calde. Un dor îl cuprinde fiind neputincios, nefolositor, a devenit plantă decorativă. Uneori mă gândesc intens la starea asta, și nu găsesc nici o cale de ieșire, existență înghețată, să fii mereu tânăr și verde, ce minciună.

-16 C la ora 7 dimineaţa

    Afară zăpada a îngheţat, se sparge ca biscuitele sub greutatea pasului.

    Cerul plumburiu nu supără pe nimeni, lumina străvezie a dimineţii ajută greu ziua; prea linişte la ora şapte dimineaţa. Sigur în multe case se doarme încă şi poate chiar se visează.

    Singurele mişcări le fac câinii, se tăvălesc şi se joacă prin zăpada casantă, dar nu latră deloc, nu scheaună ca de obicei, sigur şi ei ştiu cât este de frig.