Ascunderea

Albert Camus
≪Pasifae dorește taurul din castitate. Ceea ce reprezintă el este propria juisare, juisarea fulger și nu acea suită de acte repetate și șlefuite, țipetele, voluptățile gîfîite, plăcerile urmărite ani în șir pentru urmărirea unei fuziuni imposibile. Taurul rapid și înfocat ca un zeu. - Pasifae (cînd intră el): O, puritate!≫

__________________________

Albert Camus, Carnete, Rao, 2002, pag.415.

Printre coloanele de la Sunio

Coloanele cu 16 caneluri de la Sunio + Krater reprezentând omorârea Minotaurului de către Theseus

Pentru că vântul bate atât de tare în anotimpul rece, coloanele Templului lui Poseidon de la Sunio au numai 16 caneluri -acele dungi adânci săpate vertical, norma sau principiul antic grec fiind de 20 sau chiar peste. La bază coloana are foarte aproape de un metru diametru, iar în cel mai înalt punct are 0,79 metri, înălțimea fiind de 6,12 metri. Toate acestea calculate pentru a acoperi un perimetru de 31,15 cu 13,18 în 13 cu 6 coloane. Marmura cea mai pură -fără oxizi de fier, a fost adusă de la cariera Agrileza, la numai 4 km distanță spre Lavrio. Marmura Parthenon-ului de pe Akropolis este pentelică (din munții Pentelikon -din nord-est-ul Athinei), și este gălbuie datorită oxidului galben de fier (care se folosește în continuare la vopselele murale). Avem FeO -galben, de fapt este un hidrat ce în funcție de apa ce o conține dă și nuanța FeO(OH)*xH2O, apoi cel roșu - Fe2O3 și așa cum aflat cercetând acestea și cel negru FeO*Fe2O3.

Marmura Templului lui Poseidon este pură, un alb clar, de aceea în apusul de soare, câteva minute, la un anumit unghi, ea se transformă în culoare roz, apoi virează înapoi în alb. Cerul înnoptat dând o paloare fantomatică.

Fiind punctul cel mai sudic al Athinei, templul construit aici a ținut loc de orientare maritimă, de pe aceste înălțimi se pot vedea ușor cum vin vasele din Egeea. Căci uneori a privi în depărtare, în viitor, poate însemna o tragedie și nu o binecuvântare. Marea Egee.

              „Isles of Greece”

1821, Don Juan, Canto III, LXXXVI, 16

Place me on Sunium's marbled sleep,

Where nothing, save the waves and I,

May hear our mutual murmurs sweep;

There, swan-like, let me sing and die.

Lord Byron

Lăsați-mă pe marmura de la Sunio să dorm,

Unde nimeni n-o poate salva de valuri, căci eu,

Aud murmurul nostru apropiat de țărm.

Acolo unde eu și asemeni mie, lebăda cântă și moare greu.

[traducere personală]

Semnătura lui Byron de la Templul lui Poseidon de la Sunio

Am consultat:

Georgios Terlakis, Sunio -Laurio & Thorikos, Toubi's, Athina, 2004, pag.42, citatul din Byron pag. 50.

http://www.fao.org/ag/agn/jecfa-additives/specs/monograph5/additive-238-m5.pdf

Minotaurul lui Picasso

Ministerio de Cultura, Sociedat Estatal de Commerciones - Picasso - i el circ

Nu a existat nici o temă a vizitei, exaltarea  vizitării Barcelonei, a banilor cheltuiți, a culturii ingerate oarecum cu forța, a forței lui Gaudi. Cam asta a fost vizita în urma căreia m-am ales cu un album i el circ de Picasso. La plecare, după miezul nopții, după tot harnașamentul vizual descărcat, în limita coerentă a limbajului, Picasso atârna deja greu.


Din sute de pagini, am ales imaginea unui Minotaur mort în brațele unui Thot-Hermes, am ales țipătul acela ascuțit al vulturului din adâncimile cerului. Am senzația că mesajul a fost transmis, că zborul se poate înfăptui, că Icar vrea să zboare, că nimeni nu-l oprește...


Undeva în spate, la dreapta, o clădire ce se dorește a fi perfectă prin verticalitatea sa îți induce labirintul. Acel loc în care te învârți și revii de unde ai plecat -circul. Circul ce pretinde a fi cerc are natura întoarcerii permanente. Dovada crimei în cerc este aplecarea inertă a Minotaurului, ființă ce a murit cu groaza-n suflet -amprentă a chipului.


În spate, un caracter grafic multiplu -eroic, chiar nu aș insista asupra lui decât la cerere.
Merită în schimb prim-planul, circarul, nu era un monstru, era un arlechin, un travestit bovin (nu că era prost, dar nu putea fi taurin). Totul devine circ, fantoșă, imagine falsă, joc al penelor în lipsa lebedei.


Eroicul acela renascentist atât de obișnuit devine ecoul unei frustrări alambicate, distilatul -esența este de fapt groaza. Acea sperietură imprimată, asemeni amprentei tălpii primitivului în roca moale vulcanică, ce creează instantaneu epicul unei revoluții în artă.


Picasso a distribuit uniform șuierul unui mesaj, într-un canal discret -atenție la matematica canalului discret, forma interogativă: „Voi ce vreți? totul a murit!”


imaginea
Picasso - i el circ - Institut de cultura, museu Picasso, fondation Pierre Gianadda, 2007, pag.61

„: monstrul era frumos.”

„Desfășurînd firul, am pătruns în cea de-a doua sală, mai întunecoasă încă decît prima ; apoi într-alta și mai întunecoasă ; apoi într-alta unde nu puteai înainta decît pe bîjbîite. Tot căutându-mi drumul, am dat cu mîna de clanța unei uși. Am deschis-o și sala s-a umplut de un val de lumină. Intrasem într-o grădină. În fața mea, pe o pajiște smălțuită de felurite flori, lalele, campanule, narcise, anemone, garoafe, l-am văzut pe Minotaur lenevind. Spre norocul meu, dormea. Ar fi trebuit să mă grăbesc și să trag foloase de pe urma somnului său, dar ceva m-a oprit și nu m-am năpustit asupră-i : monstrul era frumos.


Cum se întîmplă cu centaurii, așișderea în Minotaur, omul și animalul se îmbinau într-un tot armonios. Pe deasupra era și tînăr și tinerețea adăuga nu știu ce farmec frumuseții lui ; toate acestea erau în ochii mei arme mai de temut decît forța, și ca atare știam că trebuie să-mi adun toate puterile. Căci nu lupți niciodată mai bine decît atunci cînd ura îți vine într-ajutor, și eu nu-l puteam urî. Am stat chiar o bucată de vreme să-l privesc, dar Minotaurul deschise un ochi și am înțeles atunci că era stupid și că trebuia   să-mi văd de treabă...”

André Gide, Tezeu - din file de toamnă, ed. Univers, 1971, pag.57-58