Se afișează postările cu eticheta ionic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ionic. Afișați toate postările

vineri, 15 mai 2020

Ochiul meu stâng

Attalos Stoa, Athina, Greece


Privind bine, doar pentru că simetria ia naștere datorită unor axe imaginare, îmi lipsește un ochi.
Am reușit să-mi pierd echilibrul estetic prin lipsa unui ochi. Și dacă era de fapt un corn, în locul unui ochi. Ochii devin coarne prin care lumea este dată la o parte.

Pierderea echilibrului ține de văz, de auz?! De fapt mi-am pierdut o ureche, dar voi nu știți asta; sunt înclinat, dar nici asta nu se vede. Spirala pe care o vedeți ține de cohlear, de labirint, de ieșire.

Dacă privești lumea cu ochiul stâng și auzi doar cu urechea dreaptă, lumea apare în echilibru? Se pare că da. Eviți astfel lateral să nu vezi ceea ce nu vrei și întorci capul la ceea ce nu dorești să auzi.

Sublim echilibru: lipsa simetriei, victoria handicapului, strecurarea de fapt.

luni, 13 octombrie 2014

Iluzia destănuită

Acanthus, palmetes, rolling-ionic, circular, right angles

Patras, Kentros, Greece
O intrare dreptunghiulară ce crește mândria arhitecturii antice grecești este însoțită de modele, disperarea arhitectului; într-un neo-clasic să cuprindă totul: apoi clădirea devine și cade pradă kitsch-ului. Căderea nu se datorează unei reconstrucții îndrăznețe, ci unor chiriași insalubri culturali.

Este de vânzare.

Peste tot în lume se petrece același reflux. Lucruri vechi se vând scump, până la apariția cumpărătorului se pot închiria. Cele ce cântă dau concerte, cele ce se văd apar în muzee, cele ce nu se pot muta, rămân pradă privitorului ostentativ. Ochii din coarnele berbecului ionic m-au privit îndelung, în umbra protectoare, era toată familia mea. Pe colț, soarele înălțat maxim ne-a arătat următoarea ieșire.

Iubesc Grecia pentru că mi se oferă, există de ani de zile un interludiu mascat în literatura citită. Trăiesc o iubire antică și lucrul acesta nu este nou, înaintea mea au murit o grămadă cu sapa în mână căutând și descifrând ceea ce nimeni nu credea că există.

Mă bucur că pot vedea și înțelege ceea ce pare ascuns și nu este, dar mai ales ceea ce este arătat și nu se vede.

joi, 5 aprilie 2012

Familia Rockefeller: aici am dat cu banul - Stoa lui Attalos


Lăsând la o parte criza financiară și umană prin care trece Grecia astăzi -nefiind singura criză și nici cea mai mare, o știre ce ține doar de interesul celor ce sunt plimbăreți (peripatetici) va deschide spațiul acestora. Adică, se vor plimba și la etaj în acest spațiu antic reconstituit definit drept Stoa lui Attalos, ori termenul de stoa, tocmai de la ideea de mers, de discuție, de preumblare vine, sau de preambul al unor discuții ce vor deveni interesante, sau, aprige.
http://www.ekathimerini.com/4dcgi/_w_articles_wsite4_1_26/03/2012_434797


Istoria acestui spațiu se întinde pe milenii, dar, mai presus de istorie intervine banul; banul chiar schimbă istoria sau dimpotrivă, o leagă de realitatea cunoașterii posibile, dovedită datorită paralelismului surselor. Astfel, printr-o generoasă donație, a devenit posibilă, renașterea unei părți ce făcea parte din marea agora din Athina (Atena).


Coloanele ce susțineau tavanul arătau așa:

Locul ne apare ca o terasă de marmură, în spate, pătrundem în muzeu. Se intră pe o parte și se iese pe cealaltă, ca la un autobuz, călătoria pe care o faci îți amintește de o lume ce a dispărut. Amănuntele îți îmbogățesc viața, prea multe devin obositoare, timpul nu stă pe loc și nu le poți reține pe toate, de aceea merită o plimbare. Ieși afară, te plimbi printre statui și iar intri în muzeu, încă o dată.

A fost numai parterul, anul acesta în luna mai se deschide și etajul. Toate acestea într-un timp ce pare prea lung, reconstituirea a început acum șaizeci de ani, ori omul trăiește prea puțin, ori istoria sa a ajuns prea lungă. Să pierzi câteva ore bune ca să te plimbi doar pentru a vedea, atât.