Ferestre opace

în interiorul cetății Râșnov, Brașov

Singurele strecurări, prin care lumina pătrunde în case, sunt oportunele ferestre; verticale, deschise, transparente.
Am avut ocazia să văd ferestre inoportune, goale, lipsite de viață, lipsite de balamale sau de încuietori, întocmai ca oamenii nebuni și goi, dezbrăcați, aiuriți și rătăcitori.

Un gol imens plana deasupra acestor geometrii goale în dreptul zidurilor. Tăcerea absenței umane arăta ruina și în același timp părăsirea a ceea ce odată însemna granița dintre cald și rece, uscat și umed, om și natură, comunitate și sălbăticie: fereastra.

În cetate, zidul reconstituit reunea un perimetru pentru a fi posibilă o încăpere, fereastra lipsită de geam, de zăvor, nu reușea nimic, de aceea pare că deasupra ei crește iarbă. În lipsa acoperișului, malul celălalt, zidul din spate apare confundabil în prim plan. Un om chel fără pălărie, pare că rătăcește în soare, că sclipirea obosește urmăritorul.

N-am întâlnit pe nimeni în dreptul ferestrei. În aerul deschis, n-am auzit nimic, în lipsa unei memorii scrise ne este greu să ne amintim ceva. Am citit doar că aproape 80 de familii de sași au locuit trei secole în acestă cetate. La Râșnov, sus în cetate, există o fântână de peste 140 de metri adâncime; o altă fereastră, mută, legată de pământ, de subsol: nu aer sau soare.

Heraion

Olympia, Grecia

Între pini somptuoși, a căror corolă aeriană seamănă cu o conopidă uriașă -verde, găsim în primele ore ale dimineții templul Herei de la Olympia. Este lesne de ghicit austeritatea dorică, datorită coloanelor din fronton, dimensiunea edificiului se poate aproxima repede.

Din același unghi, sus pe vârful acoperișului, un alt soare ne-ar fi privit și acum. Această dublă dimensiune solară, cea reflectată, peste cea ivită în centrul atenției noastre, creează caracterul divin al aureolei. Un obiect iluminat lateral, aflat chiar mai jos puțin decât sursa luminii, ne va dezvălui un caracter legat de cel care l-a creat, de arhitect și chiar de constructor, este un soi de aplecare de unde -ridicându-se, vedem dimensiunea reală și antică. Cele descrise țin de lumina lumânării, de iconografie, dar tot respectul pentru acestă artă creștină, alții înaintea lor, au expus bidimensionalul natural tridimensionalului cu ajutorul luminii laterale. De aceea, în fața noastră, cele trei coloane sunt în același plan la prima vedere.

Muzeul Olympia, Grecia

De aceea lumina, sub un anumit unghi, ascunde esențialul - sau îl descoperă.
Dionysos face parte din trupul zeului Hermes, protecția divină îl aureolează.
Acceptarea totală; Herakles într-un templu al Herei: ar contrazice hybrisul, răzbunarea, celebrarea călătoriei, dinamica, mișcarea.

În absența urii, bucuria ar cucerii locul, dansatorii s-ar pierde în neant, neopriți de zidul metafizic al principiului locului interzis.

Locul bubelor

Locul lui Bukovski

Loc

Locul

Când am fost luat (smuls) de către off-road-eri (cei ce bântuie cu mașinile lor de teren natura înconjurătoare), am fost luat pentru a le a arăta locul. Ori locul, acel milimetru pătrat (pentru că definim o arie), nu se află așa ușor. Locul trebuie definit în starea în care se află. Fie vânt, soare, ploaie, zăpadă... locul nu este același, locul trebuie de fiecare dată redefinit.

Am ajuns acolo unde, în locul de unde începeau locurile.

Dar nu eram străin de locuri, nici nu visasem să mă întâlnesc cu ele, mai ales într-o asemenea anvergură; eu invitat, tot ele gazde. Așa că în final așa m-am învârtit și m-am strecurat printre ele (locuri ca nimfe), le-am ostoit cu plăcerea mea de-a le privi, le-am păcălit cu neștiința mea și în final le-am adormit cu poveștile mele importate dintr-o insulă din Egeea.

Când am găsit, din întâmplare acel palier de contemplare, am tras o poză și mi-am spus: acesta este locul!

Din acest loc voi defini diagonala, pe Loxias!

De unde ştim locul

Tocmai că locul nu este un loc secret, ar fi aşa dacă am şti numai noi unde se află. Un secret trebuie să-l ştie cineva pentru a fi secret şi dispare ca atare, când îl mai ştie şi altcineva. În cazul nostru, locul fugii tuturor dorinţelor neîndeplinite, a acelor nespuse niciodată, nescrise, se află doar în imaginarul minţii noastre. Nu se poate situa şi nici măcar nu există posibilitatea de-a explica ingenuitatea de care face dovadă.


În acest gol se petrec lucrurile cele mai minunate, cât şi cele mai groaznice coşmaruri; s-ar putea crede că este depozitarul viselor noastre.
Suspendate, ca norii de ploaie, stau în efortul nostru, dorinţele adormite. Odată ajuns printre ele, o viaţă întreagă învie, un drum se naşte, o călătorie parvine.


După ani, regretul unuia aducea în imaginarul acestuia o plimbare în Italia, pe străzile înguste ale unui sat de munte de la poalele Alpilor, plimbare în compania iubitei lui de atunci, acum dispărută sau pur şi simplu pierdută în labirintul vieţii. Dar plimbarea aceea nu a avut niciodată loc şi nici măcar Italia nu i s-a arătat unuia. Dar, din nou dar, se poate construi simplu şi repede totul, căci locul de care povestesc oferă toate instrumentele şi plimbarea are loc.


Locul ar merita să fie denumit "dis"; că are legătură cu vis şi pentru că este primul care apare dis-de-dimineaţă în mintea adormită a omului, o clipă doar pentru a-şi semnala existenţa. În dis, omul călătoreşte; rătăcirea în schimb în dis, se numeşte schizofrenie şi ţine deja de patologia nevrozei.