Repetitiorum

Același apus de soare, același peisaj electric, aerul uscat, teama de întuneric, păsări de noapte, strigăte depărtate, pași foșniți de praf, urme.

Educația aleasă am primit-o la îndemnul tatei de a face parte Revoluției ce are să vină. Mama nu era preocupată decât să mă învețe să gătesc și să mă adaptez repede oricăror situații ce implicau foamea, lipsurile de tot felul sau mai ales lipsa banilor. Eram prima fată din familie dintr-un lung şir de descendenţi masculini, dar asta nu-l opri pe tatăl meu să-mi arate fabrica și să-mi arate tot procesul de producție pas cu pas. Când am împlinit douăzeci de ani, în timpul banchetului ce s-a ținut în curtea fabricii, m-a tras deoparte și m-a luat de mână punându-mă să-i promit că nu voi divulga nimănui cele ce voi urma să văd și să aud.

Am coborât de-a lungul unei pasarele, prin spatele unor mașini unelte, pe o ușă mică, după niște dulapuri metalice, mai departe am ajuns într-o săliță care arăta ca o spălătorie, acolo, tata a dat la o parte un fișet greu, după care ne-am strecurat în întuneric. O scară urca acum, apoi brusc o lumină se aprinse și-am ajuns în fața unui birou, de unde întocmai ca o mașină de cusut ce iese din masă, rabatând polița, s-a ivit o manetă: Maneta se apropia de poziția norilor, cealaltă poziție, partea opusă era cea a soarelui.

Va veni o Revoluție, vor muri mulți oameni, va fi război civil, nimeni nu poate să spună ce va fi după. Tu trebuie să aperi fabrica, să plătești oamenii, să mituiești noii guvernanți...

De unde știi toate astea? am întrebat eu.

Pentru că am trecut la rândul meu prin asta.

Adică trebuie să trec și eu prin asta?

DA.

Explică-mi...

Draga mea, noi suntem o familie care, după câte știu eu, repetă același scenariu: când primii descendenți ating vârsta de aproape 23 de ani, are loc o Revoluție, în care mor aproape toți din familie, deci practic la fiecare 46-47 de ani se repetă totul. Tu, în cazul strict de față, trebuie ca timp de cel puțin trei ani să păstrezi fabrica intactă, cu orice sacrificiu, cu orice preț, chiar și cu prețul vieții mele sau a celor din jurul tău. Tu trebuie să supraviețuiești. Trei ani de lipsuri, cu toate că acum rezervele de orice fel sunt imense, dar se vor duce repede. Te voi învăța tot ceea ce știu eu, îți voi descrie toate încercările prin care am trecut, dar Revoluția le știe și va încerca să te înșele, să te abată de la drumul pe care trebuie să-l faci. La urmă trebuie să vii aici.

Revoluția a venit la ora promisă, muncitorii au ocupat fabrica și-au început să care tot ce puteau duce cu mâinile, paznicii au fugit de mult. Am mituit repede câțiva maiștrii care i-au ademenit pe oameni în magaziile de alimente. Tata a plecat în capitală să negocieze cu noua putere, n-am mai auzit nimic de el. Mama s-a angajat, dar în final au luat-o și pe ea. Am promis tuturor că voi redeschide fabrica și că voi da de lucru la toată lumea, am promis că fabrica va a lor, am promis că le dau totul. Muncitorii continuau să fure, mai ales pentru fier vechi. Cu ajutorul unor prieteni care conduceau topitoriile am recuperat aproape totul înapoi, m-a costat toată averea.

Anii treceau și războiul făcea ravagii, norocul meu. Lumea era preocupată de mâncare, nu de fier, armata rechiziționa acum fier, legea marțială era în curs.
Militarilor le-am dat Ford-urile vechi și câteva lăzi cu vin din pivnița tatei. Am încercat să întreb de tata.

Au trecut parcă repede cei trei ani. În ultimul an m-am căsătorit. Un colonel îmi tot făcea curte. Era destul de tânăr pentru a fi ofițer superior, dar cum moartea nu ocolea pe nimeni în acei ani se avansa repede. Moartea și dragostea făceau ravagii. Eram gravidă când au trecut cei trei ani, totul era pus la punct, trebuia doar să ajung în locul de unde trebuia să trag maneta.
Am tras maneta spre soare. Am leșinat apoi. Când m-am trezit, în fabrică era larmă mare, am ieșit afară și muncitorii mă salutau respectuos, erau cei pe care-i știam eu de mică. Toți îmi urau o naștere ușoară. O mașină, m-a dus acasă. Totul era la fel. Excepția eram eu, eram în postura tatei acum. Colonelul nu mai era colonel, ci căpitan.

În câteva luni voi da naștere unui copil pe care va trebui să-l educ cum să păcălească Revoluția. Și dacă nu va ajunge să tragă de manetă?