“Să nu te izolezi de lume.
Nu-ţi ratezi viaţa când o pui in lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii.
...
Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.”
Albert Camus, Caiete
marți, 22 iunie 2010
Întoarcere sau răsucire
"La fel de normal poţi să reprezinţi un sistem de întemniţare printr-un altul, după cum poţi, de altfel, să reprezinţi orice alt lucru care exista în mod real prin ceva care nu există."
"We operate only with things which do not exist, with lines, surfaces, bodies, atoms, divisible times, divisible spaces - how can explanation ever be possible when we first make everything a conception, our conception? It is sufficient to regard science as the exactest humanizing of things that is possible; we always learn to describe ourselves more accurately by describing things and their successions. Cause and effect: there is probably never any such duality; in fact there is a continuum before us, from which we isolate a few portions - just as we always observe a motion as isolated points, and therefore do not properly see it, but infer it. The abruptness with which many effects take place leads us into error; it is however only an abruptness for us. There is an infinite multitude of processes in that abrupt moment which escape us."
Să presupunem că este adevărat, ca pe o axă, să punem undeva la dreapta după zero pe Daniel Defoe, mai departe şi tot la dreapta pe Albert Camus, la urmă undeva între cei doi pe Nietzsche, dar nu la mijloc. Ideea de "real" şi "ireal" nu este nouă, Defoe aminteşte doar de ea ca "putinţă", Camus este de acord pentru a scrie un roman plin de existenţe, de paradoxurile care le crează un oraş închis; un oraş în carantină severă. O insulă în care un sigur om se zbate, Robinson Crusoe, sau un oraş în care mii de oameni se zbat să trăiască, Oran; este de fapt acelaşi lucru. Unul dintre cititori se apleca uman în a compara oraşele cu oameni, atunci îl văd pe Robinson Crusoe ca un oraş sub asediu; Oran. Şi dacă fac asta atunci pot să jonglez uşor cu conceptul nietzsche-ţian despre apropierea asimptotică în măsura ideilor asupra lucrurilor ce sunt definite prin "linii, suprafeţe, corpuri, atomi..." care de fapt nu există...până la acele procese care cauzează altele, astfel încât nouă ne cam scapă totul, pot! În definitiv cam pot totul, pragul nu-l cunosc, dar poate prin mărirea vecinătăţii am trecut deja la stânga de Defoe şi la dreapta de Camus, dar continui să mă dilat, totuşi nu mă opresc undeva?!
"We operate only with things which do not exist, with lines, surfaces, bodies, atoms, divisible times, divisible spaces - how can explanation ever be possible when we first make everything a conception, our conception? It is sufficient to regard science as the exactest humanizing of things that is possible; we always learn to describe ourselves more accurately by describing things and their successions. Cause and effect: there is probably never any such duality; in fact there is a continuum before us, from which we isolate a few portions - just as we always observe a motion as isolated points, and therefore do not properly see it, but infer it. The abruptness with which many effects take place leads us into error; it is however only an abruptness for us. There is an infinite multitude of processes in that abrupt moment which escape us."
RăspundețiȘtergereMuler
RăspundețiȘtergereSă presupunem că este adevărat, ca pe o axă, să punem undeva la dreapta după zero pe Daniel Defoe, mai departe şi tot la dreapta pe Albert Camus, la urmă undeva între cei doi pe Nietzsche, dar nu la mijloc.
Ideea de "real" şi "ireal" nu este nouă, Defoe aminteşte doar de ea ca "putinţă", Camus este de acord pentru a scrie un roman plin de existenţe, de paradoxurile care le crează un oraş închis; un oraş în carantină severă.
O insulă în care un sigur om se zbate, Robinson Crusoe, sau un oraş în care mii de oameni se zbat să trăiască, Oran; este de fapt acelaşi lucru.
Unul dintre cititori se apleca uman în a compara oraşele cu oameni, atunci îl văd pe Robinson Crusoe ca un oraş sub asediu; Oran. Şi dacă fac asta atunci pot să jonglez uşor cu conceptul nietzsche-ţian despre apropierea asimptotică în măsura ideilor asupra lucrurilor ce sunt definite prin "linii, suprafeţe, corpuri, atomi..." care de fapt nu există...până la acele procese care cauzează altele, astfel încât nouă ne cam scapă totul, pot!
În definitiv cam pot totul, pragul nu-l cunosc, dar poate prin mărirea vecinătăţii am trecut deja la stânga de Defoe şi la dreapta de Camus, dar continui să mă dilat, totuşi nu mă opresc undeva?!
totusi parca Ciuma nu e tocmai un roman...
RăspundețiȘtergereaşa cum totuşi nici Omul Revoltat nu este tocmai un eseu...
RăspundețiȘtergere