marți, 25 septembrie 2012

Meltemi - vântul unui nord îndepărtat

Elicopter pompier deasupra colinelor ce urcă spre Pentelikon
Suntem la sud de Evia (Eubeea) în coasta estică a Athinei, un vânt numit Meltemi bântuie pe aici lunile fierbinți ale anului. Proprietara, gazda mea, povestește că Meltemi se formează undeva în nord, în Marea Marmara. De acolo el vine și bate cu putere uscând totul. Trece peste marea insulă și întreține orice foc transformându-l în adevărat cataclism, incendiu. Când căldura crește, plantele uscate se aprind uneori instantaneu, atunci Meltemi începe să se joace cu focul. Orice neglijență umană în acest sens trebuie operată imediat.

În Grecia pământul are multă piatră, de aceea nu crapă, în schimb se preface într-o pulbere alburie pe care tălpile oamenilor o împrăștie foarte ușor în aer. Astfel apare piatra tocită, albă, marmura, osul muntelui. În lipsa apei, apare o transparență, marmura ce lucește dă impresia că în interior s-ar petrece ceva.

Anul acesta (2012) Meltemi n-a bătut, asta nu a slăbit vigilența pompierilor și întorcându-ne seara de pe ruine, bulevardul Marathonas a fost blocat de poliție, un șir de mașini de pompieri s-au îndreptat spre înălțimile colinare ale orășelului Nea Macri. Apoi la scurt timp s-a auzit zgomotul unui elicopter, noi ne îndreptam spre reședința noastră, de acolo, de pe acoperișul casei am putut vedea cum se năștea un incendiu. Dar Meltemi nu bătea, dacă s-ar fi petrecut asta puteam asista la un remake fierbinte al incendiilor devastatoare din 2009. Era ora opt după-masa din 28 august...

Am prins doar o singură noapte anul acesta, când Meltemi doar s-a furișat, a bătut chiar cu putere toată noaptea și-atunci când soarele se ivi din Egeea s-a strecurat undeva într-o peșteră, poate chiar în grota lui Pan, nu departe de noi. Îmi este dor de acest demon întruchipat în vânt, atunci când stăpânea pământul nu putea să-ți fie frică -toți se ascundeau în case, căci de cine putea să-ți fie frică, dacă nu de oameni. Dar este atât de demult de atunci.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

mesajele anonime nu se citesc