Am asociat tot timpul lumina cu intelectul și cu imaginea binelui, sau că lumina dă ceea ce în întuneric nu vedem.
În felul meu altruist de a vedea lucrurile am greșit atunci când am remarcat detaliile și-am fotografiat câinele sub masă în apus de soare.
Fac apel la cei ce susțin că lumina-i crezul absolut, eu am reușit să surprind contrariul. Se poate verifica cu dosul palmei.
Într-o sfericitate a conului, o narcisă-și dădea ortu' popii demult.
N-am reuşit să aliniez și nici n-am reușit să aliterez dreapta care face din ea imaginea unirii a trei puncte sub același unghi.
Dacă ar fi crescut întunericul şi câinele ar fi fost luminat de lună cu altă umbră, care ar fi fost semnificaţia, o alta?
RăspundețiȘtergereAşa cum e acum, parcă e la un hotar, lumina. Precum ni se întâmplă să fie câteodată, la un hotar pe care ba îl pierdem, ba îl regăsim.
Unii ştiu să scoată lumina din tenebre.
Vine acum și vine repede, pleonasmul luminos: lumină din lumină!
RăspundețiȘtergereDe parcă ar putea să fie altfel! :)