Un vis masculin

Fântâna din Piața Victoriei, Timișoara

Perfecțiunea ființei umane este dată de femeie, asta pentru că perfecțiunea este dată de creație.

Înaintea lui Fritz Lang a fost Villiers de L'Isle-Adam cu a sa „Viitoarea Evă”, cam tot atunci Edgar Allan Poe a scris „Berenice”, și înainte a fost Dante în căutarea iubitei sale Beatrice. Așa ne putem întinde până la Orfeu în Infern, în căutarea frumoasei Euridice și nu știu dacă prima nu a fost Galateea lui Pygmalion, dar sigur mă înșel. 

Nichita Stănescu în a sa poezie „Către Galateea” a surprins poate cel mai bine această perfecțiune-n creație (mai jos prima parte):

„Îţi ştiu toate timpurile, toate mişcările, toate parfumurile

şi umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tău

ce cutremur au şi ce culoare anume,

şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale,

şi bluza ta, şi inelul tău, şi secunda

şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun în pietre

şi mă rog de tine,

naşte-mă.

...„ 

Să fie acesta de fapt visul masculin care dorește să creeze neapărat o femeie, să o salveze măcar dacă nu poate altfel sau să închidă cercul precum s-a terminat prima parte a poeziei lui Nichita Stănescu. Și de câte ori se repetă asta.

Metropolis - Fritz Lang - 1927