Stagiunea politico-teatrală din Timișioara în toată țara.

Timișoara-6februarie2017 ora20

„Ce vine după?” este o întrebare ce ține de existență, de prezentul unui eveniment și de viitorul acestuia. Orice întâmplare ce apare cap de afiș în conștiința noastră și care ne marchează oprește prezentul prin întrebarea „ce vine după?”

„Ce vine după?” este o întrebare politică, o descărcare de angajament în viitor.
Politic, toate alianțele dintre partide, își stabilesc un țel comun în vederea alegerilor, printr-un program unitar. În acesta se scufundă toate promisiunile, se bălăcăresc toate dorințele subiective ale conducătorilor, ascunse de fapt, după perdeaua unui populism sărac în ideologie.

Odată câștigate alegerile asistăm la „Scene dintr-o căsnicie”, într-o familie perfectă inițial, declarată pe drept moștenitoare a viitorului de 4 ani.

Cum timpul le schimbă pe toate și uneori prea repede, apar „Nopțile Albe”, în care s-au dovedit a fi la lucru (conducătorii partidelor alese), nu acasă, înșelând așteptările celor care doreau normalitatea și parcursul corect politic.

„Nopțile Albe” au scos oamenii în stradă, au inflamat buletinele de știri, au creat confuzie pe rețele și în documente guvernamentale, creând o nouă buclă istorică a unor zile de februarie 2017.

Și totuși întorcându-mă la început: „Ce vine după?” sau ar trebui să pun altă întrebare ?

„... umanitatea moleșită ca un adormit pe care nu-l putem trezi decât strângându-l de gât.”

http://www.amazon.com/monde-comme-conscience-rien/dp/2729110550/ref=sr_1_8/189-5860821-2538755?s=books&ie=UTF8&qid=1421134615&sr=1-8

Am citat* poate cel mai revoltat rând din câte am citit la viața mea. Vreau să mai citesc pentru a găsi un altul care să mă trezească încă o dată, apoi încă o dată și să mor trezit de-a binelea cu ochii larg deschiși.

La întrebarea „Crezi că se poate râde de orice?”, imitându-l pe Jep Gambardella răspund că „Da!”
Așa cum prețuim cele sfinte, atavice, primitive, pe care le ascundem prin biserici, muzee sau colecții particulare, trebuie să prețuim și cele care la capătul opus le contrabalansează pe acestea. Să prețuim sarcasmul celor ce critică opulența bisericii, oricare a fi ea, ironia celor ce critică kitsch-ul, zeflemeaua tinerilor care disprețuiesc trecutul și istoria fără a ști ce este o vibrație; să fim totali, neciobiți, pentru ca mai târziu să nu râdă nici un ciob de oala noastră.

Trebuie să râdem de orice, pentru ca zgomotul nostru să se audă până-n cer. Să fim neliniștiți în ceea ce ne strânge și ne încorsetează. Un sân scos afară într-o pictură renascentistă putea atrage inchizitorii, mai repede decât un bordel marinarii. O păpușă de ață cu un ac mare înfipt în ea, aruncată în curtea vecinului îl putea condamna pe acesta la cazne inimaginabile. Astăzi aceste lucruri ni se par exagerate. Cu cât moaștele sunt băgate cu forța în spiritul celor mulți și proști, cu atât cineva se va trezi, poate chiar dintre ei, din mulțimea celor proști, să țipe împotrivă. De ce? Pentru că moaștele n-au dat randamentul dorit!?

Am trăit și epoca unei frici, fiind tânăr n-o puteam simți așa cum aș fi simțit-o acuma. A trecut. Asta mă bucură, căci mi-a ajuns un ciocan în cap și-o seceră-n cur.

Da, ortodoxia penală din țara mea mă enervează și o voi enerva și eu pe ea.
N-am curajul poate și timpul să mă dedic mai mult acestei imense lacune, care în golul ei înghite parte bună din economia țării. Pentru toate ce le-am scris în acest blog eram de mult răstignit în alte vremuri. Și totuși n-am omorât pe nimeni. Și totuși nimeni n-a murit din cauza celor scrise de mine, așa aiuristic fiind puse aici.

Umanitatea este mai mult decât o cruce sau o semilună, sunt semne mai mari care au fost pângărite, îmi vine în minte semnul solar pe care l-am întâlnit pe peplosul korelor, confiscat de naziști mult mai târziu . Litera K etc.

Toate poveștile incluse în Biblie, Coran, Vesta, Thora... fac parte din zestrea umanității, nu mai aparțin demult niciunei comunități, este tardiv deja să-ți aloci ceva din acestea, internetul și globalizarea le-au risipit celorlalți, tuturor. Fiecare face ce vrea, alții chiar le strâng ca să le ardă.

Cum spunea Anaxarh; „nu știu nimic, nici faptul că nu știu nimic nu știu.” Atunci unde este scandalul?! Că eu m-am cam săturat de toate ideologiile și deja am scris prea mult despre asta.

* Roland Jaccard, Tentația nihilistă, ed. Bastion, 2008, pag. 72 mij.

Nota bene: Cine vrea să-l traducă pe Klima să-mi scrie, plătesc traducerea dublu decât oferă orice editură cunoscută.

Where is Jane? but where's Bob ?!

Întrebări

≪Un mit observat de Mrs. Parker la euhlayi * poate confirma o asemenea explicație, în măsura în care nu face decît să o traducă într-o formă figurată. Se povestește că, în acest trib, totemurile nu reprezentau inițial decît numele date diferitelor părți din trupul lui Baiame. Clanurile ar fi, într-un sens, fragmente ale trupului divin. Nu este oare un alt mod de a afirma că marele zeu este sinteza tuturor totemurilor și, prin urmare, personificarea unității tribale?≫

* La acest popor, soția principală a lui Baiame este considerată mama tuturor totemurilor, fără însă să aparțină vreuneia dintre ele [...].

Émile Durkheim, Forme elementare ale vieții religioase, Polirom, 1995, pag.270 mijloc.

Transparența dorinței

Este cunoscut bancul ce pomenește de cei doi călugări care s-au dus la stareț și l-au întrebat dacă au voie să fumeze. Anii petrecuți în monahie, oarecum le dădea voie să ceară ceva. Starețul i-a luat pe rând la interviu dorind să afle de unde venea coincidența, multiplul. Nu a aflat nimic, în schimb unuia i-a spus că are voie și celuilalt că n-are voie.

După interviu cei doi s-au întâlnit din nou, și fiecare avea alt răspuns. Unul dintre ei, nu contează care, a întrebat: tu ce i-ai spus ?

- Eu l-am întrebat pe stareț; dacă am voie să fumez în timp ce mă rog?
- Și?
- Mi-a spus că-i păcat și că nu-mi dă voie. Dar tu?

Primul ce a întrebat a răspuns:
- Eu l-am întrebat dacă în timp ce fumez îmi dă voie să mă rog la Dumnezeu?
- ...
- Mi-a răspuns că am voie să mă rog oricând, chiar și când fumez!

Obsesia de număr

Sub hiponoză.
Înregistrare.


Pe strada mea casele au numere, nu vă spun câte, deoarece așa veți putea afla numărul străzii mele!
Fiecare casă are un număr de persoane, de oameni am vrut să scriu, de câini sau pisici, de găini sau porci; și șoarecii și șobolanii au un număr...


Întrebare :
Ai primit comisia de recensământ?!


Femeia mi-a arătat la poartă legitimația, care avea un număr... 



Întrebare :
Lasă-mă cu numerele, este fumată, ai văzut și filmele... cu numere?!


Am văzut și toate sunt fumate!
Pe strada mea... cre_că mă repet, oricum, pe strada mea și norii sunt numărați, și mașinile, și oamenii. Pensionarii ies dimineața, când vine mașina de gunoi, sau nu vine, când trec hingherii sau li se pare, când se aud salvările sau le primesc. În plictiseala lor numără totul și eu când mă-ntorc rupt-n gură de la 
servici, ei îmi spun câte pisici au sărit gardul și câte găini au mâncat câinii mei...



Întrebare :
Asta cu mâncatul este o metaforă, dă bine cu pisica?!


Pe strada mea cresc multe găini, fiind atât de multe, câinii mei s-au gândit să le împuțineze, adică să le scadă numărul, adică să modifice numărul, adică este vorba de-un echilibru: ce-i prea mult ajunge și la alții!



Întrebare :
Câinii tăi mănâncă găinile vecinilor?


Da, este o noutate, sunt singurul, unicul, care pățește așa ceva? Unul nu există fără doi, fiind doi, câinii mei s-au gândit să fie folositori, să lucreze la număr.



Întrebare :
Acum înțeleg obsesia dumneavoastră cu numărul!


Numărul nu există decât atunci când este numărat, dumneavoastră aveți o obsesie...



Întrebare :
Acum ce numărați?


Întrebările pe care mi le puneți. Nici nu mă interesează câte sunt, mă interesează să le număr.



Întrebare :
Deci sunteți obsedat de numărat atunci?


Sunt obsedat atunci când cineva mă face obsedat... plus unu...



Întrebare :
Adică, încă o întrebare.


Acum nu, înainte da.



Întrebare :
Vă ajută discuția?


Pe dumneavoastră vă ajută când beți apă? Adică după ce apa pătrunde prin gâtlej, -vă este sete, mai puteți da înapoi? Adică în momentul când puneți întrebarea, vreți să aflați răspunsul? Adică așteptați, vă place așteptarea, aia care durează puțin -că n-aveți timp, că nu numărați, că nu vă place să numărați!

Întrebări

Aristotel - Despre interpretare

”A afirma și a nega un singur lucru despre mai multe,
sau mai multe despre unul singur,
în cazul că lucrul indicat ca alcătuit din mai multe nu e ceva unitar,
nu reprezintă o singură afirmație,
nici o singură negație.”

Aristotel, Categorii-Despre interpretare, Despre interpretare-11, ed. Humanitas, 2005, pag.129

Am trecut podul, am trecut râul prin asta și m-am oprit să văd apa -trebuie să vezi apa când treci un pod. În contraforturile podului am văzut desenul, numit acum modern: graffiti. Desenul nu este la prima mână, alți artiști l-au completat, l-au retușat, i-au definit mai altfel mesajul. Fiecare a afirmat sau a negat ceva.


Acest desen cu siguranță că nu este ceva unitar, deci tot ceea ce se poate afirma sau nega despre el devine astfel fals, trebuie să-i prindem deci unitarul, mesajul. Mesajele sunt unitare, cele confuze, cele sibilinice sau cuprinse de silogism intră în altă categorie, aceea a interpretabilului.


Desenul, simplu prin mesajul său, se referă la El și la Ea, apar pe rând simboluri: ca săgeata ce arată gura lipsă - la El, inima pulsând, la Ea, apoi semne comune cuprinse între cei doi, măștile tragi-comice, un arc sau un val și mai mult, cineva a scris pe vertical în dreapta; sky. Pentru că vopseaua este identică, același -cel cu sky-iul, a aplicat și-un pansament pe obrazul Ei.


Desenul este bun și mie îmi place, este vorba de viață, de întrebări, de lipsa comunicării, de dorințe și de eforturi, dar nimic din cele scrise nu pot fi afirmații unanim acceptate, pentru că pentru mulți viața este autonomă, adică se conduce singură, lipsită de întrebări, de comunicări, de dorințe și de eforturi. Dar nici nu pot nega toate acestea; când văd pe mulți în jurul meu care își pun întrebări în lipsa dorinței și fac eforturi în absența comunicării.


Atunci unde este unitarul desenului?
În întrebare!


De aceea tot ceea ce consider se desconsideră prin alții!

Levitaţie!

Nu ştiaţi că prin ridicarea pupilelor ochilor cineva poate să ridice un om?!