duminică, 25 august 2013

Chipul proteic?


Ar trebui, sau ar fi necesar să avem o anumită stare pentru a defini chipul.
Undeva trebuie să se rupă ceea ce pare comun, normal, tabloid, sigur, liniar, pentru ca mai apoi să reușim să vedem ceea ce căutăm. Sunt, pentru fiecare, câteva modele de luat în calcul; acelea după care întorci capul pe stradă, cele afișate pe blocuri, cele televizate sau tipărite și totuși chipul nu este acolo, niciodată starea aceea de care pomeneam nu va exploda decât atunci când îți vei aminti chipul.

Nu încercăm să ținem seama de cele ce traversează viețile ca fiind reprezentări amintite, dorim doar să reparăm greșeala unui trecut în care am ezitat, sau poate am fost neatenți în a privi cu adevărat chipul. Astăzi, după îndelungi preparative geometrice, îl putem defini limpede și el -chipul, alcătuiește, ca un drum geometric, toate chipurile întâlnite, astfel că în chipul dorit dispare comunul, normalul, tabloidul, siguranța sau liniaritatea.

23 de comentarii:

  1. inaltimea cerului si acoperisul norilor26 august 2013 la 00:08

    Ai terminat casa? Nu ne arati cum a iesit?

    RăspundețiȘtergere
  2. Chipul simţit. Una dintre stările de identitate când îţi aminteşti e frisonul.
    Chipul despre care nu spui ceea ce pari a spune, ci mereu cu totul altceva, şi niciodată complet, pe de-a'ntregul.
    Chipul dorit, avatarul vieţii tale, lumina ochilor sufletului tău, drum rotund.

    RăspundețiȘtergere
  3. inaltimea cerului si acoperisul norilor26 august 2013 la 08:34

    Are gitul prea lung si pesti in par. In rest, pare ok. Inalta si slaba-moarta. Matrita e de vina, prea putin material.

    RăspundețiȘtergere
  4. inaltimea cerului si acoperisul norilor
    Răbdare, dacă eu am trebuie că au și alții.

    Și Picasso picta femei cu nasul în locul urechilor și cu ochii-n gură, dar rostul era altul. Spre sfârșitul vieții a devenit în sfârșit și sculptor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Camelia
    Să tăiem colțurile cercului, să rezolvăm cuadratura, strigau primii pitagoreici. Ei credeau în transmigrația sufletelor, de aici amintirile, dorințele, subtilul.

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, şi eu cred în transmigraţie.
    Iar tu să ai parte de toate reîntorcerile, căci nu eşti dincolo de orice putinţă de a mai avea unele.

    Asta legat de ceea ce spunea o fiinţă într-o altă parte, legat de nişte rezultate care se văd. Acum.

    RăspundețiȘtergere
  7. viziunea celesta26 august 2013 la 17:18

    Draga fiinta camelia, englezoaica de la malul marii, nu inteleg de ce ne tachinezi, pe mine si pe scorchfield. Ceva personal sau asa din dragoste, cum spuneai zilele trecute?

    RăspundețiȘtergere
  8. De ce englezoaică?
    Şi nu, pe Scorchfield nu l-aş tachina, cu tot dragul meu de el. Şi nici pe tine, aşa că nu mai zăbovi în gândul ăsta.

    RăspundețiȘtergere
  9. ulyse revenind acasa26 august 2013 la 21:55

    Pai draga fiinta camelia te contrazici. Uita-te la ce-ai scris mai sus. Altfel, cum este la mare, cald, antren?

    RăspundețiȘtergere
  10. Colega mea de bancă din stânga, și colega mea de bancă din dreapta:

    Regula 1.
    Numai eu juisez aici.
    Regula 2.
    Cine juisează fără mine are dreptul să plece.
    Regula 3.
    Juisarea în grup este permisă.
    Regula 4.
    În timp ce... celălalt privește, dacă nu...
    Regula 5.
    Nu vă entuziasmați prea tare, droguri n-avem de vânzare.

    RăspundețiȘtergere
  11. ulyse inca rataceste pe drumul spre casa26 august 2013 la 23:36

    Oho, oho....mai pe seara fumul cobori incet pina cuprinse toata valea....era atita liniste. Nicio mitoza, nicio apoptoza. Toate celulele se bucurau de linistea intregului. intreg-liniste-empatie. Asta este, fumul aduce de pe munti....empatie. Doar atit....unii zic ca mirrors neurons ar fi implicati in...empatie si mai putin in invatarea prin imitatie....

    RăspundețiȘtergere
  12. Trebuie să recunosc și mă repet,
    nu scriu nimic original, nu plagiez, dar felul meu comportă imitații prin clonări succesive ale celor ce au creat înaintea mea. Sunt un piarist, un ordin.

    RăspundețiȘtergere
  13. ulyse cautind o barca27 august 2013 la 00:04

    Scuze, bre ulyse, dar o gura din absinthul ala de asta-vara mai ai de vinzare?

    RăspundețiȘtergere
  14. măi măi dragă,
    Bre este cel de lângă tine.
    Felul tău cameleonic de înfățișare te dezbracă mai mult decât te ascunde.
    Lanțurile de super-market-uri sunt cocoșate de băuturi, care mai de care, alese sau mediocre. Încă mai au „săniuța” și „doi ochi albaștri”, la pet de juma este adevărat.
    O gură de ceață ți-ar prinde bine.
    La noi ceața s-a lăsat demult.

    RăspundețiȘtergere
  15. penelopa il asteapta pe ulyse calatorul27 august 2013 la 08:54

    Prea incriptat pentru mine. Mai ales in dimineata asta. Poate miine sa fiu mai dezmeticita din ceata care m-a cuprins si sa....reanalizez.

    RăspundețiȘtergere
  16. Voiam să comentez ceva despre numărul mic al chipurilor care mi-au dat frisoane de-a lungul vieții, dar citind discuția de mai sus mi-am dat seama că aș fi off-topic.

    RăspundețiȘtergere
  17. Lotus
    Off-topic este discuția de mai sus de tine. Tu continuă...

    RăspundețiȘtergere
  18. Scorchfield, eu care "colegă" aş fi? cea din stânga sau cea din dreapta? Pot alege să fiu cea din dreapta ta? Mereu aleg partea asta, cea a statului în dreapta, a fost mereu o dorinţă pe care nu am putut să o constrâng la capitulare.

    RăspundețiȘtergere
  19. Camelia
    Te rog, fii atunci colega mea din față!

    RăspundețiȘtergere
  20. starea cuantica s-a accelerat30 august 2013 la 14:23

    Nasol. Din fata poate fi scut sau....aici ma abtin, ca sa nu ma inscriu in preocuparile zilnice ale comentatorilor cu tilc, care trimit la reproducerea....pinzelor, fireste

    RăspundețiȘtergere
  21. Scorchfield, nici că aş putea rezista unei asemenea rugăminţi. Cu adevărat ştii cum să fii convingător, ăsta ţi-ar fi unul dintre rosturi. Până trece perioada de teze.

    RăspundețiȘtergere
  22. Tahion
    Tahos
    Ajunge înainte de a pleca!

    RăspundețiȘtergere
  23. Uite o ipostază ipotetică (la) în care începi să visezi cu ochii deschişi în largul infinitului.

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc