Se afișează postările cu eticheta comun. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta comun. Afișați toate postările

duminică, 25 august 2013

Chipul proteic?


Ar trebui, sau ar fi necesar să avem o anumită stare pentru a defini chipul.
Undeva trebuie să se rupă ceea ce pare comun, normal, tabloid, sigur, liniar, pentru ca mai apoi să reușim să vedem ceea ce căutăm. Sunt, pentru fiecare, câteva modele de luat în calcul; acelea după care întorci capul pe stradă, cele afișate pe blocuri, cele televizate sau tipărite și totuși chipul nu este acolo, niciodată starea aceea de care pomeneam nu va exploda decât atunci când îți vei aminti chipul.

Nu încercăm să ținem seama de cele ce traversează viețile ca fiind reprezentări amintite, dorim doar să reparăm greșeala unui trecut în care am ezitat, sau poate am fost neatenți în a privi cu adevărat chipul. Astăzi, după îndelungi preparative geometrice, îl putem defini limpede și el -chipul, alcătuiește, ca un drum geometric, toate chipurile întâlnite, astfel că în chipul dorit dispare comunul, normalul, tabloidul, siguranța sau liniaritatea.