Singurătatea bărbatului singur

 Muzeul de arheologie din Pirgos, Eleea, Peloponez, Grecia

Bărbatul încornorat, trădat, substituit, înlocuit, alcătuia în marele Ev Mediu, portretul celui ce la rândul lui trăda, fugea, dorea, altfel că acesta, fără dorința majorității, a devenit Diavolul; bărbatul singur.

Este inutil să povestim despre celibat. Putem povesti inutil despre călugări. Ori reciproca nu este valabilă, oamenii de rând au atașat celibatului o mulțime de păcate și-au încornorat acestea religios. În partea cealaltă, a religiei, s-a format o oaste, împotriva celeilalte, dar tot din celibatari -neconvinși.

Suntem în Grecia antică acum și coarnele, pentru că vitele, erau foarte prețuite, creșteau mai greu ca și oile sau mai ales ca și caprele. Mai mult chiar, taurii erau privilegiați. Sigur că erau și ei sacrificați, ca orice animal, dar, mare atenție erau urmăriți mai ales cei albi. Lucru astăzi rar și noi știm de ce.

Omul singur este descalificat social. Intențiile lui sunt tot timpul interpretate, natural fiindcă n-are martori. Omul singur nu este urmărit de nimeni. Toate profilele psihologice atașează omului singur -cazul nostru omul modern, izbucnirile, vulcanismul, atentatul, terorismul. În viziunea modernă, neschimbată oarecum de cea medievală, omul singur este sigur Necurat.

La Messenia, la sud de Pirgos, în vestul sudic al Peloponezului am văzut imagini cu tauri însoțiți de forme circulare -forme de înțelepciune, de acceptare.

Îmi este dificil acum să-mi apăr o teză a singurătății, a urmăririi celui singur; alții mai buni ca mine, precum Kafka, au reușit-o perfect.

Artemision, Messenia, Peloponez, Grecia

Coarnele astea ce însemnau pe vremuri fertilitate, continuitate, progres, astăzi, în mentalitatea creștină, dau roadele păcatului. Păcat de vacă, că se caută cea fără coarne.

Dacă împungi ești o vacă!

Timișoara - în centru

O vacă nu trage de poartă, ci împinge, sau mai bine scris împunge o poartă.
Tandrețea mesajului constă în figura vacii, redundant, este o vacă reușită.
Misoginismul mesajului ține de bou, și de neprezența lui imediată. Boul vine de obicei mai târziu; vaca, cu ugerele pline abia așteaptă să împingă poarta și să scape de povara lor. Boul ar mai fute ceva pe drum, vreo vițică dacă se poate. Prin asta dau apă la moară autorului bannerului, care fiind bou, n-a apărut la timp.

Mi-ar fi plăcut să scrie mai bine: „dacă împungi poarta ești un Minotaur”, ar fi fost eroic, masculin, puternic; poarta ar fi avut la rândul ei trăinicia dată de mit. Poarta, precum se vede, este greu de tras, dar și de împins.

Oricum ar fi, orașul meu nu este unul monoton. Traficul este așa, bară la bară. În orașul meu se construiește la greu.

Vaca

O vacă umbla în faţa mea,
Lată, la vale, încet ea cobora,
Gestantă fiind, cu mare grijă ea păşea!

Vaca

http://www.flickr.com/photos/petitechose/4336588811/

Georges Meautis în cartea sa "Mitologie greacă", nu se sfieşte să numească imnul Către Hermes "primul roman poliţist din istoria lumii". Georges Meautis este renumit pentru ideile sale novatoare în ce priveşte reinterpretarea miturilor, mai ales că o făcea acum peste o sută de ani. (din Homer, Imnuri, Bpt, 1971, pag.XXXIII)

De fapt ce a făcut Hermes?

Abia se născuse, abia lipsit de ţâţa mamei, a zeiţei Maia, se apucă de cutreierat. În plimbările sale dă de turma de vaci sfinte ale lui Apollo, "vaci cu fruntea lată" cum scrie în imn. Le fură, cu toate că erau păzite, şi le sacrifică tuturor zeilor (panteon de 12 zei, cu el inclusiv), apoi fuge înapoi în peştera unde-i era aşternutul. Scandalul ceresc îl provoacă pe Zeus la o judecată şi pe Apollo la o cercetare pe teren în căutarea minunatelor lui vaci, imnul este minunat şi descrie cu lux de amănunte întâmplarea.

Mi-am adus aminte de acest mit întâlnind nişte vaci,

nimic mai important,

nimic deosebit,

dar una dă cu cornu` ,

sare la împuns; în libertatea sa cu mine,

ea vrea să se măsoare.

O poză am reuşit să-i fac,

aşa cum ea mi s-a arătat.

Dar nu-i de-ajuns şi dă-n străpuns,

în firea ei de vacă,

turbarea n-a pătruns.

Şi trece o oră,

trec două,

ceasul peste cap se dă,

din cinci se face zece,

din cinci se face ora douăzeci şi cinci!

Şi vaca nu se lasă,

Nu oboseşte,
Şi-un Imn pe mine mă petrece,

O, Hermes călător,

Ia Vaca asta şi-ţi rămân dator.