Marmaris - la sud de sud de Mani

Una din rarele locuințe ce par lipsite de locatari

Am împrumutat o nuanțare de Hitchcock asupra celui mai cunoscut punct sudic al Greciei continentale. Această localitate se prezintă ca fiind „raiul” turistic al celor care, lipsiți de orice prejudecată, de griji, de oboseală, reușesc să poposească aici.

Marmaris este un soi de alb sfârșit al lumii, ceva indestructibil, ceva păstrător și în același timp inițiator. De aici încep să curgă celelalte, cele care în absența voastră se manifestă.

Trebuie să ceri ca să primești și să cioc-cioc pentru a ți deschide. 
MENE, MENE, TEKEL, UFARSIN
Fiindcă am lipsit îndelung de la orele de religie, n-am îndrăznit.

Mânuța de cioc-cioc de la Marmaris sud

Am îndrăznit în schimb să iau martor sunetul cuprins între mânuța de bronz și scândura ușii.
M-am aplecat mai jos, și din umbră l-am luat în căușul palmei mele, care, asemeni unei scoici spiralate, a reușit să-l atragă, la fel cum Cocalos -un rege din preajma Siciliei, a mânat o furnică, prinsă de-o sforicică spre punctul sudic, cel mai de jos, care fiind găurit artificial, i-a dat speranțe insectei. Odată ieșită, ața a trecut prin cochilie și astfel Minos a știut unde se ascunde Daidalos (Dedal) -meșterul, fugitivul, evadatul zburător din Labirint.

Cioc-cioc face palma mea la deschidere și în umbra unei mici porți de lemn îmi apare Icar, fiul meu, cel care niciodată nu m-a înțeles.
Cioc-cioc, devine semnalul unei atenții, dar nu din partea mea, ci din partea lui.
Cioc-cioc, îmi este atât de greu să-i înțeleg pe cei tineri.

Zorba grecul -un ghid național al Greciei

Firidă în minunata casă de piatră de la Agios Nikolaos, Mani de Vest, Peloponez

Cunoașterea începe cu harta, cu ochii, cu imaginația.
Apoi vin celelalte -ceilalți cu părerile lor, celelalte fiind locurile văzute de alții, dorințele, ideile.
La urmă și nu cea mai mică, vine cartea lui Nikos Kazantzakis - Zorba Grecul.
Pentru cei care n-au răbdare să înceapă cu Diodor din Sicilia, cred că mâna asta de cărți le ajunge pentru a vedea Grecia.

Poarta Nordică Arcadiană - Messenia

Legendara poartă rotundă (tholos) de la Messenia

Nu sunt multe cuvinte pentru a exprima trecerea. Lipsa acestora, a cuvintelor -preludiul tăcerii, ne face cuminți în fața monumentului. Aici mi-ar fi plăcut să fie și Brâncuși.

Una din poate singurele porți rotunde aparținând Greciei antice se află aici; la Messenia, la nord-vest de Kalamata, iar poarta este la nord, nord de Messenia.

În acest loc exista o piață -după cum povestește Pausanias, unde comerțul arăta -după cum cred eu, asemeni unui duty free actual. Călătorii care intrau puteau să-și cumpere lucruri pe care de cele mai multe ori nu le găseau în oraș, acestea fiind aduse din împrejurimi și mă refer la elementele ce țin de transport: sfori, șei, zăbale, arme, curele, îmbrăcăminte... iar cei care ieșeau, găseau aici merinde, apă, aproape tot ce ține de supraviețuirea în fața unui drum lung.

În mijlocul pieții nu există ecou, cuvintele sunt înghițite de forma geometrică, zgomotul se strecoară afară, în felul acesta limbajul dispare. În locul acestuia apare mimica, socoteala pe degete, privirea... iar eu m-am simțit privit.

Curbura

Delphi - deasupra teatrului, a templului, a lumii

În pragul celei mai mari călătorii, deasupra tuturor, aflăm că drumul cel mai scurt, mai viu, este curba.
Contrar eticii antice grecești, datul la vale, pe curba de nivel, pe scurtătură, pe prundiș, face bine tuturor celor, care plictisiți de altitudine și de un soare bătător, doresc să ajungă în vale. În vale, acolo unde, un izvor -asemeni Castaliei, le poate potoli setea de cunoaștere.

La Delphi va trebui inventată telecabina, care -în amonte, cum există la Arachova la fel, duce turiștii sus de tot. Unii pe Fedriades, alții la schi.

În toate acestea există o scurtătură, datul la vale, beția vitezei, a cunoașterii momentane, a lipsei instinctului de conservare, a tinereții de fapt, a dorinței în final.

Pot vedea acum Delphi cu coada ochiului, pot vedea drumul sacru -platoul, templul -divinul, teatrul -arta, stadionul -sportul, întrecerea, competiția în toate cele ce au alcătuit acest tablou, restul este în umbra pleoapelor, a măslinilor, rodiilor, a stâncilor. Pot -în acest răstimp, să aud, scurt de tot -cicadele, molfăitul caprelor și zbieretele măgarilor. Mai jos, un plescăit puternic, asemeni unei stânci prăvălite -Byron s-a aruncat în izvorul creației, cel al Castaliei. Apoi scrie Fecioara din Athina, apoi eu adorm...

Încă o dată la Nemea

Nemea - Templul lui Zeus

Pentru a privi ceea ce a mai rămas din marele templu, nu există un unghi favorabil.
Există un unghi din care se poate vedea dispersia. Felul în care cutremurul a desprins capitelul coloanei din arhitravă, ca mai apoi, asemeni unui tăițel, toată coloană să alunece într-o parte.
Despre lumină nu scriem nimic, era divină.

Metropolis _ Mistras

Metropolis - Mistras

În viziunea mea, toată așezarea creștin-ortodoxă de pe pantele munților Taygetos; așa arată.
Este ceva înghesuit, străzi înguste și lipsite de ziduri, de unde poți vedea în sus Palatul și mai sus Citadela. Spațiul este aplecat, ridicat spre vest, spre creste.

Prima intrare este Metropolis, a doua PantaAssa... și tot așa, ceva aici ține de cei ce au fost înainte: spartani.

În 396 Alaric spulberă Sparta și mulțimile se urcă îngrozite pe înălțimi, sapă în piatră și înalță ziduri.
Cei care au rău de înălțime o virează invers, spre Est, și se retrag pe o insulă ce mai târziu se va chema Monemvasia.
„Universul grec este limpede” spunea Camus, rezolvarea se naște din supraviețuire, din adaptare.
La Mistras, în lipsa spațiului, morții se îngroapă în ziduri, apa se adună în vechile sarcofage antice găsite la poale, se cultivă pe o palmă de pământ -nimic nu este întâmplător.

La biserica Sf. Theodor, o încăpere laterală naosului, numită oarecum diaconos, locul corului, aerul mișcat de soarele ce pătrunde prin ferestruică, miroase a smirnă. La Mistras s-a locuit până în anul 1953, de atunci, locul a devenit muzeu. Nu au loc slujbe, dar zidul emană mirosul îmbibat de secole, de celebrări în numele celui ce a devenit atunci Dumnezeu, apoi Fiul, apoi Fecioara, apoi Arhanghelii, apoi Sfinții, apoi conducătorii și istoria se repetă.

Da, ca liber cugetător am văzut Mistras-ul în lumina celor ce au dorit să ducă mai departe cunoașterea, să o protejeze de hoarde, de barbari.
Acum nu este oare la fel în alte părți?!

Apropierea

Epava de la Gytheio

Nici o istorie a transfugilor sau a contrabandiștilor nu poate fi spusă pentru a fi scrisă de pe uscat. Toate poveștile ce descriu naufragii, migrații, abandonări, trebuie scrise începând cu cele ce vin de pe / dinspre mare. Nici o imagine, nu ar fi putut fi mai perfectă asupra unei epave decât cea privită dinspre mare.

Este felul în care, din caiacul dezechilibrat de valuri, am reușit să văd epava.
Orice poveste despre epavă poate fi adevărată, în schimb orice poveste despre cel care a văzut epava poate fi falsă.

La fel ca Ulise ce a văzut Insula! 

Dvořák Symphony No 9 "New World"

Într-o casă de piatră, construită după toate regulile laconienilor din Mani, Dvořák răsuna mai viu ca nici o dată. Am plecat lăsând muzica să se avânte până în înaltul acoperișului. Șopârlele (Hemidactylus turcicus), au ieșit din instalațiile de climă și-au colindat pe căpriorii imensei bucătării, ... acolo unde muzica nu se mai termina.

Nu visele sunt de vină că nu mai apar, ci noi, uităm să le dorim.

panoramă verticală

Cod de bare la Delphi

Delphi - intrarea - agora romană

Nici biletele de intrare nu mai sunt cele pe care le știam, cotorul din care se rupeau nu mai există. La Delphi biletele ies la imprimanta termică și au cod de bare. Aștepți ceva până se dau la o parte două ferestre de plexiglas și cel care altădată îți rupea binevoitor biletul, astăzi se uită la tine cum de nu ști să-l așezi pe scanner. În final, te ajută, oarecum încurcat; se dau la o partea planele transparente. Urci treptele și te întorci, și alții pățesc la fel. Din nou solidaritatea celui ce supraveghează. Aș fi vrut să vadă Camus asta, ca atunci cum povestea că urcând spre Delphi, o ploaia grozavă ascundea priveliștea, ștergătoarele nu făceau față, ca și cum în asta ar consta secretul. Acum te joci cu o fițuică pe un geam, și felul în care o aluneci, ușa ți se va deschide, sau nu. Un soi de nimereală sau de prestidigitație, joc sau îndoială.

Monemvasia - singura intrare

vederea de sus - de sub citadelă

străzile înguste și abrupte spre zidul de/cel mare

Dacă numele Monemvasia înseamnă „o singură intrare”, mone embasis (atenție la b care se citește v), atunci tot ceea ce am văzut acolo înseamnă un singur organism; un oraș articulat pe străduțele înguste, uneori cioplite în piatră, vii asemeni arterelor și venelor noastre, pe care tot noi ne strecurăm și dispărem în stânga sau în dreapta, pentru ca puțin mai târziu, ca teleportați să apărem în alte locuri, mai sus mai jos din oraș. Fiecare tavernă are și o altă intrare, sau ieșire; dacă regula exterioară era „o singură intrare” în interior sunt permise oricâte, așa se face că fără să vreau, era să intru în bucătăria grecului, să dau peste tigaia ce fumegăia pe plită, greșind în umbră, direcția.

Monemvasia nu are niciun trecut antic, istoria sa este preponderent medievală, am rămas surprins de dinamica turistică, cu greu am reușit să dau de străduțe necirculate. M-am rătăcit voit, și-am mâncat smochine de pe înălțimi cât să-mi rup gâtul, am picotit la umbra vreunui măslin privind marea. Aici poți să mori sau să te naști, ceea ce se întâmplă mai departe nu mai are nici o importanță.

Moonlight Sonata

A spring evening.
A large room in an old house.
A woman of a certain age,
dressed in black, is speaking to a young man.

They have not turned on the lights.
Through both windows the moonlight shines relentlessly.
I forgot to mention that the Woman in Black has published
two or three interesting volume of poetry with a religious flavor.

So, the Woman in Black is speaking to the Young Man:
Let me come with you.
What a moon there is tonight!
The moon is kind – it won’t show that my hair turned white.
The moon will turn my hair to gold again. You wouldn’t understand.
Let me come with you.
[...]

Yannis Ritsos - poetul Monemvasiei
http://www.poetryinternationalweb.net/pi/site/poem/item/2678/auto/MOONLIGHT-SONATA 

Leonidas has left the building

Una dintre concurențele cele mai puternice țin de fapt de imagine, cealaltă de interpretarea imaginii, abia a treia putem să scriem că ține de sunet, dacă nu cumva imaginea se intercalează cu impresia privitorului, și atunci sunetul cade pe locul patru.

Ceea ce scriu ține de Elvis, care în lipsa sunetului a creat o mulțime de legende, în schimb imaginea a înlocuit sunetul și de aceea, ceea ce trebuia să se audă de fapt a căzut cu cel puțin un loc mai jos.

Una dintre cele mai valoroase sculpturi ale Greciei călătorește și totuși pe noi nu ne interesează ceea ce spartanii aveau ca loc de valoare; lupta. Pe noi ne interesează imaginea, rotirea, profunzimea.

Eu sunt unul dintre puținii vizitatori anuali care n-au habar cum arată Spartanul.
Spartanul este plecat.
Este într-o călătorie.

Rămășițele de la Sparta - o ironie a istoriei

Teatrul antic de la Sparti (Sparta)

Pausanias pomenește de spartani în cartea a III-a Laconica, ca fiind cei ce se îngrijeau de arta războiului și doar de atât. Spartanii au fost cei care în două războaie îi distrug pe messenieni (vecini vestici cu ei), pe cei care inventaseră arta dansului și care aveau concursuri anuale de cântat și de dansat.

Locul pe unde intrau actorii (Parados) spre scenă (Skena)

Sunt două momente pentru Sparta, care prin amploarea lor prezentă au definitivat viitorul: primo fiind bătălia de la Leuctra (371 î.e.n.), când tebanii conduși de Epaminondas îi spulberă triunghiular pe spartani, recolonizează Messenia, secundo, vizigoții conduși de Alaric șterg în 396 e.n. Sparta de pe fața pământului.

Cartier modern al noului oraș Sparti (Sparta)

Ceea ce se întâmplă cu Sparta după cucerirea romană nu devine interesant, ceea ce este foarte interesant, devine teatrul pe care Sparta îl are și care supraviețuiește mult mai bine decât cetatea, decât templele, decât drumurile.

Coloane descoperite în apropierea teatrului

Coloanele de la Sparta au fost făurite de artiști, ele zac așteptând un timp celebru pentru a fi ridicate.
Trag concluzia că peste tot arta și cultura supraviețuiesc mult mai bine celorlalte ambiții, fie ele politice sau militare.
Martor fiind la Sparta, teatrul (nou descoperit) arată chiar bine față de pustiirea ce a avut loc ...

Lamentarea: This is ... Sparta !

Culmea dealului de la Sparti -Sparta cum știm noi

În felul unei singure percepții, Sparta este dovada că ne aflăm în fața unei singure contradicții: ceea ce se poate întâmpla; se întâmplă, și doar o singură dată. O singură dată în viață, pentru că a doua oară ne omoară: definitiv.

Am dorit să văd Athina și după ce i-am sorbit ușor frumusețea, am dorit să văd Sparta; ca fiind lovit, să cad, din unghiul acesta jos să văd lumea. Nu m-am îmbogățit mai mult în ceea ce se cheamă „tare”, mai mult la Athina. Noi românii spune „tară” cu „t” la ceea ce ar putea însemna o nebunie, ceva exotic, ceva extravagant în felul sătenilor de a privi nebunul ce disecă natura.

„Tara” asta poate fi ceea ce „Pe aripile vântului” însemna „acasă”, locul unde toate se conjugă și capătă forma repede înțeleasă a omului, a familiei, a centrului, a ombilicului: omphlaos.

Sparta este ascunsă sub un deal, năvălirile triburilor avare și vizigote au mutat populația romanizată în stânga și în dreapta. Sparta la ora când a fost tăvălită era doar o babă îmbătrânită. Violul, pentru că așa putem realiza cel mai bine o imagine asupra celor întâmplate, a survenit în lipsa oricăror satisfacții reciproce. Sparta nu mai era ceea ce a fost, iar cei care au ajuns atât de jos, sudic, au fost mințiți pentru a se abate de la jefuirea lor istorică. O parte au migrat spre înălțimile munților Taygetos și-au făurit Mistras-ul, o bijuterie o lumii ortodox-creștine, alții s-au dus spre mare și-au remodelat Monemvasia, o insulă stâncoasă.

Delphi a fost la fel jefuit datorită legendei, dar alți cuceritori au luat înaintea celor renegați astăzi majoritatea bogățiilor.

Voi încerca în cele ce urmează să povestesc despre aceste locuri.
Voi încerca să vă surprind prin cât mai multe imagini, de aceea încep astăzi, cu unica imagine ce reprezintă; Sparta.