Nu suport întâlnirile cu schimbul cărților de vizită, nu suport nici acele meeting-uri în care apar toate revelațiile acestei lumi, multe nu suport, dar dintre celelalte, coincidența este cea care mă omoară.
Orice pregătire din partea lumii mă găsește nepregătit.
Orice coincidență îmi dă valoarea vieții pe care monotonia zilnică o aplatizează, prin asta dimensiunea în care eu viețuiesc crește, de sus văd tot timpul altfel, de sus din cireș.
Când m-am întâlnit cu Ulise (Odiseu), coincidența m-a făcut să aud imediat șoapta:
„Mă recunoști?”
„Cum să nu, ești tocmai debarcat de feaci pe Ithaca ta cea dragă, Athina ți-a preschimbat chipul și trupul într-un cerșetor...!”
O singură privire este îndeajuns, cea care orizontal ajunge totuși spre pământ.
O singură privire, dacă te străbate, îți este îndeajuns pentru a înțelege ceea ce privitorul nici nu a chiuit.
N-am mai primit nici-o veste de la Ulise, unii spun că de fapt călătoria lui, este călătoria bărbatului prin lume. Atunci de ce a trebuit să treacă atâția ani pentru ca eu să pricep asta?
poate pentru că ai tot stat
RăspundețiȘtergeream stat prea mult -când alții alergau, acum alerg singur și vorbesc cu statuile
RăspundețiȘtergere