Așteptare

Basmul povestește de camera care avea la rândul ei o ușă -în afară de cea prin care am intrat, dând de cameră. Și așa a putut Barbă Albastră să-și adăpostească toate femeile ucise.
Astăzi vă prezentăm; fereastră-n fereastră, deschidere prin deschidere, aflare exterioară prin reflectare interioară.
Avem o mulțime de unghiuri care fac acest inel de imagine aproape perfect. Umbrele spun totul, și ele vin din ancadramentul ferestrei, apoi mai subtil, dintr-o grindă exterioară, restul zidului pare a nu spune nimic, este atâta tăcere.

Este o așteptare. Peste puțin timp cineva va veni și va închide fereastra, poate fi zeul care a interzis ca lumina să trezească atâta solitudine. Zeilor nu le place asta-singurătatea, omul a creat singur.

Am primit asta (prin e-mail), este necugetătoare:

„In societatile noastre occidentale, individul poate foarte bine sa stea la distanta de grup, vreme de cativa ani, incercand sa galopeze relativ liber. Mai devreme sau mai tarziu insa, haita se desteapta, incepe vanatoarea si sfarseste prin a-l prinde. Apoi, desigur, totul se potoleste; schelete. E amuzant, de pilda, sa constati ca fleandura aia plicticoasa care e Télérama, de fiecare data cand se organizeaza ceva in jurul figurilor lui Van Gogh sau Artaud, ii prezinta pe acestia ca fiind victimele societatii burgheze a timpului lor, ale ingustimii de spirit si obscurantismului ei, ma rog, o intreaga poliloghie pe tema asta, avand in subtext ideea ca acum n-ar mai fi posibil asa ceva.
―Houellebecq”