Peisaj cu grasă

Un ferry a plecat și în urma lui fumul motoarelor a ajuns în portul turistic. Este ora prânzului, o căldură de august îngheață peisajul, niciun om. Motocicletele stau aranjate privind în larg, peste chei. Un microbuz pare uitat, dar albul său face front comun cu bisericuța din spate, cu bărcile, cu casele din jurul golfului. Nu este nimeni, în felul acesta absența umană este de nedescris. Înălțimile insulei despart cerul de mare, în stânga templul lui Apollo, o singură coloană supraviețuiește, în imagine nu se vede. În spate, tot în stânga, peste înălțimi: Templul Aphaia, care tot nu se vede.

În toată această panoramă se vede de fapt o grasă, este Geea (Gheea), ea se află atât ascunsă, cât și foarte vizibilă.

Zeița Pământului a redevenit grasă, a fost așa, dar omul a reușit să o slăbească, să o estetizeze, să o lucreze. Acum, doar a doua oară, Zeița s-a îngrășat, dar nu a fost așa tot timpul, este numai senzația noastră că ar fi grasă spun unii.

Undeva, departe de acele plaje albe, căci în Aegina te întâmpină -la stânga, o plajă deosebit de albă, copila desenează frântura prin care nisipul este cucerit de mare, sus căldura este roșie, jos algele sunt asemenea filmelor -totul este exagerat, este pentru a fi înțeles. La fel este tierra madre, grasă pentru a ne hrăni. Grasă asemeni unei ursoaice, Ursa Mare.