La Kerameikos, Cimitirul antic al Athinei, taurul pregătit de-a da cu coarnele reprezintă un epitaf, rudele celui mort - un anume Dionysios, fiu al lui Alphinos, au găsit de cuviință de-a arăta lumii viața acestuia printr-o statuie enormă ce stă pe piatra funerară. Totul într-un taur, care, nefiind încă matur -asta după lungimea coarnelor, reușește să exprime dinamic personalitatea celui plecat. Acum taurul este sub o cupolă de sticlă, în curtea interioară a micului muzeu Kerameikos.
Mă interesează dacă, sub piatra enormă care ține taurul, mai sunt rămășițele holteiului Dionysios, fiul al Alphinos?
Dacă nu, mi-l închipui pe patronul taurului, stând într-un țarc cu garduri înalte făcut din bârne invizibile, pe Câmpiile Elizee. În jurul său o puzderie de vaci, care mai de care mai frumoase, cu șolduri apetisante, cu cozi ce tremură la vederea taurului, dar intangibile. Asta sigur pentru că acest taur a fost mutat de la locul său, în locul rămas liber a fost pus altul, o sosie. Ori această sosie nu reușește să transfere dinamica cu care a fost înzestrat originalul, de fiecare dată povestea este aceiași, falsul minte și doar arată cum ar trebui să fie, nu cum este.
 |
| Kerameikos, Athina |
La prima vedere, total neinspirat, am văzut un lup; ulterior am dat vina pe contralumină. Oricum ar fi, lupul în Grecia antică are rădăcini foarte adânci, ele provin tocmai din Arcadia, unde Lycaon (numele spune totul lycos = lup) a fost pedepsit de Zeus prin transformarea sa într-un lup. Mitul acestei metamorfoze circulă în diferite versiuni.
De aceea retractez răspunsul întrebării proprii.
Din nou atunci.
Mi-l închipui pe Dionysios, fiu al lui Alphinos, fiind un lup ce aleargă neîncetat pe Câmpiile Elizee. Revin, în „jurul său o puzderie de vaci, care mai de care mai frumoase, cu șolduri apetisante, cu cozi ce tremură la vederea” lupului, pasc liniștite. Toate acestea pentru că lupul nu le poate atinge, trece pur și simplu prin ele. Vacile sunt asemenea hologramelor, sunt aievea pentru lup. Lupul în schimb este lihnit de foame.
Ce să fie oare această foame în lumea de dincolo, dacă nu toate poftele ce nu au fost potolite în viața reală și ele revin altfel în viața de dincolo. Când mă gândesc la mine cum voi fi, asemeni unui bondar, ce mirosind aiurea toate florile, care mai de care mai colorate și mai frumoase fără să simt nimic de fapt, mă cuprinde teama că nu voi trăi destul ca să văd destul.
Cimitirul antic Kerameikos este un loc aparte, locurile cel înconjoară par distanțate, cimitirul suferă de o singurătate cronică, aleile sale înghit orice zgomot, de aceea pașii se pierd la vederea tuturor relicvelor ce au mai supraviețuit de peste două milenii. Calea Sacră, paralelă cu vechea albie a râului veșnic Eridanos este pustie. Ultima procesiune funerară a fost la limita istorică a începutului de Ev mediu, urma bezna.
A fost printre cele mai interesante locuri din Atena, deloc macabru, un loc insorit, cu testoase, curmali si flori pe mal, suficient de pustiu cat sa se simti putin transportat in trecut.
RăspundețiȘtergereAnul acesta nu am mai trecut pe acolo, insa am descoperit alt loc interesant, din care poti vedea Parthenonul asa cum probabil il vedeau calatorii veniti dinspre Pireu.
De la Acropole, in loc sa mergi pe promenada spre Monastiraki sau spre Plaka, o iei prin parcul aflat pe directia cea mai pustie, spre sud vest, si cobori. Sunt indicatoare spre teatrul Dora Stratou. Sunt in doua vai ramasitele unor suburbii antice si mai multe drumuri pietruite, printr-un parc. Nu ai cladiri moderne sau felinare care sa iti obtureze privelistea.
Drumul printre cele două coline, cea a Nimfelor și cea a lui Filopappos, două văi; drumul de la Vechiul Observator Național și cel de la Deme la Koile, cel ce vine de la Pireas -precum bine ați scris, de-a lungul Zidurilor Lungi... n-am fost pe acolo, am consultat acum hărțile, am reținut cele scrise.
ȘtergereSigur ați dansat pe acolo!
poate am fost pe acolo, pe acolo pe unde zice primul anonim. cind citesc ce crezi tu despre tine haladuind prin antichitatea elena gindul imi zboara automat la ashley din "pe aripile vintului". iti vei gasi si tu o melanie a ta, poate chiar pe "prima anonima"....
RăspundețiȘtergerepentru unii dintre noi nostalgia vietii naturale antice aproape perfectene face sa traim prezentul fara vlaga si fara motivatie....
deşi nu răspund la anonime, trebuie să precizez că de la primul etaj al muzeului din Agora (ateniană), Stoa lui Attalos, se vede foarte bine Vechiul Observator Astronomic, cât și biserica Agia Marina, cam pe acolo este drumul acela de mai sus. Cât despre „aripile vântului” amintesc de burduful dat de Eol lui Ulise, pe care tovarășii lui, pe când dormea, l-au deschis crezând că poartă bogății deosebite, deși era foarte ușor. O furtună s-a iscat din senin, burduful aruncând în aer exact vântul de care Ulise nu avea nevoie pentru a se întoarce acasă.
ȘtergereCatre templul lui hefaistos?
RăspundețiȘtergereExact, avem de-a face cu un cunoscător! Păcat că-i anonim.
ȘtergereDa, pe langa Koile o luasem, coborand spre cartierul Petralona, cartier de vilisoare, micute si cochete, contrastand cu blocurile standard din alte cartiere.
RăspundețiȘtergereN-am dansat, nici nu am ajuns la teatru, sa ramana destule de facut la viitoarele vizite. Vreau sa stau candva mai mult, o luna, doua, sa fug de iarna siberiana de aici, sa incep sa ma integrez in Atena de azi. Admir in egala masura trecutul si prezentul acestei tari, nu am nostalgii ci doar curiozitati (si cred ca nici autorul acestui blog)
Ce e la primul etaj din Stoa? Nu tin minte sa fi urcat. Nici acolo nu am ajuns acum, a doua oara. Criza a facut ca mai toate locurile de interes secundar pentru turistii standard sa se inchida la ora 15. Am intrezarit insa mai mult din orasul atenienilor, unde oamenii nu sunt chiar asa de zambitori ca angajatii din Plaka, se simte o incordare si o neliniste, dar fiti linistiti, calitatea vietii inca e mult peste ce e la noi.
semnat prima anonima (oricum am un nume banal, nu am blog, comentez rareori pe aici, o initiala ajunge cred)
A.
Voi încerca să-ți răspund în următoarea postare, nu voi fi subtil deloc, o genă germanică mă face aprig în a constata că ceea ce sunt nu-i adevărat, adică; încerc să descompun un trecut -ce nu a fost ideal, în cuante perfecte (sic!), în curbele unei amfore ce cuprind volumul nectarului promis doar zeilor!
ȘtergereCunoasterea adevarata este mai presus de circumstante. Deci, nu esti inca pregatit... trist....universal/particular
RăspundețiȘtergere