Timisoara la sfârșit de octombrie

N-am reușit să văd bine orașul meu decât călătorind și văzând alte orașe.
Nici clădirile nu le-am băgat în seamă prea mult. Nici nu poți să admiri ceva dacă n-ai învățat nimic despre ceea ce se află în fața ta. Întorcându-mă din micile mele călătorii îmi regăsesc orașul altfel, este poate în natura umană, pentru că îmbătrânesc și la orice reîntoarcere orașul mă vede așa -mai bătrân.

Nu mă pot plânge că timpul scurs a fost în zadar. În lărgimea timpului există o fisură, pe care dacă o găsim, ne înghesuim în ea și dispărem. De aceea pentru oraș, dispariția mea nu apare decât în stratul de praf de pe grinzile din podurile clădirilor ce-l alcătuiesc să fie milimetric mai stufos. Apariția mea îl întinerește, orașul îmi apare mai frumos și mai viu. Ce ciudat scriu în această balanță a trecerii prin lume.