Moartea prematură a „făuritorului de vise”

În jurul focului

Făuritorul de vise a deschis încă de anul trecut un birou în orașul meu. Biroul era de fapt o cămăruță cu intrare directă de la stradă, undeva prin centrul vechi al orașului. Sus deasupra ușii, pe o reclamă luminoasă scrie „Făurim vise”, mai jos, mai mic, și tot la mijloc; „prețuri minimale”. Lângă ușa de sticlă, o vitrină mică avea înăuntrul ei câteva obiecte, o carte, o copie sculpturală a unui nud feminin -probabil vreo zeiță, câteva flori de plastic, o litografie cu un templu antic aflat pe malul mării și multe alte nimicuri.

Multă vreme nu s-a știu nimic de acest așezământ, până când, sigur mai mult din curiozitate, cei care i-au trecut pragul au dus mai departe zvonul unei renașteri spirituale personale. Cine pătrundea acolo, oricum ieșea altfel, oricum nu mai era ca înainte. Mult mai târziu s-a observat că acei oameni se integrau din ce în mai greu în societate. A fost alertată poliția și, în urma unei descinderi neanunțate, urmată de o percheziție furibundă, nu s-a găsit niciun material sau probă care ar fi putut duce la vreo acuzare directă, la un probatoriu.

Un birou ocupa aproape încăperea, loc ce nu depășea 10 metri pătrați. În spate, după o perdea era o toaletă și atât. Pe birou, un caiet și un creion. Pe perete, un calendar, 12 peisaje naturale umpleau lunile anului. În rest vitrina care era plină de mărunțișuri, precum am scris. Am aflat toate acestea în urma unei vizite personale, vizită pe care a trebuit să o fac mai mult din curiozitate.

În urma pătrunderii -ziua în amiaza-mare, în micul oficiu, un domn prezentabil, cu mustață și cioc, apăru repede de după perdea. M-a poftit să iau loc pe scaunul de lemn, curbat, tare și incomod. În timp ce-mi roteam ochii în jurul meu, el a deschis caietul, a ales o pagină nouă, a scris ceva în partea de sus -probabil data și ora, iar mai apoi a început să mă întrebe despre o mulțime de lucruri simple. Nu l-a interesat cum mă cheamă și nici măcar ce profesie am. În urma răspunsurilor mele, nota un semn în tabelul ce-l desenase pe acea pagină nouă. Când în final mă plictisisem de interogatoriul lui nesfârșit l-am întrebat ce dorește să afle de fapt?

„Visul tău? cel mai lăuntric vis, cel mai dorit!” mi-a răspuns el repede, așteptând parcă întrebarea mea. Mi-a explicat simplu că prin aceste întrebări succesive el poate afla lucrul pe care-l doresc cel mai mult.

„Imaginează-ți un foc mare undeva la munte, oamenii vin și se așează în jurul său, mai pun un lemn, mai beau un pahar... fiecare se gândește sigur la ceva, dar focul este de fapt motivul aflării lor acolo.”

A făcut o pauză, s-a mai uitat prin caiet, l-a răsfoit o clipă.

„Eu sunt Focul, oamenii vin la mine pentru răspunsul întrebărilor mele...”

„Întocmai ca la psihiatru”, am continuat eu.

„Întocmai, numai că eu le aflu visul !”

M-am foit pe scaun.

„Visul !” am repetat eu mai târziu.

„Eu făuresc visul, eu îi dau consistență, valoare, până la mine visul plutește ca o ceață, un volum nedefinit și diluat!”

„...”

SL
Un cuplu a venit la mine, cred că alaltăieri -dacă bine-am notat, s-au învârtit destul de mult pe aici, stăteau pe rând pe scaun. Nu era greu de stabilit ce doreau.

JK

Un domn între două vârste, ce nu părea singur, a răspuns pe nerăsuflate la toate întrebările, apoi m-a privit îndelung de parcă aștepta un diagnostic. I-am spus că-i trebuie o curvă, nu o amantă.

YWE

Un tânar, mai tânăr ca tine, dorea să câștige la loto, i-am explicat că pentru asta trebuie multă știință și ar fi cazul să dea pe la școală mai des.
EGR


„Bun, bun, dar asta poate face orice psiholog! am încercat eu să-l contrez, numai că tu ești un mic escroc”
„Iau numai o bancnotă de 10, este mult?!”
„Nu!” am îngăimat.
„Și acum știu ce vrei de fapt... de fapt vrei să mă omori!”

Am sărit repede peste biroul său înalt, din buzunar am scos cuțitul cu mâna stângă și i l-am înfipt undeva deasupra inimii, în centrul superior al pieptului. I-am privit figura uimită, era uimit de el însuși. I-am atins bine cava, un sânge moale îi acoperi încet pieptul, ar fi vrut să spună ceva, dar se înecă, respira din ce în ce mai greu.

„Făuritorii de vise” trebuiau vânați, erau singurii care percepeau realitatea fizică, care știau cu adevărat ce înseamnă hedonismul. Ori societatea trebuie să elimine astfel de specimene, aceste caractere ce doresc numai să viseze, să aibă un scop în a-și îndeplini visul: cât egoism!