Marmaris - la sud de sud de Mani

Una din rarele locuințe ce par lipsite de locatari

Am împrumutat o nuanțare de Hitchcock asupra celui mai cunoscut punct sudic al Greciei continentale. Această localitate se prezintă ca fiind „raiul” turistic al celor care, lipsiți de orice prejudecată, de griji, de oboseală, reușesc să poposească aici.

Marmaris este un soi de alb sfârșit al lumii, ceva indestructibil, ceva păstrător și în același timp inițiator. De aici încep să curgă celelalte, cele care în absența voastră se manifestă.

Trebuie să ceri ca să primești și să cioc-cioc pentru a ți deschide. 
MENE, MENE, TEKEL, UFARSIN
Fiindcă am lipsit îndelung de la orele de religie, n-am îndrăznit.

Mânuța de cioc-cioc de la Marmaris sud

Am îndrăznit în schimb să iau martor sunetul cuprins între mânuța de bronz și scândura ușii.
M-am aplecat mai jos, și din umbră l-am luat în căușul palmei mele, care, asemeni unei scoici spiralate, a reușit să-l atragă, la fel cum Cocalos -un rege din preajma Siciliei, a mânat o furnică, prinsă de-o sforicică spre punctul sudic, cel mai de jos, care fiind găurit artificial, i-a dat speranțe insectei. Odată ieșită, ața a trecut prin cochilie și astfel Minos a știut unde se ascunde Daidalos (Dedal) -meșterul, fugitivul, evadatul zburător din Labirint.

Cioc-cioc face palma mea la deschidere și în umbra unei mici porți de lemn îmi apare Icar, fiul meu, cel care niciodată nu m-a înțeles.
Cioc-cioc, devine semnalul unei atenții, dar nu din partea mea, ci din partea lui.
Cioc-cioc, îmi este atât de greu să-i înțeleg pe cei tineri.