Despre anarhie, despre furtuni

Letrina beach, Pirgos -Elaia

Înaintea fiecărei teze, fiind elev, îmi închipuiam că a doua zi, în urma vreunei furtuni, vreunei ninsori abundente, nu voi mai putea ajunge la școală. Chiar mai târziu, în timpul sesiunii, mă gândeam că profesorul sigur se va îmbolnăvi sau școala se va prăbuși.

Aceste tensiuni anarhice ce desăvârșesc haosul încercau să-mi restabilească o personalitate rebelă, pe lângă cea ce se dorea a fi educată. Tinerețea, asemeni săgeții, nu dorea neapărat ținta, ci zborul. Zenon, pentru a fi o clipă mai tânăr, dorea săgeata în repaus și lumea în jurul ei mișcându-se, venind.

Acum și atunci când am înregistrat acestă imagine, cea a unei plaje răscolită de vânt și tăvălită de valuri, am privit umbrela, care în urma unei nopți umflate de furtună a rezistat. Roșul din pălăria ei m-a intrigat și mi-a desfășurat un amplu unghi de vedere.

Cine rezistă haosului?
Cei ce se opun?!
O umbrelă este tot timpul mult mai expusă decât un scaun -nici nu vreau să definesc acum principiul parașutei.
Cred că jocul pe care pânza l-a făcut cu vântul a stricat orice zbor, a rupt orice aripă imaginară care ar fi zburat parazolul.
Cred că vulnerabilitatea stă în locurile ascunse, cele expuse au învățat repede să se ferească, fie fereala minimă.

Am privit îndelung plaja cuprinsă de-o dinamică nemaiîntâlnită mie. M-a bucurat celebritatea umbrelei pătate de roșu. Am atins vârsta când îi admir pe cei ce stau în picioare; am trecut de vârsta când i-am admirat pe eroii căzuți la pământ. Suntem la 25 de km de Olympia, de locul unde întrecerea și sportul au avut drept călăuză dorința de a învinge. Doar atât.