Înțepătura

Fiul meu (cel ce a desenat)

Este iluzoriu să cred că putem traversa ceva milenii lipsindu-ne de anvergura tehnologică care ne înconjoară. Dovada: cel ce creează în naivitatea unor civilizații strict enumerate și enunțate începe să pronunțe silabe ce nu fac dovada apartenenței. Ceea ce se-ntâmplă dă paloare civilizației, invers, nu este regresul, ci ceva mult mai important; amintirea.

Sânul lateral vă spune ceva? Mâna înțeapă?

O obişnuinţă fatală: valul

Aici este plaja Breksiza (Brexiza), plajă notată cu steag albastru, parte din arcul marelui golf de la Marathon.
Lume puţină, câţiva pescari, câţiva pescăruşi, o jumătate de orizont marin, în rest, ţărmurile Mării Egee.


S-ar părea -frumuseţea împrejurimilor îţi dă dreptate, că n-ai scăpare, poţi intui doar că te afli în mijlocul a ceea ce uşor putem numi: un loc inevitabil, aici viaţa capătă alte valenţe -ca cele ce dau satisfacţia unei evadări, sau a unei seducţii, mijlocul între a fi şi a redeveni.


Scriu sub impulsul a celor ştiute; în spatele aleii ce însoţeşte plaja, în faţa valurilor se află Sanctuarul Zeilor Egipteni, un loc sacru, contemporan descoperit; aflat în vecinătatea Athinei (Atenei). Aici Herodes Atticus, a iniţiat un cult la îndemnul împăratului Hadrian: Osiris-Antinous, o poveste veche pe care Marquerite Yourcenar a ştiut cel mai bine să o scoată la suprafaţă prin "Memoriile lui Hadrian". Rămân doar să amintesc că marele mecena Herodes Atticus s-a născut în împrejurimile Marathonului.

Sanctuarul Zeilor Egipteni - copii a statuilor ce se aflau aici - originalele sunt în muzeu

Poţi face plajă, poţi privi atât orizontul exterior, cât şi cel interior. Curatorul sit-ului arheologic, o doamnă ce avea vârsta în jurul celor 35 de ani, ne-a poftit uimită de dorinţa noastră de-a vizita acest loc în care lucrările arheologice erau în curs. Intrarea liberă, fără ghid sau vreun interlocutor în ideea de paznic, toate acestea aveau drumul pe care turistul avizat îl face în dimineaţa în care: fără a avea visul intuit, are revelaţia intuită.
Nu te poţi depăşi fără a cunoaşte, sau nu poţi merge fără a te mişca, dinamica pe care percepţia o are depăşeşte în multe din cazuri memoria -mult mai târziu, trezit fiind îţi vei recunoaşte gradul de beţie din seara sau ziua precedentă.

Statuile egiptene ce se află în muzeul de la Marathon

Precizia clasică grecească prin care aceste statui -copii de fapt de atunci ale celor antice egiptene, o lasă privitorului şi determină poziţia, strict orizontală în care cunoaşterea sa se află, prin care a greşit locul sau sigur a găsit locul. Nu putem bântui prin muzee în lipsa unui abecedar al vizualului, al artei, al valorii şi aici nu mă refer deloc la istorie sau la cele ştiute şi citite în cărţile bibliotecilor savante.


Ceea ce doresc a sublinia este că de fapt copierea celor egiptene s-a lăsat cu acel hedonism, frustrant de real a celor obişnuite: Zeiţa Isis are nişte sâni pe care egiptenii au uitat să-i reliefeze astfel.


Viaţa noastră este o copie proastă a celor de dinaintea noastră, este proastă în ochii lor, de aceea noi facem tot posibilul să reliefăm ceea ce lor le-a fost cu neputinţă, cu asta-i dăm gata, nu-i omorâm, dar le arătăm măcar ce au pierdut.


Arta, în valoarea sa de-a fi nemuritoare, reuşeşte să înveţe generaţiile noi să nu abdice de la ceea ce se poate numi recrudescenţă. În această aşteptare mă aflu şi eu; am încetat să mă mai mir.

Un semn solar, fie antic egiptean, fie un con luminos, fie o intuţie a prezenţei personale în locul căutat, mai mult chiar, deosebit în felul subiectiv în care-l privim, trezesc în noi, acel val, acea undă a înţelegerii, a cunoaşterii acestei lumi, care ne face nu atât de deosebiţi, dar atât de fericiţi.