Limbaj

semnele

Primul student sosit de la harvard este luat l-a întrebări în parcare de agentul BGS. Și toate întrebările se referă la felul în care apare, la felul în care apariția întreabă. În fapt, nu este nimic de neînțeles, toate întrebările sunt afișate pe figura studentului de la harvard, care a reușit să împartă un patrulater în trei triunghiuri printr-o singură linie, printr-o singură lovitură cum ar spune-o unii de pe la noi.

Reținem în toate acestea mirarea. N-am reușit să afișăm mirarea agentului 007 de la BGS, nu putem fi perfecți, în tufele de pin, fotograful nostru a fost încurcat într-un cuib de mierlă. Și cânta așa frumos.

Când aerul acela se zbate între jumătăți

Ieri flori, azi piersici

Uneori întâlnim curba, pe care săgeata desparte în două prin traiectoria ei; imaginea.
Totul ține de imaginație, și mai departe de dorință.

Demitizare lacustră

Timișoara, de pe podul Decebal spre P-ța Traian, pe stânga

Muzeul de Arheologie și Istorie Națională Athina

Este vorba de mersul pe apă, de felul în care acoperișul ne protejează de apă, în final de fuga hetairei în liniștea nopții.

Tot conceptul chior de simetrie

Timișoara, spre p-ța Traian

Nu există clar un unghi din care putem, chiar oglindit -și pe care nu unghiul, ci ochiul; să definească simetria ca fiind realizarea unei virtuți elaborate asupra realității: adică, contextul în care simetria ne poate ajuta în definirea propriului Eu, a propria-i personalități și de ce nu a priori a sensului în care ne regăsim în acest balans, în această mișcare pe care o face aerian mintea noastră.

Solstițiu de vară

Mimoza

În ziua cea mai lungă un frig neașteptat se lăsă mai ales seara. Mimoza strălucea în crepuscul, iar pitulicea nu îndrăznea să mai părăsească cuibul. Puii sunt prea mici pentru a fi lăsați prea mult în frigul neașteptat.
Dorm la cinci-șase metri în linie dreaptă de cuib. Undeva în diagonală prin stânga patului doarme una dintre cele mai frumoase și curate sălbăticiuni, pitulicea. Visele mele se amestecă cu ale ei, sau invers; ceva mai încolo, mimoza înflorește cu putere.

Epifanie cu păsări

P-ța Unirii Timișoara

Înaintea furtunii, în apărarea contra stihiilor naturii, în zgomotul strident al rândunicilor ce asaltează cerul, are loc gestul ce conservă spiritual continuitatea; se va mai naște un prunc. Dar toate acestea n-au nici un rost fără confirmarea divină, iar pentru ca omul să poată pricepe, epifania are loc asemeni unei încoronări. Cupola ce va acoperi creștetul vine ca o protecție. Un vultur divin, asemeni celui de pe Olimp, veghează deasupra toată mișcarea. Patronul spiritual reface astfel un întreg șir de peregrinări în căutarea unui Ales. Odată încheiată căutarea, misiunea se încheie; și-ntr-un șir lung de tunete mesajul devine universal: întâlnirea omului cu divinul.

Arta nu poate fi religie

Timișoara, vis a vis de Continental Hotel

Una din marile fervori idealiste se referea la artă, la felul în care arta poate fi oștean priceput sau apostol demn de crezut în emanciparea maselor. Sună stângist ceea ce am scris pentru că cei care au reușit să transforme arta în religie, au fost tocmai materialiștii, opușii. Dar cu transformatul doar au crezut.

Sigur că arta se metamorfozează pe secole, pe curente, pe mode, pe ani, pe persoane, pe tehnică, pe vis și pe dorință, pe multe și multe altele. De aceea arta nu poate fi religie, pentru că instituția nu există și cei care cred că faci artă datorită instituției, se înșeală. Arta nu are bariere. Religia nu numai că le sugerează, dar le plantează.

Un fus, rotit să ne adoarmă, o opincă încălzită, sâni mici de fecioară ș_o privire lipsită de oglinjoară.