duminică, 11 august 2013

Arhitectura sinelui


Citind dialogul celor doi, mi-am redus complexitatea la simplitate. Am lăsat să se ridice cât mai repede zidul, pentru a avea acea dimensiune a spațiului care reușește să-ți întregească habitaclul, volumul în care voi locui.

Imagini ale modernității
Jean Nouvel : Mai ai o opțiune pozitivă a modernității ?

Jean Baudrillard : Am avut eu vreodată una?

J.N. : Ai avut una, și o să fac să te înfurii probabil, pentru că am scos asta din ceea ce-ai scris tu, și nu e nihilist deloc, e chiar o idee destul de optimistă, pentru că vorbești despre modernitate ca „activism al bunăstării”.

J.B. : Am impresia că vorbești tot timpul de o viață anterioară, e formidabil!... Bunăstarea era poate totuși un vechi concept, acum cred că ne aflăm dincolo de fericire. Problema nu mai este de a găsi acea coerență între nevoi, obiecte, toate lucrurile astea... de care depindea și o anumită concepție a arhitecturii. Atunci suntem într-adevăr „nulificați”, reduși la nimic, dar în sensul în care dispărem în rețele. Nu se mai pune problema de a ști dacă suntem fericiți sau nu, în rețea ești pur și simplu în serie și treci de la un terminal la altul, ești „transportat” în acest sens, dar nu neapărat fericit totuși.

Chestiunea fericirii, ca și cea a libertății, ca și cea a responsabilității, toate aceste chestiuni specifice modernității nici măcar nu mai pot fi puse cu adevărat, în termeni de răspuns în orice caz. În acest sens, nu mai sunt modern. Dacă imaginăm modernitatea într-o perspectivă de acest fel, care consta în a asigura subiectiv - fie subiectivitatea individului modern, fie cea a grupului -un maxim de acumulare, de maximalizare a lucrurilor, atunci modernitatea a depășit țelul pe care și l-a propus să-l atingă. Poate că n-a eșuat deloc, că a reușit și prea bine, ne-a propulsat dincolo... iar chestiunile au căzut acum în domeniul obiectelor pierdute.


...urmează Biologia vizibilului

Jean Baudrillard, Jean Nouvel, [arhitectură și filosofie] - obiecte singulare, ed. Paideia, 2005, pag 36-37

7 comentarii:

  1. Eh, uite asta mi-ar plăcea să citesc!
    :)
    Mulţumesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cum ar fi fost să îţi fie locuindul volumul unei sfere? Întrebam doar aşa.

    Complexitatea simplităţii, Scorchfield, socotind ceea ce îţi e esenţial. Nevoia de.

    RăspundețiȘtergere
  3. j, dar nu de la julieta12 august 2013 la 00:40

    1. ma surprinde aceasta lectura.
    2. daca vrei sa locuiesti intr-o sfera sa-mi spui pentru ca aici, la mine tocmai au inventat o noua moda de distractie. piscina din plastic, sfera din plastic in care se "aseaza" persoana si apoi incepe sa faca miscari tonico-clonice pentru ...avansare....in bazin, bineinteles.
    3. daca asa zidesti la casa ta iti amintesc ca azi a fost un cutremur de 4,5 grade. este adevarat ca stai cam departe de epicentru...
    4. eu sper ca mintea umana sa nu se denatureze total.anumite instincte, sper sa primeze. cum ar fi acela de conservarea speciei.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nejulieta, ţie nu ţi-a spus nimeni că nu e frumos să te iei de oameni, strecurând aşa, vorbe unduitor?
    Ieri îl întrebai ceva de lumina ochilor, care e a aceleia ce'l locuieşte în suflet, cea pe care a zidit-o din iubire, aceasta fiind femeia din viaţa lui,nu eu, azi eşti cu altceva insidios, altădată te-ai petrecut în altele, în viitor anticipez, că deja îţi intuiesc ipostezele...

    Rugămintea mea este să mă laşi deoparte, departe de orice altă atingere în cuvânt.
    Mulţumesc.

    RăspundețiȘtergere
  5. Spune'o pe româneşte, Scorchfield, da' aşa, mai cu amplitudine; nu te lăsa bântuit de duhul conciziunii... Deşi am prins ideea.

    RăspundețiȘtergere
  6. Camelia
    Diogene Laertios - Pammetros
    „Vestea se duse că Zenon muri d-adînci bătrînețe,
    Multe pătimind, masa nevrînd a mai lua,
    Alții spun că în pămînt cu mîna lovind în cădere
    Zise: iată că vin volnic, de ce mă mai chemi?

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc