Impresia unei rotiri

Kalamata Museum

Undeva pe gâtul înalt se văd încă urmele circulare ale degetelor olarului care a modelat tangențial vasul. Acolo unde mânerul se apleacă în umbra buzei, apar inflexiunile luminoase, atingerea provoacă echilibrul, vasul poate pluti.

Forma asigură aplecarea dorită; se nasc astfel unghiuri, pe care o mână de hetairă, în jurul căreia, începând de la cot, pe antebraț în jos, apar sclipitor inele de aur dăruite de participanți la banchete, mână tandră ce lasă vinul să se scurgă încet.

Vasul devine acum purtător de recunoștință, de pudoare a cunoașterii, de servitute a frumuseții. Vinul amestecă ideile, lasă vorba mai ușor folosită, inventează cuvinte; în impresia generală a unei bine dispuneri marcată de răcoarea nopții.

De pe masă vasul privește, decorat floral, superficial, fără a fi marcat de artă intelectuală, el este obiectul unei culturi marcate de hedonismul filozofic al dialogului, al democrației.

Ca o ultimă respirație

Floare de magnolia înainte de

Este inutil să respingem ceea ce pentru mulți ar fi ca o ultimă respirație; drog, alcool, sânge, praf, apă, aer... toate reprezintă în acel moment o ultimă suflare: a răsuflării.

Cât trăim respirăm.
Răsuflarea este toxică, neinteresantă. Femeile din Roma antică se sărutau la fiecare întâlnire, fie ea de zece ori pe zi, pentru a simți fiecare răsuflarea celeilalte: că n-au băut vin.

Florile respiră asemeni unui delfin ce vine la suprafață, mamifer obișnuit cu orizontul atmosferic, apoi subacvatic ține doar de antrenament, de supraviețuire chiar. În cazul nostru, respirația este o chemare și asta am învățat-o de la flori, mai târziu cu gura-n închisă nu mai chemăm pe nimeni.

Casa vinului

În marginea podgoriei se află casa vinului; locul unde toate instrumentele și volumele privitoare la vin stau în așteptarea recoltei. Încă mai putem vedea aceste minunate construcții, ateliere familiale ale unui ev în care munca manuală dădea cele mai mari satisfacții. Casa nu are geamuri, este în sensul propriu și fabrică și depozit. Se muncea numai ziua, sau un felinar ajungea noaptea pentru a duce la bun sfârșit ceea ce a fost început diurn.

Înăuntru nu există tavan, ba chiar avem și o pivniță. De fapt avem o construcție pe trei nivele. Sigur că aria nivelului de la subsol este la jumătate decât aria parterului, la fel cu etajul, undeva o mansardă mică pentru depozitarea recipientelor goale și a unor lucruri ușoare.

Este răcoare și liniște. Datorită acoperișului stricat pe o parte intră lumina, interiorul este feeric așa. Miroase a stătut, a vechi, miroase un secol trecut. Asemeni vinului ce reușește prin vechime să poarte o aromă distinctă, personală, aici ne întâlnim cu necunoscutul. Noi n-am trăit asemenea vremuri.

Undeva se aude cum un tăune s-a prins în plasa unui păianjen. Este greu de detectat cu precizie locul de unde vine aceste bâzâit disperat, mai ales că la anumite intervale nu se mai aude, intervine liniștea.

Este greu de fotografiat un asemenea loc. Tocmai că nu este loc pentru noi.

12Metaxa

Dacă există o conexiune a echilibrului cu dorința, sau dacă se poate asocia o băutură fină cu felul subiectului de mai târziu, sau dacă chiar putem discuta în felul în care bem, ei bine; ar fi cea mai scumpă minciună. Asta pentru că odată cu golirea sticlei, se umplu paharele, apoi creierele noastre, și oricât am dori să fim decenți -datorită băuturii fine, ne-am pierde repede în înjurături și blesteme. Toate acestea din cauza cantității, a excesului. Altfel ce oameni am fi. Mă gândesc cât de finuț aș putea fi; pe o panglică albă, cu o textură asemeni inului, un rând măcar scris cu vin roșu, un rând întortocheat: oricum ceva legat de sex.

Vinul invalizilor

COTES DE PROVENCE - Cultivé par les invalides de la Légion Etrangére

Printr-un întreg circuit ce ține numai de coincidență, am primit un vin din Franța care este făcut de invalizii Legiunii Străine. Pe când așa ceva și la noi.

http://www.delcampe.net/page/item/id,234628264,var,Militaire--COTES-DE-PROVENCE--Cultive-par-les-invalides-de-la-Legion-Etrangere--Puyloubier,language,E.html

La ora asta

eXport

Mi-am mai pus un pahar de vin la ora asta.
Am fost la niște prieteni mult mai devreme, adică ieri.
Am dus un pet de plastic de 2,5 litri cu vin. Vin pe care-l îngrijesc din octombrie.
Ajuns acasă la această oră târzie, după ce am băut ceva țuică, ceva bere și mult vin dus de mine, mi-am mai turnat un pahar de vin, tot din acela făcut de mine.
Am dorit doar să încerc gustul, să văd dacă mă trădează vinul.
Și este așa; vinul are același gust. Vinul nu are hotare. Lucrul acesta m-a făcut să scriu, să împărtășesc secretul; știut de toată lumea, căci de aceea vinul se îmbuteliază.
Ceea ce am reținut în final, este că vinul meu nu are hotare și aș putea să-l îmbuteliez și să-l export în întreaga lume. Cum aș putea face asta când el -vinul meu, nu mai este, l-am băut pe tot.

Forme perfecte

Prima zvâcnitură a acestui Univers a fost descrisă de o traiectorie, curba a dat naștere unei forme. Mult mai târziu oamenii au reușit să dea vaselor, forme perfecte, toate acestea au fost create datorită uzanțelor din acea vreme, din ergonomie cum am spune astăzi, cuvântul grec ne trimite tot la norme și la legi, la fizica ondulatorie aș scrie eu. Dar nu greșesc mult dacă amintesc că amforele aveau forma ascuțită pentru că se păstrau în nisip, locurile joase, subsolurile aveau un strat de nisip în care asemeni unor morcovi din ziua de azi, stăteau amforele, pline cu vin, cu ulei, cu miere, cu apă chiar. Transportul acestora era simplu, pentru stabilitate, fundul triremei avea un strat de nisip, unde amforă lângă amforă se rezolva echilibrul. Vasul cel mare ce plutea (trirema) ascundea vase mai mici ce pluteau la rândul lor, numai mediile erau diferite, afară apă, înăuntru nisip, mai adânc, în amfore, era vin, ulei, miere sau apă chiar.

Țara mea - călăuză

Un pahar mare închin,
celor lipsiți de venin.


Să nu ne fie frică să fim români,
peste această țară să fim stăpâni.
Să fie dorința asta chin,
căci pământul ăst, noi îl iubim.

In vino veritas

http://listverse.files.wordpress.com/2009/11/ancient-roman-fashion-5.jpg

Polybios, Cartea a VI-a Istorii (fragmente regăsite)

III. Din arheologia romană

4. La romani, după cum spune Polybios în cartea a şasea, este interzis femeilor să bea vin (68); beau însă aşa numitul passum (69). Acesta se face din struguri stafidiţi şi este la băut asemănător cu vinul dulce din Aigosthena (70) şi cu cel din Creta ; de aceea îl folosesc pentru potolirea setei.


Nu este cu putinţă ca femeia să bea vin fără să se bage de seamă. Căci mai întîi n-are la dispoziţia ei vin ; pe lîngă aceasta trebuie să sărute pe rudele sale şi pe ale bărbatului pînă la verii de-al doilea (71) şi să facă acest lucru în fiecare zi, ori de cîte ori îi vede prima oară. Astfel, neştiind cu cine poate să se întîlnească, se păzeşte ; căci, chiar dacă a gustat doar, nu mai este nevoie de alt indiciu pentru a-i trăda fapta [Athenaeus, X, 56 p. 440 c].

Notele traducătorului Virgil H. Popescu:

68 - Este stabilit că în vechea Romă femeile nu aveau voie să bea vin (vezi Plinius, Naturalis historia, XIV, 89 : non licebat id (sc. vinum) feminis Romae bibere ("Femeilor romane nu le era îngăduit să bea vin").

69 - Vinum passum era un vin făcut din struguri uscaţi la soare. Plinius, (Naturalis historia, XVI, 81) descrie prepararea acestuia şi este menţionat ca venind din Creta (Juv., 14, 270+1 ; pingue antiquae de litore Cretae passum ) "vin passum de pe ţărmul roditor al Cretei vechi" ; Mart., XIII, 106 ; Plinius, op.cit.


70 - Aigosthena (azi Mazi), localitatea în nord-vestul Megaridei, pe ţărmul golfului Alcyonius, La poalele Cithaironului.

71 - Obligaţia matroanei romane de a-şi săruta rudele pînă la gradul al şaselea este arătată de Plutarh (Moralia, 265 B) şi Cato, (XIV, 90) [...]
__________________________________________
Polybios, Istorii, ed. Ştiinţifică, 1966, pag. 471 şi note de la pag. 562