Un alt fel de zbor

Vultur la Koroni

Vulturul se aruncă în aerul viu, născut din curentul falezei, din apa ce fierbe în albastrul mătăsos al verii sudice dintr-un Peloponez venețian, urmând calea spre soare întorcându-se prelung asemeni valului ce nu reușește să urce malul nisipos și leneș, și trist se revarsă înapoi. Aripile lui sunt petalate, vibrațiile terminale sunt induse axului principal: planează astfel în decursul ascendent al vaporilor de apă, invizibili acum în aceste ore întețite ale amiezii. Anticii greci au observat asta înaintea mea și-au dedus că aripa -pteros (vela), este mâna care vâslește, care mânuiește aerul, care observă norul, care simte presiunea și umiditatea, cea care creează traiectoria, spirala, proporția; de acela lui Dedal (Făuritorului) i-a fost ușor să le umanizeze, pe ele, aripile.

Privesc un alt fel de zbor, plenitudinea lui se referă la cunoaștere, la felul în care-l percep și asta-mi dă amețeală, vertij.

Epifanie cu păsări

P-ța Unirii Timișoara

Înaintea furtunii, în apărarea contra stihiilor naturii, în zgomotul strident al rândunicilor ce asaltează cerul, are loc gestul ce conservă spiritual continuitatea; se va mai naște un prunc. Dar toate acestea n-au nici un rost fără confirmarea divină, iar pentru ca omul să poată pricepe, epifania are loc asemeni unei încoronări. Cupola ce va acoperi creștetul vine ca o protecție. Un vultur divin, asemeni celui de pe Olimp, veghează deasupra toată mișcarea. Patronul spiritual reface astfel un întreg șir de peregrinări în căutarea unui Ales. Odată încheiată căutarea, misiunea se încheie; și-ntr-un șir lung de tunete mesajul devine universal: întâlnirea omului cu divinul.

Transplantul de vise

Vis

Perpetuum mobile

de Marin Sorescu

Lui Prometeu i se lăsase dreptul de replică, totuși.
Dar cum sta așa răstignit pe stînca aceea 
Nemișcat ci doar sfîrtecat lăuntric,
Singura replică pe care-o spunea era aceasta:
-De ce ficatul?

Desigur cea mai simplă
Și cea mai banală replică, în aparență:
-De ce ficatul?
Avea în cap o întreaga piesă
Despre valoarea focului
Și demnității nemaipomenite a gestului de titanică răzvrătire,
O piesă foarte închegată și care și artistic se ținea bine,
Pe care voia să i-o urle sfidător lui Zeus
Dar se pomenea rostind doar atît:
-De ce ficatul? 

În stînga lui înfometat, vulturul e foarte dîrz
Știe să-și facă meseria, e călău pe față,
Are un cioc ca un excavator
Care înfigîndu-se face să bubuie munții
De aceste cuvinte aproape onomatopeice:
De aia!

Acesta este și nu este un răspuns
La mistuitoarea întrebare a eroului,
Care, uitat de lume în acele pustiuri stîncoase din Caucaz
Încă mai răgușește zările uzînd de dreptul sfînt la replică:
-De ce ficatul?

http://adcx.net/~adc/poetry/Marin.Sorescu/Astfel/Perpetuum.mobile

În felul trezirii există mai multe gusturi. Cel de acum este aspru, metalic și bântuit de amăreli; care vin și pleacă pe căi diferite. Ochii-mi sunt lipiți și-o pastă lăptoasă nu mă lasă să-i deschid. Nu mă pot mișca. Sunt pe un pat de spital și-am ajuns aici în urma unui telefon prin care eram anunțat că au găsit un ficat compatibil pentru mine. De ce ficatul? Este o poveste lungă, care lasă în urma ei mirosuri alcoolizate, umede și rătăcitoare, bete.

Vocile din jurul meu mă cheamă, mă bâzâie, nu-mi dau pace.
Am deschis ochii:
- Doctore! am avut un vis.
- ...
- Eram într-o călătorie... știu și ziua...

 ≪ZIUA A ȘAPTESPREZECEA. Vîntul se menține, iuțeala e aceeași, se trage la rame la fel. Venitath cercetează împrejurimile. Scrutez cu privirea Munții Iberiei a căror linie întunecată se distinge în dreapta. Îmi potrivesc stadiasmosul [măsurarea distanțelor] pe care vreau să-l întocmesc, pornind de la Massalia [Marsilia] pînă la sfîrșitul călătoriei noastre.

    La amiază. Am ațipit o clipă și am avut un vis îngrozitor: se făcea că fenicienii uciși de Venitath mă urmăreau avînd înfățișarea unor păsări negre, iar navarhul [căpitanul corăbiei] înecat încerca să apuce cîrma din tribord și s-o muște cu gura lui mare și însîngerată, încadrată de barba neagră, așa cum am văzut-o în momentul în care se ducea la fund.


    N-o să-mi pun mintea cu un asemenea vis care l-ar face cu siguranță să rîdă pe Venitath dacă i l-aș povesti: cu toate acestea sînt tulburat. Am sorbit îndelung și cu nesaț o înghițitură de apă proaspătă din ulciorul agățat în încăpere și mă simt mai bine.

    De ce-o fi oare nevoie întotdeauna să ucizi ca să-ți croiești drum?

    Fenicienii voiau să ne omoare, iar noi trebuia să ne apărăm - știu bine acest lucru - , cu toate astea nu-mi place să mă gîndesc la moarte și nici să omor pe alții. Oare nu se află nici un zeu care să le spună oamenilor că e loc îndeajuns pentru toți pe lume și că există bogății nemărginite atît pe mare, cît și pe uscat?

    Din păcate însă n-am avut răgazul și nici posibilitatea să le explic acest adevăr celor de pe triera tingitană [Tingis -Tanger în Tunisia]. Ca să pot trece trebuia să omor; altfel, riscam să fiu omorît! Așa e legea lor și ei au vrut-o. Deși nu le voiam răul, a trebuit să pun să-i ucidă ca să pot trece printre Coloane [Coloanele lui Hercules - Gibraltar], cu toate că n-aveau nici un drept să mă oprească să ajung în largul Oceanului.

Pytheas *  traducerea lui Kύρτωμα (Kyrtoma) -N.A. pag.100

    Lumea e atît de vastă! Dacă stau să măsor curbura Europei și curbura lumii într-o direcție și în cealaltă, presupunînd că e vorba de o sferă cu o rază corespunzătoare și de o lume locuită, atît de mică în raport cu ceea ce trebuie să existe în rest, aproape că nu sînt în stare să-mi imaginez celelalte ținuturi de dincolo de imensitatea Oceanului.

    Recitesc povestea călătoriei întreprinse de Nearchos Cretanul [amiralul lui Alexandru cel Mare, care a venit din India prin Oceanul Indian până în Egipt], datorită căruia s-a ajuns să se cunoască Orientul lumii locuite și compar distanța cu cea dintre Elada și Massala și dintre Massala și punctul unde ne aflăm. Sînt tulburat: de vreme ce o sferă nu are capăt, nici unghiuri și nici limită, și dacă mă gîndesc că distanța de la gurile Indului pînă la Coloane este mai mare decît distanța dintre Massala și ecuatorul Lumii,trebuie să trag concluzia că între gurile Indului și Coloane, străbătînd cealaltă față a sferei, există o lume uriașă și necunoscută care, de bună seamă, e locuită și care, după cît pare, e alcătuită în chip armonios din pămînt și apă, în proporții egale. Nu mai vorbesc de cealaltă parte sau de cealaltă jumătate a sferei, care se întinde de la ecuator la celălalt pol al Lumii, așa cum lasă să se înțeleagă Hannon [căpitan de vas cartaginez, care a înconjurat toată Africa, trecînd prin Gibraltar] în însemnările sale de călătorie.

    Mă apucă amețeala cînd mă gîndesc la toate astea și trebuie să mă odihnesc ca să mă pot liniști.≫ *

Cineva se aplecă asupra mea și-mi acoperi lumina, printr-o mână am simțit ceva cald ce urca spre inimă, am adormit din nou cu gândul că-l voi visa din nou pe navigatorul ce intra în Ocean. Dar am visat altceva:

≪  Hai dar, și visul acesta ascultă-l, și mi-l tîlcuiește :
Am douăzeci de gînsaci, ce prin casă grăunțe-mi mănîncă
Din jgheabul lor; eu mă bucur cînd stau și mă uit după dînșii.
Dară, din creastă de munte, un vultur cu gheare-ascuțite
Gîtul li-l ia tuturora- și-uciși sunt: cum zac pe podele
    Toți, la grămadă, prin casă, iar el se înalță-n văzduhuri!
Ci eu, în vis, țipăt dam și, cu lacrimi, plîngeam ca o proastă,
În vreme ce , primprejur, se strîngeau Aheencele toate,
Cum mă jeleam eu de tare că-un vultur mi-ucise gîscanii.
Dar el, lăsîndu-se jos pe un vîrf mai înalt din palaturi,
    Mă-mbărbătă cu un glas ca de un om muritor, și îmi zise :
'Ai bun curaj, tu fiica lui Icarios, multslăvitul !
Nu e vis, ci-i aievea, și-astfel împlini-se-vor toate :
Căci pețitorii sunt gînsacii, iar eu, ca un vultur de pradă
Fui mai-nainte, și-acum al tău soț m-am întors iar acasă,
    Iar pentru toți pețitorii o soartă cumplită găti-voi!'

Astfel grăi, iar pe mine lăsatu-m-a somnul cel dulce
Și, dînd degrabă, văzut-am gînsacii la fel, prin casă,
Grîul din jgheab ciugulindu-l, așa cum făceau și-nainte.≫ **

 În somn, timpul picură aievea. Și odată trezit de-a binelea, doctorul mă felicită :
- Ai primit ficatul unui tânăr ce-a colindat jumătate de lume, vei mai visa mult timp de-acum încolo visele lui.

Nota bene:
 ≪Platon crede în natura profetică  (și inspirație divină) a viselor, iar în Tim. 71a-72b oferă o curioasă explicație fiziologică a producerii lor. Visele își au originea în ficat, acesta fiind instrumentul sau mediul prin care partea rațională (logistikon) a sufletului își comunică gândurile, transformate acum în imagini vizuale, facultății apetitive (epithymetikon). Prezența acestor imagini în ficat e cea care dă naștere viselor și totodată explică practica divinației (mantike) prin examinarea ficaților de animale≫ ***

* Pytheas - însemnări de călătorie, ed. Științifică, 1965, pag.99-100, notele între paranteze drepte îmi aparțin.
** Odissea, traducerea Dan Slușanschi, Paideia, 2009, XIX, 535-553, pag.257-258.
*** Francis E. Peters, Termenii filozofiei grecești, Humanitas, 2007, pag.210-211.

Dicționarul detaliilor

Autorii acestui dicționar n-au dorit să explice nimic, cât să arate, nici măcar să elaboreze cât să se minuneze.
La pagina 14.168, la cuvântul vultur, sunt două fotografii. Ele nu fac altceva decât să evidențieze vederea panoramică a zburătoarei răpitoare în vederea găsirii prăzii și mai apoi, următoarea, în vederea a ceea ce se numește vânat.