De ce refuzul ne face mai puternici? De ce lucrul acesta se-ntâmplă mai târziu şi nu atunci când primim refuzul, atunci îndoiţi, aplecaţi de povară ne simţim inutili, ca şi cum în memoria noastră nu ar putea să crească o buruiană, darmite un sentiment nobil. Tocmai lipsa acestuia induce refuzul, atroce stare prin care câştigătorul este cel ce neagă, cel ce refuză.
Plimbându-se prin forum, cel ce refuză spune: „Am văzut statui şi mai înalte!”
Aflată după şi neplătită, femeia uşoară gândeşte: „Am avut alţii şi mai buni!”, probabil că în toate aceste cazuri mărimea îndoită contează.
Refuzat, cel ce aştepta refuzul mai adaugă o dezamăgire, pesimismul lui devine încă o dată coerent, logic şi anticipativ. Liniile existenţei sale se unesc în acea profundă depresie ce duce la nimicirea proprie.
Încruntat, cel neobosit, primeşte refuzul cu mândrie, cu neacceptare, s-ar putea nici să nu-l audă, ci doar să înţeleagă că oricum nu a pierdut nimic.
Între toate personajele din parcul uman există şi câteva care primesc odată cu refuzul o doză de incertitudine, care devine fără ca ei să-şi dea seama, un fertilizant al celor mai mari îndoieli viitoare; poate că mai târziu vor şti cum să pună problema care să creeze lipsa refuzului, se vor îndoi, poate din nou.
Photo
http://www.audreyflack.com/AF/index.php
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc