 |
| Rămășițele toamnei |
Umflate de vânt și soare, frunzele viței de vie se pregătesc pentru cădere.
Jos vor fi asemeni unor cadavre contorsionate datorită bombei atomice.
Nici nu trebuie să mă explic.
În toate căderile, felul cum se arată după, este îngrozitor.
Puțini știu că natura dictează în toate.
Cei care nu cred asta, știu că omul face de fapt toate astea.
Cei care nu cred nici asta, dau vina pe Dumnezeu.
Ține de fiecare. Uneori regretăm că nu suntem printre cei aleși.
Ce falsitate.
Să nu te bage nimeni în seamă și prin asta să observi spectacolul lumii, iată pudoarea.
Probabil n-a fost cules datorita imperfectiunilor...boabe sterpe...vin acru...in rest, tot ce este bun este cules uluitor de rapid, oriunde in lume, oricind, fara a se (ne) mai intreba daca este din cauza de om, natura sau dumnezeu...
RăspundețiȘtergereS-a linistit tulburelu? Pe cind ne inviti la pastrama de oaie, nuci, piine calda demetriana sin vin dionisiac?
Metafora căderii de ţinut minte, dar mai cu seamă gândul alegerii, de căutat în el semnificaţii, quiproquouri, cifruri, nuanţe şi subtilităţi; unii fac dintr-asta o obsesie, obsesia asta având şi o tentaţie adiacentă, nu aceeaşi, fireşte, pentru fiecare, dar cât de mult şi de tare fermentează în ea, aşa, ca vinul.
RăspundețiȘtergere