Natura le amestecă pe toate. În final fiecare își găsește locul. Locul unde să moară.
Începând de ieri, o ploaie fină, caldă, potoli un soare prea cald pentru acest mijloc de octombrie.
Via neculeasă, strugurii lentilă, graba de-a ascunde bicicletele, dispariția cățelei prin spatele curții, ne arată părăsirea locului, fuga de ploaie. Lipsa luminii solare.
Undeva, pe umbrarul construit curând, am văzut fluturele eșuat asemeni unui avion ce-a aterizat forțat. Și-a găsit locul; în culorile lui, camuflat. Probabil că în lumea paralelă nouă, sălbatică, toate ființele își caută un loc de eșuare, un cimitir; precum elefanții.
Apa și-a făcut culcuș pe aripile lui datorită tensiunii superficiale. Ochii - două boabe de cristal, pe o aripă o sămânță de chihlimbar. De câteva zile era companionul meu de înălțime, acum, în lipsa lucrului pe scară, îmi revine sarcina de-a cerceta pe unde se scurge apa. Așa l-am întâlnit.
Din satelit, imaginea pare un model, o pregătire de lansare, un viitor zbor. Privit de sus, de cele mai multe ori totul apare fals. Jos, dorința de a trăi nu răzbate până sus. Nici măcar căderea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc