Impresia unei rotiri

Kalamata Museum

Undeva pe gâtul înalt se văd încă urmele circulare ale degetelor olarului care a modelat tangențial vasul. Acolo unde mânerul se apleacă în umbra buzei, apar inflexiunile luminoase, atingerea provoacă echilibrul, vasul poate pluti.

Forma asigură aplecarea dorită; se nasc astfel unghiuri, pe care o mână de hetairă, în jurul căreia, începând de la cot, pe antebraț în jos, apar sclipitor inele de aur dăruite de participanți la banchete, mână tandră ce lasă vinul să se scurgă încet.

Vasul devine acum purtător de recunoștință, de pudoare a cunoașterii, de servitute a frumuseții. Vinul amestecă ideile, lasă vorba mai ușor folosită, inventează cuvinte; în impresia generală a unei bine dispuneri marcată de răcoarea nopții.

De pe masă vasul privește, decorat floral, superficial, fără a fi marcat de artă intelectuală, el este obiectul unei culturi marcate de hedonismul filozofic al dialogului, al democrației.

Timpul ca fiind unica posibilitate a creației

Atelierul celui ce creează

Arta s-a născut datorită instrumentelor; obiectele făcute de om pentru a-i desăvârși creația.
În jurul Marelui Obiect identificăm Micile Obiecte.
Putem defini obiectele creaționiste în două categorii, ca fiind măsura și lovitura.
Cineva mă obligă să pomenesc și de strânsura.
Altcineva de împunsătura.
Abandonez repede categoriseala pentru a mă îndrepta spre creație.
Pentru asta îl întreb pe Marele Creator care posedă Marele Atelier, dacă există creație?

— Creația este o definire a non-realității, uneori a perfecțiunii acesteia în realitate, alteori o mare frustrare, dar tot a realității.

— La ce bun atunci non-realitatea?
—Tocmai că ne ajută să înțelegem realitatea.

— Adică dacă o operă de artă este distrusă, ea dispărând din realitate, putem fabrica instrumente pentru a o reprezenta în non-realitate, ca un produs al realității?
— Exact, în principal așa ne putem referi la artefacte, care au definit o realitate trecută și care acum se găsesc într-un soi de aură muzeistică nedefinită în prezentul nostru obiectiv.

— Și dacă niște tineri vopsesc un zid și a doua zi alții, comunitatea, municipalitatea, șterg acea reprezentare vopsind-o în alb, cum se poate interpretata; este o creație? este o non-realitate?
— Eu cred în primul rând că este un protest. Cea mai desăvârșită imagine a unei ideologii este protestul. Atunci când reușim să transpunem protestul în chiar o imagine grafică, reușim să creăm o punte în ceea ce se numește idee și ceea ce se numește dorință, sau invers.

— Adică?
— În final este un soi de manipulare a ideii în care protestul poate lua ființă prin creație; este o chestie nobilă de fapt, îți pierzi timpul, materialele; îți riști un soi de reputație, libertatea chiar, sau poate în final așteptările. Liniștea că ai făcut ceva, și care nu mai există.

The guardian

Undeva în spate, mai încolo, este cuibul de mierlă.
Câinele amușină, mierla-i pe ouă.
În sălbăticie mirosurile predomină. Mirosurile sunt parole, prin care oricine le cunoaște, poate intra în altă lume; în cazul de față, în cea a creației.
Cățeaua se simte, ar crea și ea ceva, ceva primitiv, atavic; pui, pui de cățea.

Oamenii ocolesc instinctiv sălbăticia creatoare, acolo pericolul este mai mare ca oricând; o ursoaică cu pui, un șarpe spre apă, un stup de albine sălbatice în roi.
Dimineața devreme mă îndrept tiptil spre tufișul de lămâiță, mierla mă vede, văd și eu ceva, prin încrengătura deasă îi trasez geometric ciocul, apoi întreg căpșorul, stă în cuib. Sunt vizibil, atât fizic, cât și mental; sunt săturat, nu-mi este foame și asta pasărea o știe. Ceea ce nu știu eu, este că din lumea din care eu fac parte, se vede foarte puțin și ea -mierla, prin rămurele așa zis protectoare vede foarte mult, mai mult ca mine.

Mierla este grea, ocupă  un spațiu interzis, acolo se petrece creația și noi toți oamenii trăim stresul acestei creații în sensul cel mai negativ cu putință. Creația ne sperie, este o piatră de moară, o cam porți tot restul vieții, este adevărat. Dar ceea ce este cu adevărat de speriat, este că cei care n-au creat niciodată nimic nici nu vor asta, nici măcar o poezie.

În fine, să nu uităm că tot timpul există un gardian, dar nu este Dumnezeu, suntem noi cu ceilalți, într-o ogradă strâmtă și mică despre care n-am aflat mare lucru, nici măcar unde ar fi gardurile.

Moartea țesătoarei -mituri

Pentru a naște Cerul Zeul l-a țesut din nori. Dar felul acesta l-a învățat de la niște ființe minuscule ascunse printre crăpăturile pământului; păianjenii. Foarfeca în schimb a inventat-o imitând fălcile acestora.

Total apare bidimensional, asemenea unui desen oriental-îndepărtat, în centrul din care a pornit va pune ceva strălucitor, soarele. Unghiul cuprins între mâinile lui este susținut de o vergea, de acolo cerul începe să se răsfire și să se rotească.

Va croșeta mai târziu, tot din aburii atomici ai norilor interstelari, planetele. Totul cu o mare atenție.
Tot cu această croșetă va smulge din întuneric lumina și-o va pune în soare. Doar întâmplarea, credem noi, este cea care a dat naștere Pământului.

Ori lucrul acesta i-a plăcut foarte mult și și-a rupt puțin din infinitul său pentru a croșeta și a țese mai departe. Pe ultima sută, l-a făcut pe om și omul recunoscător l-a desenat pe Zeu, apoi l-a uitat.

Fabrica de Ciorapi din Timișoara

În alt mit, a existat un concurs între Athina, zeița înțelepciunii, a lucrului manual, protectoare a breslelor meșteșugărești antice și o țărancă pe nume Arahnide. Athina a țesut un covor în care zeii Olimpului se luptau cu Titanii, în schimb femeia a țesut o scenă în care oamenii erau veseli și se ospătau la o masă. Athina geloasă fiind, uitându-și înțelepciunea, a preschimbat-o în păianjen și a condamnat-o veșnic să țese rotindu-se la nesfârșit spre exterior în aflarea libertății.

O urare

Muzeul de Arheologie și Istorie Națională a Greciei, Athina

Într-o minunată imagine a lumii, creatorul și-a făurit concepția, a fecundat-o, a binecuvântat-o și mai apoi a părăsit-o. Fundamental este non-intervenția.

Irod, la aflarea veștii că s-a născut Mesia, omoară cel puțin câțiva mii de prunci pentru a anula prorocirea. Într-un fel mai puțin mortal s-a întâmplat cu Oedip, dar și cu Paris. La fel va fi tot timpul când ne rătăcim în eroare datorită șubrezeniei gândirii.

Ce este nașterea?
Ce este creația?
Ce este procreația?

Un fenomen datorită unei unelte. Una dintre ele v-am prezentat-o mai sus. Se pare că sunt mai multe unelte. Ceea ce puțini știu este că cea mai puternică urare pentru bărbați se referă la instrument, la pulă adică, pentru femei, păstrez aceeași urare; unele cred că au să se bucure.